Curtea Constituțională

Decizia nr. 780/2016 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (9) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, ale art. 21 și art. 24 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară și ale art. 97 pct. 1 și art. 483 alin. (1) din Codul de procedură civilă

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 13.03.2017

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată

sau autentifică-te

  •  
Valer Dorneanu - președinte
Marian Enache - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Livia Doina Stanciu - judecător
Simona-Maya Teodoroiu - judecător
Varga Attila - judecător
Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 24 și art. 29 alin. (9) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, ale art. 21 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară și ale art. 97 pct. 1 și art. 483 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Ramona Corina Vasile în Dosarul nr. 3.267/1/2015 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.835D/2015.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției, sens în care invocă jurisprudența Curții Constituționale.

C U R T E A,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 23 noiembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 3.267/1/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor "art. 24 și art. 29 alin. (9) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, ale art. 21 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară și ale art. 97 pct. 1 și art. 483 alin. (1) din Codul de procedură civilă". La data de 27 noiembrie 2015, autoarea excepției a formulat cerere de îndreptare a erorii materiale din cuprinsul Încheierii din 23 noiembrie 2015, susținând că, dintr-o greșeală de tehnoredactare, a menționat ca obiect al excepției de neconstituționalitate "art. 24 din Legea nr. 317/2004" în loc de art. 24 din Legea nr. 304/2004. Prin Încheierea din 25 ianuarie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători a respins cererea de îndreptare a erorii materiale, întrucât "greșelile asupra susținerilor părților sau alte greșeli materiale care pot sta la baza îndreptării hotărârii nu vizează situația în care, prin remediere, s-ar schimba însuși obiectul excepției de neconstituționalitate cu care a fost sesizată Curtea Constituțională, asupra căruia s-a deliberat, cu respectarea dreptului de dispoziție al părților (prevăzut expres de art. 9 alin. 2 din Codul de procedură civilă) și cu privire la care instanța s-a dezînvestit". Excepția de neconstituționalitate a fost invocată de recurenta Ramona Corina Vasile, într-o cauză având ca obiect soluționarea admisibilității în principiu a recursului declarat de autoarea excepției împotriva Deciziei nr. 2.314 din 4 iunie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal, prin care aceasta a respins contestația formulată de autoarea excepției, în temeiul art. 29 alin. (9) din Legea nr. 317/2004, împotriva hotărârii plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.147 din 6 noiembrie 2014, prin care s-a respins cererea de promovare, de valorificare a rezultatelor concursului de promovare în funcții de execuție a judecătorilor și procurorilor din data de 1 iunie 2014, întrucât s-a considerat că cele două secții civile mixte de la nivelul Curții de Apel Cluj (Secția I civilă și Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal) nu sunt secții de aceeași specializare cu cea pentru care candidatul a susținut concursul.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia arată că dispozițiile art. 29 alin. (9) din Legea nr. 317/2004 sunt neconstituționale, deoarece prevăd că hotărârea prin care se soluționează contestația împotriva hotărârii plenului Consiliului Superior al Magistraturii privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor este definitivă, nemaiputând fi atacată cu nicio altă cale de atac prin care să poată invoca nelegalitatea ei (motivele de nelegalitate fiind prevăzute la art. 488 pct. 5 și 8 din Codul de procedură civilă). În plus, împotriva unei astfel de hotărâri, pentru motivele de nelegalitate arătate, nu este deschisă nici calea de atac a contestației în anulare speciale prevăzute de art. 503 alin. 2 pct. 3 din Codul de procedură civilă. Autoarea excepției susține că este adevărat că art. 21 din Constituție nu presupune accesul la toate căile de atac, iar art. 129 din Constituție nu cuprinde dispoziții cu privire la obligativitatea existenței tuturor căilor de atac, însă, în exercitarea prerogativelor sale conferite de art. 126 alin. (2) din Constituție, legiuitorul trebuie să aibă în vedere și respectarea celorlalte principii sau texte constituționale, iar eventualele limitări aduse condițiilor de exercitare a căilor de atac nu trebuie să aducă atingere dreptului în substanța sa. (a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36). În acest sens invocă cele reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 500 din 15 mai 2012 și Decizia nr. 967 din 20 noiembrie 2012, prin care s-a constatat că eliminarea controlului judiciar al hotărârilor pronunțate în primă instanță aduce atingere art. 129 din Constituție raportat la dreptul de acces liber la justiție și la dreptul la apărare, reprezentând în același timp o încălcare a cerințelor unui proces echitabil. Astfel, considerentele reținute de Curtea Constituțională prin aceste două decizii sunt pe deplin aplicabile și în prezenta cauză.

6. De asemenea, autoarea excepției susține că, prin Decizia nr. 1.122 din 23 septembrie 2010, Curtea Constituțională a constatat constituționalitatea art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, în varianta anterioară modificării, text care prevedea că hotărârile plenului Consiliului Superior al Magistraturii privind cariera judecătorilor și procurorilor pot fi atacate cu recurs la Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Corespondentul vechii reglementări îl constituie dispozițiile de lege criticate potrivit cărora aceleași hotărâri pot fi atacate cu contestație la Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Din analiza celor două reglementări se observă, astfel, că, în privința hotărârilor pronunțate de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor, legiuitorul a păstrat reglementarea generală privind posibilitatea contestării în justiție, termenul de contestare și instanța competentă, însă în actuala reglementare s-a prevăzut o alte cale de atac. Ca atare, în vechea reglementare împotriva hotărârilor plenului se putea exercita recurs, cale extraordinare de atac, de drept comun, care avea regimul juridic prevăzut de art. 299 și urm. din vechiul Cod de procedură civilă, cu precizarea că un astfel de recurs era întemeiat pe dispozițiile art. 3041 din vechiul Cod de procedură civilă, nefiind limitat la motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304. În actuala reglementare, însă, legiuitorul a prevăzut o altă cale de atac, respectiv contestația, cale de atac specială, similară plângerii contravenționale, în soluționarea căreia instanța supremă pronunță o hotărâre judecătorească de fond, în primă instanță cu caracter definitiv. Împotriva unei astfel de hotărâri nu mai poate fi exercitată nicio altă cale de atac, nelegalitatea hotărârii nu mai poate fi invocată pe calea recursului sau a contestației în anulare speciale prevăzute de art. 503 alin. 2 pct. 3 din Codul de procedură civilă (cale de atac care ar fi putut fi promovată dacă hotărârea era dată în recurs, nu în contestație, cum se prevedea în vechea reglementare, și s-a menținut în materia cercetării disciplinare a magistraților - art. 51 alin. 3 Legea nr. 317/2004).

7. Totodată, autoarea excepției susține că dispozițiile art. 29 alin. (9) din Legea nr. 317/2004 încalcă și prevederile art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul la un recurs efectiv, astfel cum a fost dezvoltat în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (de exemplu, prin Hotărârea din 17 martie 2015, pronunțată în Cauza Vlad și alții împotriva României, paragrafele 110 și 111), deoarece nu asigură nicio cale de atac a hotărârii pronunțate în primă instanță. Or, consideră că tocmai împrejurarea că hotărârea era definitivă, nesusceptibilă de vreo cale de atac, a favorizat încălcarea de către instanță a drepturilor procesuale și materiale. În susținere, invocă Hotărârea din 20 martie 2013, pronunțată în Cauza Beian împotriva României, paragrafele 37-40.

8. În final, autoarea excepției de neconstituționalitate susține că, "în ipoteza în care se va admite excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 29 alin. (9) din Legea nr. 317/2004", invocă și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 304/2004 și art. 97 pct. 1 din Codul de procedură civilă, cu privire la sintagma "și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege", art. 24 din Legea nr. 317/2004 cu privire la sintagma "și alte cauze date în competența lor prin lege", precum și ale art. 483 alin. (1) din Codul de procedură civilă, cu privire la sintagma și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului". În acest sens, susține că, în cazul admiterii excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 29 alin. (9) din Legea nr. 317/2004, hotărârea pronunțată asupra contestației, deși susceptibilă de o cale de atac, această cale de atac nu va fi prevăzută de lege până la intervenția legiuitorului în sensul modificării dispoziției legale în acord cu decizia Curții Constituționale. Având în vedere că instanța supremă nu judecă decât recursuri ca instanță de control judiciar, evident împotriva hotărârii date în contestație nu se va putea promova decât recursul, însă această cale de atac potrivit textelor de lege criticate nu poate fi declarată decât dacă legea o prevede în mod expres. Ca o consecință a admiterii excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (9) din Legea nr. 317/2004, consideră că se creează o situație de vid legislativ, într-o primă fază, până la intervenția legiuitorului în sensul prevederii expres a acestei căi de atac. Există astfel riscul ca recursul promovat împotriva deciziei prin care s-a soluționat contestația să fie respins pe considerente procedurale, întrucât calea de atac nu este prevăzută de lege, în cazul admiterii excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 29 alin. (9) din Legea nr. 317/2004. Așadar, aceste texte de lege contravin art. 21 și art. 24 din Constituție, întrucât "privează partea de posibilitatea de a promova o cale de atac împotriva unei hotărâri judecătorești, în cadrul căreia să își valorifice drepturile garantate constituțional, deși Curtea Constituțională s-a pronunțat în sensul neconstituționalității altei dispoziții legale care nu recunoaște posibilitatea exercitării căii de atac împotriva hotărârii."

9. Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că posibilitatea atacării hotărârilor plenului Consiliului Superior al Magistraturii respectă exigența asigurării accesului liber la justiție, întrucât acest principiu constituțional nu presupune și accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția, iar instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, deci și reglementarea căilor de atac sunt de competența exclusivă a legiuitorului, care, în considerarea unor anumite situații, poate institui reguli speciale de procedură. Această concluzie se desprinde și din interpretarea sistematică a normelor în discuție, prin raportare la principiul prevăzut de art. 129 din Constituție și la jurisprudența Curții Constituționale, în acord și cu cea a Curții Europene a Drepturilor Omului, din care rezultă că Legea fundamentală nu prevede obligativitatea existenței tuturor căilor de atac, ci statuează referitor la posibilitatea de a se exercita căile de atac în condițiile legii.

10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

11. Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, sens în care invocă Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994 privind liberul acces la justiție al persoanelor în apărarea drepturilor, libertăților și intereselor lor legitime. Menționează că și sub imperiul dispozițiilor art. 29 alin. (7) si (9) din Legea nr. 317/2004, în forma anterioară modificării prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, hotărârile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor puteau fi atacate, cu recurs, de orice persoană interesată, în termen de 15 zile de la comunicare sau de la publicare, la Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar hotărârea prin care se soluționa recursul era irevocabilă. Curtea Constituțională a constatat, în repetate rânduri, constituționalitatea acestor soluții legislative, prin Decizia nr. 634 din 26 iunie 2007, Decizia nr. 1.122 din 23 septembrie 2010 sau Decizia nr. 1.460 din 9 noiembrie 2010.

12. Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale, părțile având posibilitatea de a beneficia, pe tot parcursul procedurii, de toate garanțiile necesare asigurării unui proces echitabil. În acest sens invocă jurisprudența Curții Constituționale referitoare la accesul liber la justiție, și anume Decizia nr. 1.122 din 23 septembrie 2010 și Decizia nr. 505 din 4 octombrie 2005.

13. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele de ședință depuse la dosar de autoarea excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

14. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

15. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum este menționat în dispozitivul Încheierii de sesizare a Curții Constituționale din 23 noiembrie 2015, îl reprezintă prevederile art. 24 și art. 29 alin. (9) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 1 septembrie 2012, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 21 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 97 pct. 1 și art. 483 alin. (1) din Codul de procedură civilă, republicat. Cu privire la art. 24 din Legea nr. 317/2004, Curtea constată că acestea reglementează conducerea Consiliului Superior al Magistraturii. Analizând notele scrise ale autoarei excepției depuse la dosar, rezultă că aceasta a invocat art. 24 din Legea nr. 317/2004 dintr-o eroare de tehnoredactare, în realitate referindu-se la art. 24 din Legea nr. 304/2004, ce reglementează competența completelor de 5 judecători ale Înaltei Curți de Casație și Justiție. Prin urmare, obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 29 alin. (9) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, ale art. 21 și art. 24 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară și ale art. 97 pct. 1 și art. 483 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins:

- art. 29 alin. (9) din Legea nr. 317/2004: "Hotărârea prin care se soluționează contestația prevăzută la alin. (7) este definitivă." Alin. (7) al art. 29 din Legea nr. 317/2004, la care fac referire prevederile art. 29 alin. (9) din aceeași lege, au următorul conținut: "Hotărârile prevăzute la alin. (5) pot fi atacate cu contestație de orice persoană interesată, în termen de 15 zile de la comunicare sau de la publicare, la Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Contestația se judecă în complet format din 3 judecători", iar, potrivit art. 29 alin. (5), "Hotărârile plenului privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor se redactează în cel mult 20 de zile și se comunică de îndată."

- Art. 21 din Legea nr. 304/2004: "Secția I civilă, Secția a II-a civilă și Secția de contencios administrativ și fiscal ale Înaltei Curți de Casație și Justiție judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum și recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătorești, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecății a fost întrerupt în fața curților de apel."

- Art. 24 din Legea nr. 304/2004: "Completele de 5 judecători judecă apelurile împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, judecă recursurile în casație împotriva hotărârilor pronunțate în apel de completele de 5 judecători după admiterea în principiu, soluționează contestațiile împotriva încheierilor pronunțate în cursul judecății în primă instanță de Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, soluționează cauzele în materie disciplinară potrivit legii și alte cauze date în competența lor prin lege."

- Art. 97 pct. 1 (Înalta Curte de Casație și Justiție) din Codul de procedură civilă: "Înalta Curte de Casație și Justiție judecă: 1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; [...]"

- Art. 483 alin. (1) (Obiectul și scopul recursului. Instanța competentă) din Codul de procedură civilă: "Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului."

16. În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 21 privind accesul liber la justiție, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 53 alin. (2) teza finală privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și art. 129 privind folosirea căilor de atac. De asemenea, autoarea excepției consideră că prevederile de lege criticate contravin și art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la dreptul la un recurs efectiv.

17. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (9) din Legea nr. 317/2004, hotărârile pronunțate de Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție având ca obiect soluționarea contestațiilor împotriva hotărârilor plenului Consiliului Superior al Magistraturii privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor sunt definitive. Art. 29 din Legea nr. 317/2004 a fost modificat, dobândind acest conținut, prin art. 52 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, lege prin care s-a dispus și republicarea Legii nr. 317/2004. Anterior acestei modificări, potrivit art. 29 alin. (7) din aceeași lege, "Hotărârile prevăzute la alin. (5) pot fi atacate cu recurs, de orice persoană interesată, în termen de 15 zile de la comunicare sau de la publicare, la Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție", iar art. 29 alin. (9) prevedea că "Hotărârea prin care se soluționează recursul prevăzut la alin. (7) este irevocabilă." Așadar, diferența dintre cele două reglementări ale art. 29 alin. (9) din Legea nr. 317/2004 - cea anterioară și cea ulterioară intrării în vigoare a Legii nr. 76/2012 - constă în denumirea căii de atac împotriva hotărârilor plenului Consiliului Superior al Magistraturii privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor, și anume recurs, în vechea reglementare (recurs care, fiind declarat împotriva unei hotărâri care nu putea fi atacată cu apel, era o cale de atac devolutivă, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele, potrivit art. 3041 din Codul de procedură civilă din 1865), și contestație, în actuala reglementare. În ambele reglementări, hotărârea prin care Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție soluționa calea de atac nu mai poate fi atacată. Modificarea căii de atac din recurs în contestație a intervenit ca urmare a intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, prin care recursul a devenit o veritabilă cale extraordinară de atac, care se poate exercita exclusiv pentru motive de nelegalitate, iar nu și de netemeinicie, nepermițând instanței analizarea situației de fapt.

18. Critica principală a autoarei excepției de neconstituționalitate constă în susținerea că lipsa căii de atac împotriva hotărârii pronunțate de Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție având ca obiect soluționarea contestației împotriva hotărârilor plenului Consiliului Superior al Magistraturii privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor contravine art. 21, art. 24, art. 53 alin. (2) teza finală și art. 129 din Constituție, precum și art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Referitor la posibilitatea exercitării oricărei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a reținut că art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu consacră nici expres, dar nici implicit dreptul la dublul grad de jurisdicție, drept ce este recunoscut doar în materie penală. De asemenea, nici art. 13 din Convenție, care se referă la dreptul la un "recurs efectiv", nu are semnificația asigurării dublului grad de jurisdicție, ci doar a posibilității de a se supune judecății unei instanțe naționale. Curtea a mai reținut că accesul la justiție, garantat de prevederile art. 21 din Legea fundamentală, nu presupune și accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția, iar instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, deci și reglementarea căilor de atac, este de competența exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură [a se vedea, de exemplu, prin Decizia nr. 389 din 16 octombrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 745 din 24 octombrie 2003, Decizia nr. 634 din 26 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 22 august 2007, Decizia nr. 1.122 din 23 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 4 noiembrie 2010, Decizia nr. 160 din 24 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 432 din 9 iunie 2016, paragraful 21].

19. Pronunțându-se asupra dispozițiilor art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, în forma anterioară modificării intervenite prin Legea nr. 76/2012, potrivit cărora hotărârile plenului Consiliului Superior al Magistraturii privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor puteau fi atacate cu recurs, iar potrivit art. 29 alin. (9), hotărârea prin care se soluționa acest recurs era irevocabilă, Curtea Constituțională a reținut că textele de lege criticate prevăd că persoana interesată are posibilitatea de a formula recurs la Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la hotărârea pronunțată de plenul Consiliului Superior al Magistraturii referitoare la cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor și de a beneficia pe tot parcursul acestei proceduri de toate garanțiile necesare asigurării unui proces echitabil. (a se vedea Decizia nr. 634 din 26 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 22 august 2007, Decizia nr. 485 din 20 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 din 10 iunie 2010, Decizia nr. 1.122 din 23 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 4 noiembrie 2010, Decizia nr. 1.460 din 9 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 13 ianuarie 2011).

20. Prin Decizia nr. 1.122 din 23 septembrie 2010, Curtea a reținut că, așa cum a statuat în numeroase cauze, accesul la justiție, garantat de prevederile art. 21 din Legea fundamentală, nu presupune și accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția, iar instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, deci și reglementarea căilor de atac sunt de competența exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură.

21. Referitor la critica raportată la art. 129 din Constituție, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii, Curtea a stabilit că această normă din Legea fundamentală lasă la latitudinea legiuitorului reglementarea căilor de atac, ceea ce îi permite acestuia să excepteze de la exercitarea lor, atunci când considera că se impune, anumite hotărâri judecătorești (a se vedea în acest sens, de exemplu, Decizia nr. 510 din 27 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 339 din 21 mai 2010, Decizia nr. 1.341 din 19 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 811 din 3 decembrie 2010, și Decizia nr. 246 din 15 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 273 din 25 aprilie 2012). Totodată, Curtea a reținut că, în exercitarea prerogativelor sale privind reglementarea căilor de atac sau exceptarea de la exercitarea lor, legiuitorul trebuie să aibă în vedere și respectarea celorlalte principii și texte din Legea fundamentală (Decizia nr. 500 din 15 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 18 iulie 2012).

22. Or, în cauza de față, Curtea constată că, prin reglementarea unei singure căi de atac - cea a contestației - împotriva hotărârilor plenului Consiliului Superior al Magistraturii privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor, fără posibilitatea ca hotărârea instanței judecătorești privind soluționarea contestației să mai poată fi atacată, nu se încalcă art. 21 și art. 24 din Constituție, de vreme ce părțile beneficiază pe tot parcursul judecării contestației de către Înalta Curte de Casație și Justiției - Secția de contencios administrativ și fiscal de toate garanțiile necesare asigurării unui proces echitabil și a dreptului la apărare.

23. Referitor la aplicarea considerentelor reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 500 din 15 mai 2012 și Decizia nr. 967 din 20 noiembrie 2012, invocate de autoarea excepției, prin care s-a constatat că eliminarea controlului judiciar al hotărârilor pronunțate în primă instanță aduce atingere art. 129 din Constituție raportat la dreptul de acces liber la justiție și la dreptul la apărare, reprezentând în același timp o încălcare a cerințelor unui proces echitabil, Curtea observă că aceste susțineri nu pot fi primite. Astfel, considerentele pe care s-au bazat soluțiile de admitere a excepțiilor de neconstituționalitate care au format obiectul acestor două decizii nu sunt aplicabile și în prezenta cauză, deoarece acestea se referă la materia contravențiilor la regimul circulației pe drumurile publice, respectiv la imposibilitatea exercitării oricărei căi de atac de către părțile unui proces, determinată de un criteriu subiectiv, de natură pecuniară, legat de valoarea obiectului cauzei deduse judecății.

24. În final, referitor la critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 304/2004 și art. 97 pct. 1 din Codul de procedură civilă, cu privire la sintagma "și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege", art. 24 din Legea nr. 304/2004 cu privire la sintagma "și alte cauze date în competența lor prin lege", precum și ale art. 483 alin. (1) din Codul de procedură civilă, cu privire la sintagma "și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului", critică invocată în ipoteza admiterii excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 29 alin. (9) din Legea nr. 317/2004, întrucât, susține autoarea excepției, calea de atac împotriva hotărârii pronunțate asupra contestației nu va fi prevăzută de lege până la intervenția legiuitorului în sensul punerii de acord cu decizia de admitere a Curții Constituționale Curtea reține că aceasta nu poate fi primită. Astfel, critica de neconstituționalitate a acestor dispoziții de lege referitoare la competența materială a instanțelor este invocată în strânsă legătură cu criticile aduse art. 29 alin. (9) din Legea nr. 317/2004 referitoare la inexistența căii de atac împotriva hotărârilor instanței prin care se soluționează contestațiile împotriva hotărârilor plenului Consiliului Superior al Magistraturii privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor. Or, pentru aceleași motive precum cele arătate mai sus, aceste critici sunt neîntemeiate.

25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALÃ

În numele legii

D E C I D E:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ramona Corina Vasile în Dosarul nr. 3.267/1/2015 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători și constată că dispozițiile art. 29 alin. (9) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, ale art. 21 și art. 24 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară și ale art. 97 pct. 1 și art. 483 alin. (1) din Codul de procedură civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 15 decembrie 2016.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean
;
se încarcă...