Curtea Constituțională

Decizia nr. 702/2016 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91 alin. (2) și art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 19 aprilie 2017

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată

sau autentifică-te

  •  
Valer Dorneanu - președinte
Marian Enache - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Livia Doina Stanciu - judecător
Simona-Maya Teodoroiu - judecător
Varga Attila - judecător
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91 alin. (2) și art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Valentin Daniel Neguțu în Dosarul nr. 20.857/281/2015/a1 al Curții de Apel Ploiești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.819D/2015.

2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate. Astfel, cu privire la dispozițiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, reprezentantul Ministerului Public face trimitere la jurisprudența în materie a Curții Constituționale, respectivDecizia nr. 145 din 17 martie 2016, prin care s-a statuat că termenul prevăzut de dispozițiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală are aceeași natură juridică cu cel prevăzut de art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală, fiind un termen peremptoriu, dar, spre deosebire de situația avută în vedere la pronunțarea Deciziei nr. 336 din 30 aprilie 2015, când instanța de contencios constituțional a intervenit pe fondul unei practici judiciare cvasiunanime și de durată - aparținând inclusiv Înaltei Curți de Casație și Justiție -, care a dat textului valențe neconstituționale, în cauza de față nu se poate vorbi de o atare interpretare a dispozițiilor de lege criticate. Prin urmare, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, care pune în discuție o problemă de interpretare și aplicare a legii, ce trebuie să aparțină instanțelor judecătorești, este inadmisibilă.

4. Cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91 alin. (2) din Codul de procedură penală, reprezentantul Ministerului Public arată că prevederile contestate au în vedere ipoteza înlocuirii avocatului ales care lipsește nejustificat sau refuză să asigure apărarea cu un avocat din oficiu. Or, în cauză nu există situația premisă, întrucât de la bun început asistența juridică a fost asigurată de către un avocat din oficiu. Al doilea argument de inadmisibilitate a excepției de neconstituționalitate constă în faptul că termenul de 3 zile nu era aplicabil în cauză. Astfel, art. 91 alin. (2) din Codul de procedură penală are două ipoteze. Prima ipoteză se referă la "tot cursul procesului penal", când asistența juridică este obligatorie, atunci organul judiciar ia măsuri pentru desemnarea unui avocat din oficiu care să înlocuiască avocatul ales care lipsește nejustificat, acordându-i acestuia un termen rezonabil și înlesnirile necesare pentru pregătirea unei apărări efective. A doua ipoteză vizează etapa judecății, când trebuie acordat un termen de minimum 3 zile atunci când se dispune înlocuirea avocatului ales cu unul din oficiu. Or, expresia "în cursul judecății" are în vedere judecata pe fond, întrucât dacă s-ar fi referit la orice moment din cursul judecății, la prima ipoteză a textului când se referă la sintagma "în timpul procesului" ar fi trebuit să spună "în timpul urmăririi penale". Așa fiind, câtă vreme în cauza de față dosarul nu se afla la momentul invocării excepției de neconstituționalitate în cursul judecății pe fond, atunci termenul de 3 zile nu era aplicabil.

5. Președintele Curții Constituționale, în temeiul art. 216 alin. (5) din Codul de procedură civilă, încuviințează cererea doamnei judecător Livia Doina Stanciu de a pune o întrebare direct reprezentantului Ministerului Public. Astfel, față de susținerea acestuia potrivit căreia dispozițiile legale criticate sunt aplicabile doar în cauzele care se află în cursul judecății pe fond, doamna judecător întreabă dacă acestea sunt aplicabile în cursul judecății pe fond și atunci când instanța face o verificare a măsurilor preventive ori atunci când se formulează cereri de revocare sau înlocuire a măsurii preventive.

6. Reprezentantul Ministerului Public apreciază că prevederile art. 91 alin. (2) teza finală din Codul de procedură penală se referă la dezbaterile pe fond, adică la judecata unei acuzații în materie penală, întrucât pentru celelalte situații se aplică teza întâi din art. 91 alin. (2) din Codul de procedură penală. De altfel, constrângerile la care sunt supuse organele judiciare cu privire la timpul pe care îl au pentru a se pronunța asupra măsurilor preventive ar face în multe cazuri imposibilă acordarea unui termen de 3 zile doar pentru a se discuta o măsură preventivă în cauză.

C U R T E A,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

7. Prin Încheierea din 7 decembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 20.857/281/2015/a1, Curtea de Apel Ploiești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91 alin. (2) și art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Valentin Daniel Neguțu într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații formulate împotriva încheierii judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Prahova - Secția penală. Prin această din urmă încheiere s-a dispus respingerea excepției nulității încheierii de ședință din data de 18 noiembrie 2015 pronunțată de către judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Ploiești prin care s-a menținut măsura arestului preventiv, respingerea ca nefondată a contestației formulate de inculpat împotriva aceleiași încheieri din 18 noiembrie 2015 și respingerea ca neîntemeiată a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală.

8. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul susține că "în consonanță cu prevederile constituționale, dispozițiile art. 207 alin. (1) și art. 91 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt constituționale, în măsura în care respectarea termenului «cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia» (măsuri preventive), precum și cel prevăzut de art. 91 alin. (2) din Codul de procedură penală «ia măsuri pentru desemnarea unui avocat din oficiu care să îl înlocuiască, acordându-i un termen de minimum 3 zile pentru pregătirea apărării», atrag incidența art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală." Autorul excepției face trimitere și la argumentele avute în vedere de Curtea Constituțională cu prilejul pronunțării Deciziei nr. 336 din 30 aprilie 2015.

9. Curtea de Apel Ploiești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel ambele termene, atât cel de 5 zile pentru procuror, cât și cel de 3 zile pentru judecător, sunt termene de recomandare. Cu privire la termenul de minimum 5 zile impus de lege procurorului, instanța arată că nerespectarea acestuia (sesizarea cu 3 sau 4 zile înainte de expirarea măsurii) nu produce consecințe procesuale în cazul art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, întrucât activitatea de urmărire penală este finalizată, verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive operând din oficiu de către judecătorul de cameră preliminară

10. Nici termenul de 3 zile prevăzut de art. 91 alin. (2) din Codul de procedură penală nu are caracterul unui termen legal imperativ, fiind tot un termen de recomandare aplicabil doar în faza judecății. În funcție de complexitatea cauzei și de urgența cu care legea prevede că trebuie soluționată, această condiție poate fi îndeplinită nu numai prin acordarea unui termen de cel puțin o zi, ci și prin suspendarea ședinței de judecată pentru o durată suficientă.

11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

12. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este întemeiată. Astfel, spre deosebire de "termenul rezonabil" din prima teză a art. 91 alin. (2) din Codul de procedură penală a cărui întindere este lăsată la aprecierea organului judiciar, în funcție de situația concretă a cauzei, în cursul judecății instanța nu poate acorda apărătorului din oficiu un termen mai mic de 3 zile pentru pregătirea apărării. Așadar, acest termen are caracter obligatoriu, legiuitorul apreciind că pentru exercitarea unei apărări efective apărătorul din oficiu are nevoie de minimum 3 zile. De aceea, inculpatul poate solicita, în temeiul art. 282 alin. (1) din Codul de procedură penală, anularea actului efectuat în aceste condiții, probând că prin nerespectarea cerinței legale s-a adus o vătămare drepturilor sale, ce nu poate fi înlăturată altfel decât prin desființarea actului.

13. În ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, Guvernul apreciază că aceste dispoziții sunt similare cu prevederile art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală, declarate neconstituționale prin Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015 și că argumentele avute în vedere de instanța de contencios constituțional în decizia precitată sunt valabile și în cauza de față.

14. Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează că "termenul de 5 zile înainte de expirarea duratei măsurii preventive", respectiv termenul de "minimum 3 zile pentru pregătirea apărării" sunt termene de recomandare, iar nu termene imperative. În acest sens se face trimitere la argumentele Deciziei nr. 336 din 30 aprilie 2015.

15. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

16. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

17. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 91 alin. (2) cu denumirea marginală "Avocatul din oficiu" șiart. 207 alin. (1) cu denumirea marginală "Verificarea măsurilor preventive în procedura de cameră preliminară", ambele din Codul de procedură penală, care au următorul conținut:

- Art. 91 alin. (2): "(2) În tot cursul procesului penal, când asistența juridică este obligatorie, dacă avocatul ales lipsește nejustificat, nu asigură substituirea sau refuză nejustificat să exercite apărarea, deși a fost asigurată exercitarea tuturor drepturilor procesuale, organul judiciar ia măsuri pentru desemnarea unui avocat din oficiu care să îl înlocuiască, acordându-i acestuia un termen rezonabil și înlesnirile necesare pentru pregătirea unei apărări efective, făcându-se mențiune despre aceasta într-un proces-verbal ori, după caz, în încheierea de ședință. În cursul judecății, când asistența juridică este obligatorie, dacă avocatul ales lipsește nejustificat la termenul de judecată, nu asigură substituirea sau refuză să efectueze apărarea, deși a fost asigurată exercitarea tuturor drepturilor procesuale, instanța ia măsuri pentru desemnarea unui avocat din oficiu care să îl înlocuiască, acordându-i un termen de minimum 3 zile pentru pregătirea apărării.";

- Art. 207 alin. (1): "(1) Când procurorul dispune trimiterea în judecată a inculpatului față de care s-a dispus o măsură preventivă, rechizitoriul, împreună cu dosarul cauzei, se înaintează judecătorului de cameră preliminară de la instanța competentă, cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia."

18. Autorul excepției de neconstituționalitate susține că dispozițiile legale criticate, asemeni celor declarate neconstituționale prin Decizia nr. 336/2015, încalcă prevederile constituționale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (3) privind dreptul părților la un proces echitabil și art. 24 referitor la dreptul la apărare, precum și prevederilor art. 6 paragraful 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitor la garanțiile specifice unui proces echitabil, instituite în materie penală.

19. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la aceleași prevederi din Constituție și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, invocate și în prezenta cauză, și față de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 145 din 17 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 10 iunie 2016, Curtea a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală. Prin decizia menționată, Curtea a reținut că trimiterea la instanța competentă, de către procuror, a rechizitoriului, împreună cu dosarul cauzei, declanșează procedura de cameră preliminară. În cazul în care inculpatul trimis în judecată se află, la momentul sesizării instanței, sub puterea unei măsuri preventive dispuse în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară, primind dosarul, are obligația ca, din oficiu, fără a exista vreo cerere din partea procurorului sau a inculpatului, să procedeze la verificarea - cu respectarea procedurii reglementate de art. 207 din Codul de procedură penală -, a legalității și temeiniciei măsurii preventive căreia îi este supus inculpatul, indiferent de felul acesteia (control judiciar, control judiciar pe cauțiune, arest la domiciliu sau arestare preventivă), și să decidă dacă se impune sau nu ca măsura preventivă să fie menținută. În acest scop, rechizitoriul cuprinde, în mod obligatoriu, date referitoare la măsurile preventive luate în cursul urmăririi penale, așa cum rezultă din dispozițiile art. 328 alin. (1) raportate la art. 286 alin. (2) lit. e) teza finală din Codul de procedură penală. Rechizitoriul poate să cuprindă, potrivit art. 330 din Codul de procedură penală, și propunerea de luare, menținere, revocare sau de înlocuire a unei măsuri preventive. Acest text se referă la dreptul procurorului de a formula cereri în legătură cu măsurile preventive, cereri pe care le poate face fie prin rechizitoriu, odată cu sesizarea instanței, fie ulterior, în cursul procedurii de cameră preliminară. Dreptul procurorului de a formula astfel de cereri nu trebuie, însă, confundat cu sesizarea din oficiu în baza căreia judecătorul de cameră preliminară verifică, potrivit art. 207 alin. (2) din Codul de procedură penală, legalitatea și temeinicia măsurii preventive (paragraful 14 din Decizia nr. 145 din 17 martie 2016).

20. De asemenea, Curtea a reținut că, atunci când inculpatul trimis în judecată este supus unei măsuri preventive, sesizarea instanței competente trebuie făcută de procuror, conform art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei măsurii preventive, iar judecătorul de cameră preliminară trebuie să verifice, din oficiu, legalitatea și temeinicia măsurii preventive în termen de 3 zile de la înregistrarea dosarului și înainte de expirarea duratei acesteia, potrivit art. 207 alin. (2) din Codul de procedură penală. Așadar, dispozițiile de lege menționate stabilesc termene atât pentru procuror - un termen în interiorul căruia să înainteze rechizitoriul, împreună cu dosarul cauzei, către judecătorul de cameră preliminară, astfel încât acesta să aibă timpul necesar și suficient pentru a face aceste verificări anterior expirării duratei măsurii preventive -, cât și pentru judecătorul de cameră preliminară (paragraful 15 din Decizia nr. 145 din 17 martie 2016).

21. Cu privire la un termen regresiv similar celui prevăzut de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, Curtea s-a pronunțat prin Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 19 mai 2015, prin care a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituționale în măsura în care nerespectarea termenului "cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive" atrage incidența art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală. Prin această decizie, Curtea a reținut că, potrivit art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală, propunerea de prelungire a arestării preventive împreună cu dosarul cauzei se depun la judecătorul de drepturi și libertăți cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia, alin. (2) al aceluiași articol, în prima și ultima teză, stabilind că judecătorul de drepturi și libertăți fixează termen pentru soluționarea propunerii de prelungire a arestării preventive înainte de expirarea duratei măsurii, avocatul inculpatului este încunoștințat și i se acordă, la cerere, posibilitatea de a studia dosarul cauzei (paragraful 19 din Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015). În ceea ce privește natura juridică a termenului regresiv reglementat de art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală (art. 159 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968) și consecințele nerespectării acestuia, Curtea a observat că practica judiciară cvasiunanimă a calificat termenul de minimum 5 zile de sesizare a instanței pentru prelungirea arestării preventive ca fiind un termen de recomandare (paragraful 21 din Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015). Ținând cont de faptul că rațiunea termenului de depunere a propunerii de prelungire a duratei arestării preventive este aceea de a asigura respectarea dreptului fundamental la apărare al inculpatului arestat și de a elimina arbitrariul în ceea ce privește dispunerea prelungirii măsurii privative de libertate, Curtea a constatat că acest termen are natura juridică a unui termen peremptoriu, aceasta fiind singura interpretare care poate determina compatibilitatea normelor procesual penale criticate cu dispozițiile constituționale și convenționale referitoare la dreptul la apărare și cu dispozițiile constituționale privind înfăptuirea justiției (paragraful 48 din Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015). Curtea a concluzionat că "nerespectarea termenului de depunere a propunerii de prelungire a arestării preventive la judecătorul de drepturi și libertăți «cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive» este de natură să cauzeze o vătămare procesuală, concretizată în încălcarea dreptului fundamental la apărare al inculpatului arestat, așa încât sunt incidente normele procesual penale ale art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală, sancțiunea pentru nerespectarea acestui termen fiind decăderea procurorului din exercițiul dreptului de a depune propunerea de prelungire a duratei arestului preventiv și nulitatea absolută a actului făcut peste termen" (paragraful 49 din Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015).

22. Prin Decizia nr. 145 din 17 martie 2016, mai sus citată, Curtea a constatat că termenul prevăzut de dispozițiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală are aceeași natură juridică cu cel prevăzut de art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală, fiind un termen peremptoriu, dar, spre deosebire de situația avută în vedere la pronunțarea Deciziei nr. 336 din 30 aprilie 2015 - când instanța de contencios constituțional a intervenit pe fondul unei practici judiciare cvasiunanime și de durată, aparținând inclusiv Înaltei Curți de Casație și Justiție, practică judiciară care a dat textului valențe neconstituționale -, în cazul termenului stabilit de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală nu se poate vorbi de o atare interpretare a dispozițiilor de lege criticate, interpretare care să fie, în același timp, ulterioară publicării deciziei mai sus menționate. Prin urmare, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, care pune în discuție o problemă de interpretare și aplicare a legii, ce trebuie să aparțină instanțelor judecătorești, este inadmisibilă (paragraful 19 din Decizia nr. 145 din 17 martie 2016).

23. În același sens sunt și deciziile nr. 251 din 5 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 452 din 16 iunie 2016, și nr. 276 din 10 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 28 iulie 2016.

24. Distinct de cele arătate mai sus, prin Decizia nr. 276 din 10 mai 2016, menționată anterior, Curtea a reținut că dispozițiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt clare, precise și previzibile, îndeplinind condițiile referitoare la calitatea legii, și că nerespectarea termenului de 5 zile prevăzut în cuprinsul acestora este de natură să cauzeze o vătămare procesuală, concretizată în încălcarea dreptului fundamental la apărare al inculpatului supus măsurii preventive, așa încât sunt incidente prevederile art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală, sancțiunea pentru nerespectarea acestui termen fiind decăderea organelor judiciare competente din exercițiul dreptului de a proceda la menținerea măsurii preventive în cauză și nulitatea absolută a actului făcut peste termen (paragraful 18 din Decizia nr. 276 din 10 mai 2016).

25. De asemenea, prin Decizia nr. 444 din 28 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 686 din 5 septembrie 2016, paragraful 16, Curtea a reținut că în ceea ce privește dispozițiile art. 91 alin. (2) fraza a doua din Codul de procedură penală, a fost pusă în discuție tot "o problemă de interpretare și aplicare a legii, și anume stabilirea, pe de o parte, a naturii juridice a termenului de minimum 3 zile prevăzut de textul de lege criticat spre a fi acordat avocatului desemnat din oficiu pentru pregătirea apărării, în sensul dacă acest termen este unul de recomandare sau unul imperativ, iar, pe de altă parte, a consecințelor juridice care se impun în condițiile în care avocatul din oficiu, căruia nu i s-a acordat termenul minim pentru pregătirea apărării, nu a studiat dosarul și nu a luat legătura cu inculpații, asigurând o apărare formală. O atare problemă este, însă, una de competența instanței de judecată învestite cu soluționarea litigiului, respectiv a celor ierarhic superioare în cadrul căilor de atac prevăzute de lege. De altfel, Curtea a reținut, de exemplu, prin Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 19 mai 2015, paragraful 30, că intervenția sa se impune doar atunci când deturnarea reglementărilor legale de la scopul lor legitim, printr-o sistematică interpretare și aplicare eronată a acestora de către instanțele judecătorești sau de către celelalte subiecte chemate să aplice dispozițiile de lege, poate determina neconstituționalitatea acelei reglementări, ceea ce nu este cazul în speța de față. Prin urmare, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91 alin. (2) fraza a doua din Codul de procedură penală este inadmisibilă."

26. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate pronunțată de Curte prin deciziile mai sus menționate, precum și considerentele care au fundamentat această soluție își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

D E C I D E:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91 alin. (2) și art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Valentin Daniel Neguțu în Dosarul nr. 20.857/281/2015/a1 al Curții de Apel Ploiești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Ploiești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 29 noiembrie 2016.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru

*

OPINIE CONCURENTĂ

1. Apreciem că soluția de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91 alin. (2) și art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Valentin Daniel Neguțu în Dosarul nr. 20.857/281/2015/a1 al Curții de Apel Ploiești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, adoptată prin vot unanim trebuie să fie motivată, parțial și pe alte considerente și, de aceea, formulăm prezenta opinie concurentă.

2. Astfel, prin Decizia nr. 145 din 17 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 10 iunie 2016, paragraful 19, și Decizia nr. 276 din 10 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 28 iulie 2016, paragrafele 18-22, Curtea Constituțională deși a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală - deoarece se punea în discuție o problemă de interpretare și aplicare a legii, ce trebuie să aparțină instanțelor judecătorești - a relevat argumente ce țin de fond, statuând că termenul de 5 zile prevăzut de textul criticat este similar cu cel prevăzut de art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală și că, în funcție de caracterul său, este un termen peremptoriu. Așa fiind, în acord cu soluția pronunțată prin Decizia nr. 702 din 29 noiembrie 2016, considerăm că este necesar ca, în motivarea acesteia, Curtea Constituțională, respingând ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, să finalizeze argumentele anterioare avute în vedere în jurisprudența sa, adică să califice și natura juridică a termenului care are consecințe directe asupra modului de calcul.

3. Cu privire la termenul stabilit de dispozițiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, Curtea Constituțională a reținut, pe de o parte, că acesta este - ca și termenul prevăzut de art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală - un termen peremptoriu (Decizia nr. 145 din 17 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 10 iunie 2016, paragraful 19, Decizia nr. 251 din 5 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 452 din 16 iunie 2016, paragraful 28, și Decizia nr. 276 din 10 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 28 iulie 2016, paragraful 17), iar, pe de altă parte, că nerespectarea lui este de natură să cauzeze o vătămare procesuală, concretizată în încălcarea dreptului fundamental la apărare al inculpatului supus măsurii preventive, așa încât sunt incidente dispozițiile art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală, sancțiunea pentru nerespectarea acestui termen fiind decăderea organelor judiciare competente din exercițiul dreptului de a proceda la menținerea măsurii preventive în cauză și nulitatea absolută a actului făcut peste termen (Decizia nr. 276 din 10 mai 2016, paragraful 18).

4. Jurisprudența mai sus menționată a Curții Constituționale se referă, așadar, numai la caracterul obligatoriu/peremptoriu al termenului prevăzut de dispozițiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, iar nu și la modul de calcul al acestui termen.

5. Art. 160 din Codul de procedură penală din 1968 avea următorul cuprins: "Când procurorul dispune, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpatului aflat în stare de arest, dosarul se înaintează instanței competente cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea mandatului de arestare sau, după caz, a duratei pentru care a fost dispusă prelungirea arestării". Majoritatea instanțelor de judecată au considerat că termenul prevăzut de art. 160 din Codul de procedură penală din 1968 era un termen de recomandare, astfel că nu s-a pus problema modului exact de calcul al acestuia. În mod similar, în literatura de specialitate discuțiile s-au purtat doar asupra caracterului peremptoriu sau de recomandare al termenului de 5 zile instituit de art. 160 din vechiul Cod de procedură penală, motiv pentru care nici doctrina nu s-a pronunțat cu privire la natura juridică a acestui termen, respectiv dacă este procedural sau substanțial.

6. În cazul în care termenul de 5 zile prevăzut de dispozițiile art. 207 alin. (1) din noul Cod de procedură penală este considerat a fi unul substanțial, el se calculează pe zile pline, neavând relevanță faptul că expiră într-o zi lucrătoare sau într-una nelucrătoare, conform dispozițiilor art. 271 din Codul de procedură penală cu privire la calculul termenelor în cazul măsurilor privative sau restrictive de drepturi.

7. În schimb, în cazul în care s-ar interpreta că acest termen este unul pur procedural, el s-ar calcula pe zile libere, ceea ce ar însemna că înaintarea rechizitoriului, împreună cu dosarul cauzei, ar trebui efectuată de către procuror cu 7 zile înainte de expirarea duratei măsurii preventive, iar, în cazul în care termenul procedural s-ar împlini într-o zi nelucrătoare, el s-ar proroga până în prima zi lucrătoare care urmează, depunerea rechizitoriului impunându-se a fi făcută cu 8 sau 9 ori chiar cu mai multe zile înainte de expirarea măsurii, atunci când sunt sărbători legale sau zile declarate nelucrătoare, potrivit art. 269 din Codul de procedură penală referitor la calculul termenelor procedurale.

8. Observăm, pe de o parte, că termenul prevăzut de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală este reglementat în materia măsurilor preventive, unde se discută, în general, despre termene substanțiale. Pe de altă parte, termenul în discuție vizează un act procesual, și anume trimiterea la instanța competentă, de către procuror, a rechizitoriului, împreună cu dosarul cauzei, act procesual care declanșează procedura de cameră preliminară, iar în astfel de cazuri este vorba, în general, despre termene procedurale. Întrucât termenul prevăzut de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală împrumută caracteristici atât de la termenele procedurale, cât și de la termenele substanțiale, apreciem că el are o natură juridică mixtă.

9. Doctrina a reținut că deosebirea dintre termenele procedurale și cele substanțiale este determinată de interesul protejat, adică de rațiunea avută în vedere la instituirea lor, în sensul că termenele procedurale protejează interese pur procedurale, fiind necesare pentru sistematizarea și disciplinarea activităților procesuale, în timp ce termenele substanțiale proteguiesc interese extraprocesuale și vizează situațiile care atrag restrângerea ori îngrădirea unor drepturi sau interese, așa cum este cazul termenelor care privesc măsurile preventive și măsurile asiguratorii.

10. Cu privire la rațiunea instituirii termenului prevăzut de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală (ratio legis), considerăm că legiuitorul a urmărit, pe de o parte, ocrotirea dreptului la apărare al inculpatului supus unei măsuri preventive (control judiciar, control judiciar pe cauțiune, arest la domiciliu sau arestare preventivă), care este un interes procedural, iar, pe de altă parte, protejarea libertății fizice (de mișcare) a inculpatului și a drepturilor sale fundamentale privind libera circulație, viața intimă, familială și privată, libertatea întrunirilor, munca și protecția socială a muncii și libertatea economică - ce pot fi afectate prin luarea unei măsuri preventive, așa cum a reținut Curtea Constituțională în jurisprudența sa (Decizia nr. 712 din 4 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 15 ianuarie 2015, paragraful 20, și Decizia nr. 614 din 4 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 962 din 28 noiembrie 2016, paragrafele 13, 15, 19 și 26) - care reprezintă interese extraprocesuale. Astfel, termenul de 5 zile prevăzut de dispozițiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală este reglementat în materia măsurilor preventive tocmai pentru a asigura mai multe garanții inculpatului atunci când este pusă în discuție privarea sa de libertate sau limitarea libertății individuale și a drepturilor fundamentale arătate mai sus. De fapt, scopul ultim al termenului analizat este protejarea libertății inculpatului și a celorlalte drepturi fundamentale menționate anterior - în cazul în care față de el s-a dispus o măsură preventivă în cursul urmăririi penale -, iar dreptul la apărare este doar un mijloc prin care se asigură această protecție.

11. Este adevărat că sancțiunea decăderii - pe care Curtea Constituțională a reținut-o, prin Decizia nr. 276 din 10 mai 2016, mai sus citată, paragraful 18, ca fiind incidentă în cazul nerespectării termenului instituit de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală - este specifică termenelor procedurale, având în vedere că art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală prevede că ea intervine pentru nerespectarea termenului stabilit de lege pentru exercitarea "unui drept procesual". Apreciem însă că, prin instituirea termenului analizat, legiuitorul nu s-a îngrijit numai de ocrotirea dreptului la apărare al inculpatului supus unei măsuri preventive și de desfășurarea cu celeritate a procesului penal, ci, mai ales, a urmărit să asigure inculpatului mijloace eficiente în scopul protejării libertății acestuia, precum și a celorlalte drepturi fundamentale amintite mai sus. Rațiunea legii fiind aceea de a proteja, prin instituirea acestui termen, în primul rând, drepturi extraprocesuale - și anume cele privind libertatea individuală, libera circulație, viața intimă, familială și privată, libertatea întrunirilor, munca și protecția socială a muncii și libertatea economică - termenul ar trebui să fie considerat substanțial, iar nu procedural, cu toate consecințele ce decurg dintr-o atare calificare. În acest sens, potrivit art. 271 din Codul de procedură penală, în calculul termenelor privind măsurile preventive sau orice măsuri restrictive de drepturi, ziua de la care începe și cea la care se sfârșește termenul intră în durata acestuia.

12. Astfel, apreciem că termenul de 5 zile instituit de dispozițiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală nu poate fi considerat unul pur procedural, ci mai degrabă unul substanțial sau, cel puțin, cu o natură juridică mixtă, care are un regim juridic diferit față de termenele procedurale și se calculează pe zile pline.

Judecător,
Dr. Livia Doina Stanciu
;
se încarcă...