Curtea Constituțională

Decizia nr. 787/2016 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 172 alin. (4) și (10) din Codul de procedură penală

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 17.03.2017

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată

sau autentifică-te

  •  
Valer Dorneanu - președinte
Marian Enache - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Livia Doina Stanciu - judecător
Simona-Maya Teodoroiu - judecător
Varga Attila - judecător
Mihaela Ionescu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 172 alin. (4) și (10) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Florea Mitran în Dosarul nr. 2.063/116/2015 al Tribunalului Călărași - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 256D/2016.

2. La apelul nominal se prezintă partea Florin Eftene. Lipsesc autorul excepției și celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că, la dosar, partea Ministerul Finanțelor Publice, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, a comunicat concluzii scrise prin care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul părții prezente, care face referire la situația de fapt din dosarul de fond.

4. Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, reținând, în ceea ce privește dispozițiile art. 172 alin. (4) din Codul de procedură penală, că experții își desfășoară activitatea potrivit Ordonanței Guvernului nr. 2/2000, art. 1 alin. (2) din acest act normativ definind noțiunea de expert tehnic judiciar, același text făcând referire la faptul că experții validați, prin actul normativ evocat, dobândesc titulatura de expert oficial. Art. 5 din același act normativ prevede expres că experții își pot exercita activitatea în orice formă agreată de ei, individual sau în asociere. Așadar, consideră că Ordonanța Guvernului nr. 2/2000 conferă suficiente garanții pentru desfășurarea activității de expertiză. De altfel, apreciază că motivele invocate de către autor cu privire la normele procesual penale criticate sunt probleme de interpretare și aplicare a dispozițiilor criticate, întrucât autorul este nemulțumit de faptul că nu există un anumit tip de expert judiciar într-un domeniu de activitate, în condițiile în care Ordonanța Guvernului nr. 2/2000 creează cadrul necesar pentru validarea experților în orice domeniu în care ar putea fi necesar a se realiza expertize, totodată, stabilind posibilitatea acreditării unor experți străini. Cât privește critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 172 alin. (10) din Codul de procedură penală, apreciază că și aceasta este neîntemeiată, și, în acest sens, reține că actul normativ care reglementează activitatea Agenției Naționale de Administrare Fiscală prevede expres că inspectorii antifraudă pot fi detașați în cadrul parchetului, că aceștia efectuează acte de investigare economică din ordinul procurorului, iar, pe perioada detașării, aceștia nu au niciun fel de subordonare față de agenție, astfel încât există garanții suficiente cu privire la imparțialitatea lor.

C U R T E A,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Încheierea din 23 februarie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 2.063/116/2015, Tribunalul Călărași - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 172 alin. (4) și (10) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Florea Mitran într-o cauză penală în care autorul excepției a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de deținere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul susține, în esență, că efectuarea expertizei tehnice de către experți oficiali, care fac parte din laboratoare sau instituții de stat și care primesc salariul de la stat, nu se bucură de prezumția de imparțialitate. Așa încât, având în vedere faptul că statul este parte civilă și acuzator în cauză, expertiza tehnică trebuie efectuată de către un expert independent și nu de către o persoană care primește salariul de la acesta. Apreciază că sintagma "experți oficiali" este neconstituțională, întrucât creează impresia că acești experți sunt experții statului care este și parte în proces. Consideră că, pentru garantarea dreptului la un proces echitabil, statul trebuie să asigure existența unor corpuri de experți independenți în toate domeniile de activitate. Faptul că nu există experți independenți în tehnologia prelucrării tutunului și produselor din tutun este culpa statului român care nu a organizat, prin Ministerul Justiției, examen pentru dobândirea calității de expert independent în acest domeniu cu mare impact economic și social.

7. Cu privire la constatare, susține că efectuarea acesteia de către un specialist din cadrul organelor judiciare nu poate garanta dreptul la un proces echitabil. Arată că, în cauză, procurorul a dispus, prin ordonanță, ca specialistul antifraudă - care funcționează în cadrul instituției, fiind detașat de la Agenția Națională de Administrare Fiscală - să stabilească prejudiciul suferit de Agenția Națională de Administrare Fiscală. Apreciază că numai o constatare realizată de un specialist independent poate garanta respectarea dreptului la un proces echitabil și a dreptului la apărare. Apreciază că pretinsa "urgență", la care face referire alin. (10) al art. 172 din Codul de procedură penală, nu are prioritate față de dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare.

8. Tribunalul Călărași - Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, reține că, potrivit art. 172 alin. (1) din Codul de procedură penală, efectuarea unei expertize se dispune când pentru constatarea, clarificarea sau evaluarea unor fapte ori împrejurări ce prezintă importanță pentru aflarea adevărului în cauză este necesară și opinia unui expert. Astfel, expertizele vor fi dispuse când faptele și împrejurările analizate pot contribui la aflarea adevărului, dar nivelul de cunoaștere necesar depășește cunoștințele unui jurist, presupunând o efectuare a unor cercetări ce depășesc limitele unor simple documentări. Potrivit alin. (4) al art. 172 din Codul de procedură penală, expertiza poate fi efectuată de experți oficiali din laboratoare sau instituții de specialitate ori de experți independenți autorizați din țară sau din străinătate, în condițiile legii. De asemenea, potrivit alin. (9) al aceluiași articol, când există pericol de dispariție a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situații de fapt ori este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei, organul de urmărire penală poate dispune prin ordonanță efectuarea unei constatări, care se efectuează, potrivit alin. (10), de un specialist care funcționează în cadrul organelor judiciare sau din afara acestora. Analizând dispozițiile procesual penale anterior arătate, instanța reține că echivocul sau claritatea concluziilor de constatare sunt lăsate la aprecierea organului de urmărire penală sau a instanței de judecată, criteriile de apreciere nefiind impuse prin dispoziții ale legii procesual penale. În situația în care, după finalizarea raportului de constatare, când organul judiciar apreciază că este necesară opinia unui expert sau când concluziile raportului de constatare sunt contestate se dispune efectuarea unei expertize. Prin urmare, dispozițiile art. 172 din Codul de procedură penală oferă organelor de urmărire penală și instanțelor de judecată mijloace procesuale distincte ce pot fi folosite separat sau în mod coroborat pentru stabilirea adevărului în cauzele penale, prin intermediul expertizelor, mijloace care acoperă toate situațiile în care instanțele ar putea fi împiedicate să folosească concluziile rapoartelor de constatare în stabilirea adevărului. Reține că mijlocul de probă - constatarea tehnico-științifică, efectuată de specialiștii prevăzuți la art. 172 alin. (1) din Codul de procedură penală - poate fi contestat în fața instanței de judecată, în condiții de contradictorialitate, după ce partea a luat cunoștință de existența lui prin prezentarea materialului de urmărire penală. În acest sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv Hotărârea din 18 martie 1997, pronunțată în Cauza Mantovanelli împotriva Franței, și Hotărârea din 2 iunie 2005, pronunțată în Cauza Cottin împotriva Belgiei, potrivit căreia partea trebuie să aibă posibilitatea de a cunoaște mijlocul de probă și de a-l contesta în fața unui organ independent și imparțial. Pe de altă parte, Codul de procedură penală nu prevede o anumită valoare probantă a constatărilor, ele urmând a fi analizate, la fel ca restul probelor, prin coroborare cu celelalte probe existente la dosar. În acest sens, art. 103 din Codul de procedură penală, prevede că probele nu au o valoare dinainte stabilită prin lege și sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză și că, în luarea deciziei asupra existenței infracțiunii și a vinovăției inculpatului, instanța hotărăște motivat, cu trimitere la toate probele evaluate. Apreciază că dispozițiile art. 172 alin. (4) și (10) din Codul de procedură penală trebuie analizate în coroborare cu prevederile art. 177-180 din același cod care oferă garanțiile procesuale necesare asigurării dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituție și art. 6 paragraful 1 și paragraful 3 lit. b) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

10. Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Reține că expertiza și constatarea sunt procedee probatorii, constituind modalități prin care se obțin mijloace de probă. Astfel, efectuarea expertizei se concretizează într-un raport de expertiză, iar constatarea, într-un raport de constatare, cele din urmă fiind mijloace de probă. În ceea ce privește constatarea, din prevederile art. 172 alin. (9) din Codul de procedură penală, reține că aceasta se poate dispune numai în cursul urmăririi penale, are caracter facultativ, necesitatea sa fiind lăsată la aprecierea organului de urmărire penală, poate fi justificată de existența unui pericol de dispariție a unor mijloace de probă sau de schimbarea unor situații de fapt ori de necesitatea lămuririi urgente a unor fapte sau împrejurări ale cauzei, se limitează la datele, informațiile și materialul puse la dispoziție sau indicate de organul de urmărire penală. Observă că, spre deosebire de expertiză, în cazul căreia părțile sunt înștiințate despre obiectul său, pot formula obiective și pot solicita numirea unui specialist/expert-parte, în cazul constatării părțile nu beneficiază de aceste drepturi. În această materie, însă, legiuitorul recunoaște inculpatului, celorlalte părți și subiecților procesuali dreptul de a lua cunoștință de conținutul raportului de constatare și de a contesta concluziile acestuia, caz în care devine obligatorie pentru organul judiciar dispunerea unei expertize [art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală]. Reține că diferența de regim juridic dintre expertiză și constatare a fost explicată în doctrină prin "caracterul strict tehnic al aprecierilor înscrise în raportul de constatare, care exclud comentarii sau propuneri de ordin juridic", dar și prin circumstanțele speciale în care aceasta poate fi dispusă, și care justifică urgența în efectuarea sa. Apreciază că, prin faptul că i se recunoaște inculpatului dreptul de a-i fi adus la cunoștință raportul de constatare, dreptul de a contesta concluziile procurorului și de a obține administrarea unei expertize, legiuitorul asigură caracterul efectiv al dreptului la apărare. De asemenea, întrucât, conform art. 103 alin. (1) din Codul de procedură penală, valoarea probatorie a raportului de constatare nu este dinainte stabilită, ci se apreciază de către organul judiciar în contextul întregului probatoriu administrat, apreciază că nu se încalcă dreptul la un proces echitabil. În ceea ce privește expertiza, potrivit art. 172 alin. (4) din Codul de procedură penală, aceasta poate fi efectuată de experți oficiali din laboratoare sau instituții de specialitate ori de experți independenți autorizați din țară sau din străinătate. Sintagmele "experți oficiali" și "experți independenți" trebuie înțelese prin raportare la dispozițiile art. 1 alin. (2) și art. 41 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2000. Astfel, în sensul art. 1 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2000, orice persoană fizică ce dobândește calitatea de expert tehnic judiciar în condițiile ordonanței și este înscrisă în tabelul nominal cuprinzând experții tehnici judiciari este expert oficial și poate fi numită de organele de urmărire penală, de instanțele judecătorești sau de alte organe cu atribuții jurisdicționale pentru efectuarea de expertize tehnice judiciare. Pe de altă parte, delimitându-i domeniul de aplicare, prevederile art. 41 stabilesc că ordonanța nu este aplicabilă în situația în care expertiza urmează să fie efectuată de un serviciu medico-legal, de Institutul Central de Expertize Criminalistice sau de un laborator de expertiză criminalistică, precum și de orice alt institut de specialitate. Din prevederile anterior menționate rezultă că atât experții independenți, cât și cei care activează în cadrul laboratoarelor sau instituțiilor de specialitate sunt experți oficiali în sensul legii, întrucât desfășoară o activitate autorizată potrivit legii, așadar, distincția dintre cele două categorii rezidă exclusiv în forma de exercitare a profesiei. Faptul că un expert funcționează în cadrul unui laborator sau al unei instituții de specialitate nu îl face, în mod automat, incompatibil să efectueze expertiza dispusă de organul judiciar într-un proces penal. Pe de altă parte, în măsura în care o astfel de incompatibilitate subzistă, ea poate fi probată de partea interesată în condițiile art. 174 din Codul de procedură penală, iar consecința constatării incompatibilității va fi aceea că hotărârea judecătorească nu se va putea întemeia pe constatările și concluziile raportului de expertiză respectiv. Întrucât legiuitorul recunoaște inculpatului dreptul de a contesta raportul de expertiză și de a obține înlăturarea acestuia din cadrul probatoriului pentru motivul lipsei de imparțialitate a expertului, apreciază că dispozițiile criticate nu aduc atingere dreptului la un proces echitabil. Totodată, având în vedere că inculpatul are dreptul să recomande un expert care să participe la efectuarea expertizei [art. 173 alin. (4) din Codul de procedură penală], poate formula obiecțiuni în legătură cu întrebările la care expertul este chemat să răspundă [art. 177 alin. (2) din Codul de procedură penală], poate solicita lămuriri cu privire la constatările și concluziile expertului [art. 179 alin. (1) din Codul de procedură penală], poate solicita suplimentarea raportului [art. 180 din Codul de procedură penală] și chiar efectuarea unei noi expertize [art. 181 din Codul de procedură penală], apreciază că dispozițiile criticate nu încalcă dreptul la apărare.

11. Avocatul Poporului apreciază că prevederile art. 172 alin. (4) și (10) din Codul de procedură penală sunt constituționale. Evidențiază faptul că activitatea de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară, precum și modul de dobândire a calității de expert tehnic se organizează și se desfășoară în condițiile prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 2/2000, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit actului normativ indicat, este expert tehnic judiciar orice persoană fizică ce dobândește această calitate în condițiile ordonanței și este înscrisă în tabelul nominal cuprinzând experții tehnici judiciari, întocmit pe specialități și pe județe, respectiv pe municipiul București. Expertul tehnic judiciar este expert oficial și poate fi numit de organele de urmărire penală, de instanțele judecătorești sau de alte organe cu atribuții jurisdicționale pentru efectuarea de expertize tehnice judiciare. Reține că, în cadrul unui proces penal, pentru efectuarea unei expertize este necesar ca persoana desemnată în acest sens să fie specializată și recunoscută ca făcând parte din corpul experților tehnici judiciari. Astfel, instanța va desemna expertul care să efectueze expertiza dintre experții oficiali din laboratoare sau instituții de specialitate ori dintre experții independenți autorizați din țară sau din străinătate. Cât privește lipsa de imparțialitate a experților, apreciază că această susținere nu poate fi reținută, întrucât legiuitorul a instituit incompatibilitățile judecătorului și pentru expert, motiv pentru care un expert aflat într-una din situațiile prevăzute de art. 64 din Codul de procedură penală nu poate fi desemnat, iar, în cazul în care a fost totuși desemnat, hotărârea judecătorească nu se poate întemeia pe constatările și concluziile acestuia. Motivul de incompatibilitate trebuie dovedit de cel care îl invocă. De asemenea, reține că experților tehnici vinovați de abateri comise în exercitarea activității de expert li se poate aplica de către Biroul central pentru expertize tehnice judiciare, în raport cu gravitatea abaterii săvârșite, sancțiuni disciplinare [art. 35 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2000]. Pe de altă parte, la efectuarea expertizei pot participa și experți independenți autorizați, numiți la solicitarea părților sau a subiecților procesuali principali, cu aplicarea prevederilor art. 173 alin. (4) teza întâi din Codul de procedură penală, potrivit cărora "Părțile și subiecții procesuali principali au dreptul să solicite ca la efectuarea expertizei să participe un expert recomandat de acestea." Față de cele reținute, apreciază că legiuitorul a creat premisele unui proces echitabil, în cadrul căruia părțile implicate beneficiază de suficiente garanții pentru respectarea dreptului la apărare, în condițiile în care inculpatul are posibilitatea să solicite și să administreze toate probele necesare și utile cauzei.

12. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum șiLegea nr. 47/1992, reține următoarele:

13. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

14. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 172 alin. (4) și (10) din Codul de procedură penală, având următorul conținut: "(4) Expertiza poate fi efectuată de experți oficiali din laboratoare sau instituții de specialitate ori de experți independenți autorizați din țară sau din străinătate, în condițiile legii." [...] "(10) Constatarea este efectuată de către un specialist care funcționează în cadrul organelor judiciare sau din afara acestora."

15. Autorul excepției susține că prevederile de lege criticate contravin atât dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil șiart. 24 privind dreptul la apărare, cât și prevederilor art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și prevederilor art. 47 privind dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

16. Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 172 alin. (4) din Codul de procedură penală, Curtea reține că, potrivit normelor procesual penale precitate, expertiza poate fi efectuată de experți oficiali din laboratoare sau instituții de specialitate ori de experți independenți autorizați din țară sau din străinătate, în condițiile legii. Curtea reține că expertiza tehnică judiciară poate fi efectuată de experți atestați în domeniile strict determinate prin Ordinul ministrului justiției nr. 199/C/2010 pentru aprobarea Nomenclatorului specializărilor expertizei tehnice judiciare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 4 februarie 2010 și, totodată, activitatea de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară, precum și modul de dobândire a calității de expert tehnic se organizează și se desfășoară în condițiile prevăzute în Ordonanța Guvernului nr. 2/2000 privind organizarea activității de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 25 ianuarie 2000, aprobată prin Legea nr. 156/2002, cu modificările și completările ulterioare.

17. Curtea reține că, potrivit art. 1 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2000, este expert tehnic judiciar orice persoană fizică ce dobândește această calitate în condițiile ordonanței și este înscrisă în tabelul nominal cuprinzând experții tehnici judiciari, întocmit, pe specialități și pe județe, respectiv pe municipiul București. Examenul și interviul pentru atribuirea calității de expert tehnic judiciar și testarea profesională a specialiștilor care efectuează expertize tehnice judiciare se organizează de către Ministerul Justiției și se desfășoară potrivit regulamentului aprobat prin ordin al ministrului justiției [art. 9], iar persoana care a dobândit calitatea de expert judiciar este înscrisă în tabelul nominal cuprinzând experții tehnici judiciari, întocmit, pe specialități și pe județe, de Biroul central pentru expertize tehnice judiciare [art. 11 alin. (1)], birou care funcționează în cadrul Ministerului Justiției [art. 4 alin. (1)]. Expertul tehnic judiciar este "expert oficial" și poate fi numit de organele de urmărire penală, de instanțele judecătorești sau de alte organe cu atribuții jurisdicționale pentru efectuarea de expertize tehnice judiciare [art. 1 alin. (2)]. Așadar, în accepțiunea Ordonanței Guvernului nr. 2/2000, expertul oficial este persoana care a dobândit calitate de expert tehnic judiciar în condițiile actului normativ precizat și este înscrisă în tabelul nominal cuprinzând experții tehnici judiciari. Potrivit aceluiași act normativ, expertiza tehnică efectuată din dispoziția organelor de urmărire penală, a instanțelor judecătorești sau a altor organe cu atribuții jurisdicționale, de către expertul sau specialistul numit de acestea, în vederea lămuririi unor fapte sau împrejurări ale cauzei, constituie "expertiză tehnică judiciară" [art. 2]. La cererea persoanelor fizice sau juridice se poate efectua "expertiză tehnică extrajudiciară" [art. 3]. Expertiza extrajudiciară se realizează, de asemenea, în condițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2000, iar organizarea examenului în vederea atribuirii calității de expert tehnic extrajudiciar și eliberarea legitimației de expert tehnic extrajudiciar revin ministerelor și altor instituții centrale, fiecare în domeniul său de specialitate, stabilit conform legii [art. 27]. Expertul tehnic extrajudiciar poate efectua numai expertize tehnice extrajudiciare în specialitatea pentru care a fost atestat, la solicitarea persoanelor fizice și juridice [art. 30 alin. (2)], de asemenea, expertiza tehnică extrajudiciară putând fi efectuată și de expertul tehnic judiciar, la solicitarea persoanelor fizice și juridice [art. 30 alin. (1)].

18. Având în vedere prevederile normative precitate, Curtea reține că expertiza se poate dispune când pentru constatarea, clarificarea sau evaluarea unor fapte ori împrejurări ce prezintă importanță pentru aflarea adevărului în cauză este necesară și opinia unui expert [art. 172 alin. (1) din Codul de procedură penală]. Curtea reține, totodată, că procesul penal este activitate reglementată de lege, desfășurată de organele judiciare, de părți și de celelalte persoane care participă într-o cauză penală la înfăptuirea de către instanțele judecătorești a justiției, în vederea constatării la timp și în mod complet a faptelor care constituie infracțiuni și a pedepsirii făptuitorilor potrivit vinovăției lor. Expertiza este un mijloc de probă strict reglementat de Codul de procedură penală, fiind realizată de experți calificați drept persoane care participă la înfăptuirea de către instanțele judecătorești a justiției în cauzele penale.

19. În aceste condiții, Curtea reține că legiuitorul are competența exclusivă de a stabili sfera persoanelor care participă la înfăptuirea justiției de către instanțele judecătorești din punct de vedere al efectuării expertizei, precum și condițiile de acces în profesia menționată, condiții care trebuie să asigure certitudinea îndeplinirii actului profesional în mod imparțial și la un standard ridicat. Or, prevederile legale precitate nu fac altceva decât să stabilească aceste condiții necesar a fi îndeplinite de persoanele care doresc dobândirea calității de expert judiciar. Faptul că Biroul central pentru expertize tehnice judiciare funcționează în cadrul Ministerului Justiției și îndrumă metodologic activitatea experților demonstrează preocuparea legiuitorului ca acest corp de experți să fie sub autoritatea statului, fără ca actul profesional al expertului să fie cenzurat de minister. Mai mult, îndrumarea metodologică se constituie într-un instrument eficient în standardizarea expertizelor efectuate, ceea ce denotă grija legiuitorului ca activitatea de expertiză să se desfășoare unitar. Așadar, Curtea constată că dispozițiile legale precitate asigură, din punct de vedere normativ, imparțialitatea și un grad ridicat de profesionalism în întocmirea raportului de expertiză, raportul de expertiză întocmit de către experții tehnici judiciari și extrajudiciari fiind o garanție în sensul asigurării dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituție.

20. Totodată, Curtea constată că imparțialitatea, transparența și corectitudinea expertizei sunt garantate de îndeplinirea condițiilor cerute de normele procesual penale în vigoare în activitatea de întocmire a raportului de expertiză. Astfel, Curtea reține că legiuitorul a reglementat o serie de incompatibilități referitoare la expert în cuprinsul art. 174 din Codul de procedură penală, potrivit căruia persoana aflată în vreunul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de art. 64 din Codul de procedură penală nu poate fi desemnată ca expert, iar, în cazul în care a fost desemnată, hotărârea judecătorească nu se poate întemeia pe constatările și concluziile acesteia. Totodată, în aceeași cauză, o persoană nu poate avea atât calitatea de expert desemnat de organul judiciar, cât și pe aceea de expert recomandat de unul dintre subiecții procesuali, și, de asemenea, nu poate fi desemnată ca expert recomandat de părți în aceeași cauză o persoană care funcționează în cadrul aceleiași instituții medico-legale, institut sau laborator de specialitate cu expertul desemnat de conducerea instituției respective la solicitarea organului judiciar.

21. De asemenea, Curtea reține că, atunci când instanța este cea care dispune efectuarea expertizei, obiectivele, desemnarea expertului, desemnarea experților consultanți, necesitatea acesteia sunt discutate în ședința publică, în contradictoriu cu toate părțile și subiecții procesuali principali din cauză, aceștia putând formula observații cu privire la întrebări, pot cere modificarea și completarea lor, pot formula obiecții și alte cereri [art. 177 alin. (1) - (3) din Codul de procedură penală]. De asemenea, părțile sau subiecții procesuali principali au dreptul de a desemna experți independenți autorizați care să participe la efectuarea expertizei [art. 172 alin. (8), art. 173 alin. (4), art. 177 alin. (4) din Codul de procedură penală], expertul parte având aceleași drepturi pe care le are și expertul desemnat de către instanță, iar, în situația în care are o opinie diferită față de cea exprimată de expertul desemnat, expertul parte poate întocmi un raport cu opinia separată ori poate consemna în raportul său eventuale inadvertențe pe care le constată. În situația în care expertiza a fost efectuată în lipsa părților ori a subiecților procesuali principali, aceștia sau avocatul lor sunt încunoștințați cu privire la întocmirea raportului de expertiză și cu privire la dreptul la studierea raportului [art. 178 alin. (5) din Codul de procedură penală]. De asemenea, raportul de expertiză va cuprinde, pe lângă mențiunile formale, prevăzute de art. 178 alin. (4) din Codul de procedură penală, și descrierea în amănunt a operațiilor de efectuare a expertizei, obiecțiunile sau explicațiile părților, analiza acestor obiecții sau explicații, metodele, programele și echipamentele utilizate, iar, în final, concluziile care trebuie să fie clare și neechivoce. Totodată, în cursul urmăririi penale sau al judecății, expertul poate fi audiat de organul de urmărire penală sau de instanță, la cererea procurorului, a părților, a subiecților procesuali principali sau din oficiu, dacă organul judiciar apreciază că audierea este necesară pentru lămurirea constatărilor sau concluziilor expertului [art. 179 alin. (1) din Codul de procedură penală], iar când organul de urmărire penală sau instanța constată, la cerere sau din oficiu, că expertiza nu este completă, iar această deficiență nu poate fi suplinită prin audierea expertului, dispune efectuarea unui supliment de expertiză de către același expert [art. 180 alin. (1) din Codul de procedură penală]. În același mod, se poate dispune efectuarea unei noi expertize atunci când concluziile raportului de expertiză sunt neclare sau contradictorii ori între conținutul și concluziile raportului de expertiză există contradicții, iar aceste deficiențe nu pot fi înlăturate prin audierea expertului [art. 181 alin. (1) din Codul de procedură penală].

22. Totodată, Curtea reține că organul de urmărire penală sau instanța de judecată nu are obligația de a adopta concluziile raportului de expertiză, iar valoarea probantă a expertizelor nu este prestabilită de către Codul de procedură penală, aceasta fiind supusă, potrivit art. 103 alin. (1) din Codul de procedură penală, liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză. Așadar, toate probele, inclusiv cele tehnico-științifice, trebuie raportate la ansamblul probator, acestea nefiind suficiente ca să asigure condamnarea unei persoane. De altfel, Curtea reține că dispunerea condamnării are loc doar atunci când acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă, aspect de natură a conferi procesului penal un caracter echitabil, în condițiile în care, potrivit art. 4 alin. (2) din Codul de procedură penală, orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea suspectului sau inculpatului.

23. Prin urmare, Curtea constată că normele procesual penale precitate reprezintă garanții ale drepturilor fundamentale prevăzute la art. 21 alin. (3) și art. 24 din Constituție, invocate de autorul excepției, menite să asigure atât dreptul la un proces echitabil, cât și posibilitatea părților de a se apăra în cadrul procesului penal în care sunt dispuse expertize.

24. Cât privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilorart. 172 alin. (10) din Codul de procedură penală, Curtea reține că procedeul probatoriu având denumirea "constatare" presupune examinarea unor situații de fapt, mijloace de probă sau persoane de către specialiști, medici legiști sau tehnicieni care funcționează în cadrul organului de urmărire penală ori în cadrul altor organe, când există pericol de dispariție a mijloacelor de probă sau de schimbare a unor situații de fapt, ori este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei. Potrivit art. 172 alin. (9) din Codul de procedură penală, constatările se dispun când sunt întrunite două condiții, respectiv există pericol de dispariție a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situații de fapt ori este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei. Așadar, ceea ce este specific în cazul constatării, ca mijloc de probă, este urgența, consemnarea anumitor elemente care constituie probe în procesul penal, înainte ca acestea să dispară sau să fie distruse sub acțiunea timpului sau prin acțiunea persoanelor implicate. Prin constatare se stabilește dacă elementele de la locul faptei constituie indicii sau pot conduce la suspiciunea rezonabilă că a fost săvârșită o faptă penală.

25. Curtea reține că efectuarea unei constatări se poate dispune numai în cursul urmăririi penale, prin ordonanță, de organul de urmărire penală, constatarea având caracter facultativ. Constatarea se efectuează de către un specialist care funcționează în cadrul organelor judiciare sau din afara acestora, asupra persoanei, materialului și datelor puse la dispoziție sau indicate de către organul de urmărire penală. Potrivit art. 1811 din Codul de procedură penală, obiectul constatării, întrebările la care trebuie să răspundă specialistul și termenul în care urmează a fi efectuată lucrarea constatării este stabilit de organul de urmărire penală prin ordonanță, iar rezultatul activității desfășurate de specialist se consemnează într-un raport de constatare care va cuprinde descrierea operațiilor efectuate de specialist, a metodelor, programelor și echipamentelor utilizate și concluziile constatării.

26. Totodată, Curtea reține că, potrivit art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală, după finalizarea raportului de constatare, concluziile raportului de constatare pot fi contestate de părți sau subiecții procesuali principali, în această situație organul judiciar putând dispune efectuarea unei expertize. Se poate dispune efectuarea unei expertize și atunci când, deși raportul de constatare nu este contestat, față de complexitatea cauzei, organul judiciar apreciază că este necesară întocmirea unui raport de expertiză. Totodată, după finalizarea raportului de constatare, când organul judiciar apreciază că este necesar, se poate solicita opinia unui expert.

27. Potrivit art. 172 alin. (10) din Codul de procedură penală, criticat în prezenta cauză, specialiștii care pot efectua constatări funcționează în cadrul organului de urmărire penală sau în afara organelor de urmărire penală. Autorul excepției susține că efectuarea constatării de către un specialist din cadrul organelor judiciare nu este de natură a garanta dreptul la un proces echitabil și egalitatea de arme. Arată că, în cauză, procurorul a dispus, prin ordonanță, ca specialistul antifraudă - care funcționează în cadrul instituției, fiind detașat de la Agenția Națională de Administrare Fiscală - să stabilească prejudiciul suferit de Agenția Națională de Administrare Fiscală. Apreciază că numai o constatare realizată de un specialist independent poate garanta respectarea dreptului la un proces echitabil și a dreptului la apărare.

28. Față de susținerile autorului excepției din prezenta cauză, Curtea reține că, potrivit art. 3 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, inspectorii antifraudă din cadrul Direcției de combatere a fraudelor sunt detașați în cadrul parchetelor, în condițiile legii, pe posturi de specialiști, în vederea acordării de suport tehnic de specialitate procurorului în efectuarea urmăririi penale în cauzele având ca obiect infracțiuni economico-financiare, în scopul efectuării cu celeritate și în mod temeinic a activităților de descoperire și de urmărire a infracțiunilor economico-financiare, pentru clarificarea unor aspecte tehnice în activitatea de urmărire penală. În exercitarea atribuțiilor de serviciu, inspectorii antifraudă din cadrul Direcției de combatere a fraudelor efectuează, din dispoziția procurorului, constatări tehnico-științifice, care constituie mijloace de probă, în condițiile legii, investigații financiare în vederea indisponibilizării de bunuri, orice alte verificări în materie fiscală dispuse de procuror [art. 3 alin. (4)]. Totodată, potrivit art. 4 alin. (1) din același act normativ, inspectorii antifraudă detașați în cadrul parchetelor își desfășoară activitatea sub autoritatea exclusivă a conducătorului parchetului în cadrul căruia funcționează.

29. Totodată, Curtea reține că prin Decizia nr. 190 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 385 din 23 mai 2014, a realizat un control de constituționalitate cu privire la art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 503/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523 din 18 iulie 2002, cu modificările și completările ulterioare, respingând, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate. Potrivit dispozițiilor de lege criticate, "(1) În cadrul Direcției Naționale Anticorupție sunt numiți, prin ordin al procurorului șef al acestei direcții, cu avizul ministerelor de resort, specialiști cu înaltă calificare în domeniul economic, financiar, bancar, vamal, informatic, precum și în alte domenii, pentru clarificarea unor aspecte tehnice în activitatea de urmărire penală. (2) Specialiștii prevăzuți la alin. (1) au calitatea de funcționar public și își desfășoară activitatea sub directa conducere, supraveghere și control nemijlocit al procurorilor din Direcția Națională Anticorupție. Specialiștii au drepturile și obligațiile prevăzute de lege pentru funcționarii publici, cu excepțiile menționate în prezenta ordonanță de urgență. De asemenea, specialiștii beneficiază, în mod corespunzător, de drepturile prevăzute la art. 26 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, cu modificările și completările ulterioare. (3) Constatarea tehnico-științifică efectuată din dispoziția scrisă a procurorului de specialiștii prevăzuți la alin. (1) constituie mijloc de probă, în condițiile legii. (4) Constatările tehnico-științifice și expertizele pot fi efectuate și de alți specialiști sau experți din instituții publice sau private române sau străine, organizate potrivit legii, precum și de specialiști sau experți individuali autorizați sau recunoscuți, potrivit legii."

30. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea a constatat că dispozițiile art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 întrunesc exigențele impuse de un proces echitabil, inclusiv cea referitoare la necesitatea respectării principiului egalității armelor de care părțile pot dispune în cadrul unei proceduri judiciare. Astfel, în acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, Curtea a reținut că partea interesată are posibilitatea ca, odată cu prezentarea materialului de urmărire penală, în condițiile art. 250-254 din Codul de procedură penală (din 1968), să ia cunoștință de existența constatării tehnico-științifice ca mijloc de probă efectuat de specialiștii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție. Subsecvent, poate formula obiecțiuni la raportul de constatare sau se poate contesta în fața instanței de judecată, în condiții de contradictorialitate, mijlocul de probă respectiv. De asemenea, Curtea a observat că, în procesul deliberării, judecătorul verifică și evaluează materialul probator și își fundamentează soluția pe întregul probatoriu administrat în cauză, prin coroborarea și aprecierea probelor, iar nu prin raportarea exclusivă la constatările tehnico-științifice întocmite de specialiștii prevăzuți de textele de lege criticate, astfel că informațiile conținute în constatările tehnico-științifice nu pot crea în mod concret riscul unui abuz de procedură. Totodată, cu privire la statutul specialiștilor din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Curtea a constatat că faptul că aceștia își desfășoară activitatea sub directa conducere, supraveghere și sub controlul nemijlocit al procurorilor nu echivalează cu lipsa de obiectivitate sau de imparțialitate a acestora. Pe de altă parte, soluția legislativă este firească, de vreme ce procurorul supraveghează întreaga urmărire penală (în același sens, Decizia nr. 133 din 7 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 209 din 12 aprilie 2013, și Decizia nr. 242 din 21 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 415 din 9 iulie 2013).

31. Curtea a constatat, totodată, că simpla abrogare a alineatelor (3) și (4) ale articolului art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002, prin legea de punere în aplicare a noului Cod de procedură penală, nu poate fi considerată în sine un argument de neconstituționalitate și un element de noutate în măsură să conducă la un reviriment jurisprudențial, mai ales că dispozițiile art. 172 alin. (7), (9) și (10) din noul Cod de procedură penală preiau soluția legislativă cuprinsă în art. 11 alin. (3) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002, abrogarea acestora din urmă având ca scop eliminarea normelor redundante. Astfel, art. 172 din noul Cod de procedură penală prevede că, în anumite cazuri, organul de urmărire penală poate solicita opinia unor specialiști care funcționează în cadrul organelor judiciare sau în afara acestora. Rapoartele de constatare întocmite de acești specialiști constituie, potrivit art. 97 alin. (2) lit. e) din noul Cod de procedură penală, un mijloc de probă, în condițiile în care art. 5 alin. (2) din același cod prevede că organele de urmărire penală au obligația de a strânge și de a administra probe atât în favoarea, cât și în defavoarea suspectului sau inculpatului. În plus, judecata se desfășoară de către o instanță independentă și imparțială, în condiții de publicitate, oralitate și contradictorialitate, iar judecătorul își fundamentează soluția pe întregul probatoriu administrat în cauză, verificând, evaluând și coroborând probele care nu au valoare prestabilită.

32. Considerentele precitate, care au fundamentat deciziile Curții Constituționale anterior menționate, își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză, excepția de neconstituționalitate referitoare la dispozițiile art. 172 alin. (10) din Codul de procedură penală urmând a fi respinsă ca neîntemeiată.

33. Cu privire la prevederile invocate din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, Curtea reține că, astfel cum a statuat Curtea prin Decizia nr. 1.237 din 6 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 785 din 24 noiembrie 2010, "acestea, de principiu, sunt aplicabile în controlul de constituționalitate în măsura în care asigură, garantează și dezvoltă prevederile constituționale în materia drepturilor fundamentale, cu alte cuvinte, în măsura în care nivelul lor de protecție este cel puțin la nivelul normelor constituționale în domeniul drepturilor omului". În speță, Curtea constată că, în ceea ce privește dispozițiile art. 47 privind dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, considerentele reținute mai sus abordează toate aceste aspecte, fiind, în consecință, valabile și cu privire la aceste dispoziții din Cartă.

34. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALÃ

În numele legii

D E C I D E:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Florea Mitran în Dosarul nr. 2.063/116/2015 al Tribunalului Călărași - Secția penală și constată că dispozițiile art. 172 alin. (4) și (10) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Călărași - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 15 decembrie 2016.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Mihaela Ionescu
;
se încarcă...