Curtea Constituțională

Decizia nr. 670/2016 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3, 4, 5 și art. 9 din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan și de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 07 martie 2017

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată

sau autentifică-te

  •  
Valer Dorneanu - președinte
Marian Enache - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Livia Doina Stanciu - judecător
Simona-Maya Teodoroiu - judecător
Varga Attila - judecător
Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3, 4, 5 și 9 din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan și de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului, excepție ridicată de Dumitru Ionescu în Dosarul nr. 1.332/232/2014 al Judecătoriei Răcari și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.658D/2015.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, invocând, în esență, deciziile Curții Constituționale nr. 755 din 16 decembrie 2014, nr. 38 din 3 februarie 2015 și nr. 334 din 30 aprilie 2015.

C U R T E A,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Sentința civilă nr. 829 din 22 iulie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 1.332/232/2014, Judecătoria Răcari a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 3, 4, 5 și art. 9 din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan și de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului. Excepția a fost ridicată de Dumitru Ionescu într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii de pronunțare a unei hotărâri judecătorești care să țină loc de contract de vânzare, cerere formulată, la data de 8 aprilie 2014 [înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 17/2014, care, potrivit art. 21 alin. (2), a intrat în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I], de autorul excepției care a încheiat la data de 11 octombrie 2013 cu pârâta o promisiune bilaterală de vânzare sub semnătură privată având ca obiect terenuri arabile extravilane.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia arată că dispozițiile de lege criticate contravin art. 21 din Constituție, deoarece a pune în sarcina reclamantului îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 3, 4 și 9 din Legea nr. 17/2014 îngrădește accesul liber la justiție, drept fundamental prevăzut și de art. 10 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art. 14 pct. 1 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice. Accesul liber la justiție reprezintă facultatea fiecărei persoane de a se adresa unei instanțe judecătorești pentru apărarea drepturilor sale sau valorificarea intereselor sale legitime. Orice limitare a acestui drept, oricât de neînsemnată ar fi, trebuie să fie temeinic justificată, analizându-se în ce măsură dezavantajele create de ea depășesc posibilele avantaje. Invocă în acest sens jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului privind asigurarea accesului liber la justiție, în mod efectiv și eficace. Consideră că dispozițiile de lege criticate instituie în sarcina justițiabilului obligații noi, cum sunt obținerea extrasului de carte funciară și avizul pentru exercitarea dreptului de preempțiune, care sunt în contradicție cu art. 21 din Constituție, deoarece promitentului-cumpărător i se îngrădește accesul liber la justiție, în lipsa cărții funciare și a unui antecontract încheiat în formă autentică, deși prima obligație incumbă doar promitentului-vânzător, iar la nivel național nu există cadastru general. De asemenea, autorul excepției susține că, deși art. 5 din Legea nr. 17/2014 prevede obligația depunerii la instanță a avizelor prevăzute la art. 3, 4 și 9 din aceeași lege, sub sancțiunea inadmisibilității acțiunii prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare, reclamantul, în calitate de promitent-cumpărător, nu ar putea să solicite intabularea dreptului de proprietate și să obțină avizul pentru exercitarea dreptului de preempțiune. Astfel, reclamantul, în calitate de promitent-cumpărător, a fost nevoit să apeleze la instanța de judecată deoarece pârâtul-promitent-vânzător, încasând prețul, nu a făcut niciun demers ulterior pentru perfectarea actelor în forma autentică, inclusiv obținerea tuturor actelor necesare încheierii contractului de vânzare-cumpărare. Prin urmare, obligarea reclamantului, în calitate de promitent-cumpărător, să depună la dosar dovada intabulării dreptului de proprietate și avizul pentru exercitarea dreptului de preempțiune, deși legea nu îi conferă un drept de preemptor sau calitatea de a solicita și obține aceste acte, constituie o îngrădire a accesului liber la justiție raportat la art. 6 din Convenție. A interpreta în caz contrar ar însemna ca accesul liber la justiție să fie iluzoriu, neputându-se pune în sarcina reclamantului inexistența intabulării dreptului de proprietate și avizul prevăzut de Legea nr. 17/2014.

6. În continuare, autorul excepției susține că dispozițiile de lege criticate instituie discriminare față de promitentul- cumpărător nepreemptor, deoarece, dacă preemptorii în sensul legii (coproprietar, vecin sau arendaș) ar avea calitatea de reclamant și ar solicita conform art. 1.669 din Codul civil pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic, ar putea exercita dreptul de preempțiune valorificându-și astfel dreptul de creanță sau ar putea obține avizul prevăzut de lege. De asemenea, legea nu instituie calitatea de preemptor promitenților-cumpărători, deși aceștia dețin posesia terenului.

7. Totodată, autorul excepției susține că aplicarea Legii nr. 17/2014 și în cazul antecontractelor de vânzare-cumpărare încheiate anterior intrării în vigoare a acestei legi duce la desființarea dreptului de creanță al promitentului-cumpărător dobândit în mod valabil, ceea ce reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 44 din Constituție și art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție. Invocă în acest sens, în temeiul art. 20 din Constituție, jurisprudența Curții Europene a Dreptului Omului, și anume Hotărârea din 26 aprilie 2007, pronunțată în Cauza Dumitru Popescu împotriva României, paragraful 103, prin care Curtea a afirmat în mod expres că prevederile Convenției fac parte integrantă din ordinea juridică internă a statelor semnatare, iar acest aspect implică obligația pentru judecătorul național de a asigura efectul deplin al normelor acesteia, asigurându-le preeminența față de orice altă prevedere contrară din legislația națională, fără să fie nevoie să aștepte abrogarea acesteia de către legiuitor. Astfel, autorul excepției consideră că legea nu poate dispune și nu poate afecta promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare încheiate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 17/2014, deoarece sancțiunea inadmisibilității unei eventuale acțiuni întemeiate pe art. 1.669 din Codul civil încalcă noțiunea de "drept de creanță". Dispozițiile art. 5 din Legea nr. 17/2014 nu pot să dispună și să nesocotească drepturile de creanță născute anterior legii și nu se pot aplica cererilor de chemare în judecată având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare, dacă la data încheierii antecontractului ori data sesizării instanței nu era în vigoare Legea nr. 17/2014.

8. Autorul excepției mai susține că aplicarea condițiilor referitoare la înscrierea imobilului în cartea funciară și pe rolul fiscal, condiții prevăzute de art. 5 din Legea nr. 17/2014, are un evident caracter retroactiv, întrucât limitează efectele juridice, în sens larg, născute de antecontract sub imperiul legii vechi, prin instituirea unor noi condiții de producere a acestor efecte, cerințe care nu erau prevăzute de lege la data la care părțile s-au obligat. Chiar dacă este posibil, în principiu, ca, întemeindu-se pe art. 1.272 alin. (1) din Codul civil, promitentul-cumpărător să obțină obligarea promitentului-vânzător la efectuarea formalităților de înscriere a terenului în cartea funciară și la rolul fiscal, tot nu vor fi îndeplinite condițiile prevăzute de art. 5 din Legea nr. 17/2014, dacă debitorul nu își execută obligația, în ciuda penalităților prevăzute de art. 905 din Codul de procedură civilă. Astfel, neputând fi înscris imobilul în cartea funciară și la rolul fiscal, acțiunea promovată în pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare devine inadmisibilă, fără ca promitentul-cumpărător de bună-credință să fie culpabil în vreun fel pentru această situație, întrucât condițiile care au determinat inadmisibilitatea nu erau prevăzute de lege la data încheierii antecontractului. În sprijinul neaplicării art. 5 din Legea nr. 17/2014 antecontractelor încheiate înaintea intrării în vigoare a legii, invocă și dispozițiile art. 102 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, care reprezintă o aplicație particulară în materia contractelor a principiului enunțat în art. 6 alin. (2) din Codul civil, potrivit căruia contractul este supus dispozițiilor în vigoare la data încheierii lui.

9. În continuare, în argumentarea excepției de neconstituționalitate, raportat la prevederile art. 44 din Constituție și ale art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, prin prisma art. 20 și art. 53 din Legea fundamentală, invocă jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții Constituționale referitoare la noțiunile de "bun", "speranță legitimă", "drept de creanță", "ingerința în dreptul de proprietate". În acest context arată că la momentul încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare nu era în vigoare nicio dispoziție legală care să creeze posibilitatea pierderii dreptului promitentului- cumpărător prin exercitarea unui drept de preempțiune. În considerarea acestui fapt și având în vedere toate dispozițiile legale din dreptul intern, precum și jurisprudența relativ stabilă în materie, reclamantul a încheiat un antecontract de vânzare- cumpărare, neavând posibilitatea să prevadă intervenția ulterioară a unei legi care să recunoască un drept de preempțiune asupra aceluiași bun, respectiv să își regleze conduita în acord cu aceste dispoziții legale. Autorul excepției arată că, în virtutea dreptului de creanță pe care îl are, drept de creanță care, potrivit Deciziei Curții Constituționale nr. 755 din 16 decembrie 2014, paragraful 24, este considerat un "bun" căruia îi sunt aplicabile pe deplin dispozițiile constituționale referitoare la dreptul de proprietate privată, poate pretinde că are cel puțin o speranță legitimă de a obține exercițiul efectiv al dreptului de proprietate. Astfel, dispozițiile Legii nr. 17/2014 și aplicarea ei antecontractelor de vânzare-cumpărare încheiate anterior intrării ei în vigoare reprezintă o ingerință în dreptul de proprietate al promitentului-cumpărător. Or, această ingerință nu era prevăzută de lege, nefiind accesibilă și previzibilă, întrucât această lege nu a oferit posibilitatea reclamantului să își regleze comportamentul în acord cu prescripțiile sale și nici posibilitatea de a cunoaște sau a prevedea consecințele încălcării normei. Ingerința nu poate fi considerată justificată, atât timp cât legea nu prevede posibilitatea și cadrul legal de despăgubire a promitentului-cumpărător pentru privarea de proprietate pe care trebuie să o sufere în numele atingerii unui scop de utilitate publică, astfel că această privare de proprietate nu este nici proporțională cu scopul urmărit, întrucât aduce atingere substanței dreptului de proprietate al promitentului-cumpărător, golindu-l de conținut, impunându-se, totodată, și o sarcină excesivă și exorbitantă. De asemenea, ingerința în dreptul de proprietate al promitentului-cumpărător nu urmărește un scop legitim, iar măsura luată prin dispozițiile Legii nr. 17/2014 nu este adecvată, necesară și nici proporțională cu scopul urmărit. Invocă în acest sens Decizia Curții Constituționale nr. 662 din 11 noiembrie 2014, paragraful 28, referitor la principiul proporționalității, și paragraful 32, prin care Curtea a statuat că, indiferent de natura ei, limitarea dreptului de proprietate nu se confundă cu însăși suprimarea dreptului de proprietate. În final, invocă jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la protecția proprietății private.

10. Judecătoria Răcari apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, "în condițiile în care reclamantul este dator să își probeze pretențiile în baza art. 10 alin. (1) și art. 249 din noul Cod de procedură civilă și are la îndemână și prevederile art. 1.527 și următoarele din Codul civil privind executarea silită în natură a obligațiilor, texte în baza cărora poate fi obligat pârâtul la îndeplinirea formalităților necesare și prealabile obținerii avizului final și înscrierii terenurilor în cartea funciară, cerințe impuse de art. 5 din Legea nr. 17/2014. În ceea ce privește principiul activității legii civile, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat prin deciziile nr. 755 din 16 decembrie 2014, nr. 274 din 23 aprilie 2015 și nr. 334 din 30 aprilie 2015".

11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

12. Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În ceea ce privește susținerile referitoare la discriminarea creată prin inaplicabilitatea prevederilor de lege criticate și la persoanele ce dețin hotărâri judecătorești definitive neînscrise în cartea funciară, spre deosebire de persoanele ce dețin hotărârile judecătorești definitive înscrise în cartea funciară, cum este situația autorului excepției de neconstituționalitate, respectiv terenurile agricole din intravilanul localităților (obiectul de reglementare al Legii nr. 17/2014 are în vedere doar terenurile aflate în extravilanul localităților), apreciază că aceste persoane nu se regăsesc în situații identice cu cele reglementate de textele criticate, astfel că tratamentul juridic diferențiat este justificat și nu se poate vorbi despre existența unei discriminări. În ceea ce privește art. 21 din Constituție, respectiv afirmația că "Legea nr. 17/2014 oferă calitate activă în îndeplinirea sarcinilor din această lege numai vânzătorului, nu și cumpărătorului care nu poate face nimic pentru a se conforma acestei legi" și astfel antecontractul în baza căruia promitentul-cumpărător deține o promisiune de a-i fi vândut un teren agricol extravilan este lipsit de efecte juridice nu este întemeiată, deoarece nimic nu îl împiedică pe promitentul-cumpărător să exercite măsuri de conservare a drepturilor sale în condițiile art. 1.558 și următoarele din Codul civil, respectiv să solicite instanței competente dreptul ca în numele debitorului său să îndeplinească toate formalitățile prevăzute de Legea nr. 17/2014 stabilite în sarcina vânzătorului. Referitor la încălcarea art. 44 din Constituție, Guvernul apreciază că prevederile art. 5 din Legea nr. 17/2014 stabilesc atribuțiile de natură procedurală ale instanței de judecată de a verifica, pe lângă îndeplinirea condițiilor de validitate ale antecontractului, și condițiile reglementate de art. 3, 4 și 9 din Legea nr. 17/2014. Transferul dreptului de proprietate se realizează în baza hotărârii judecătorești definitive care are un efect constitutiv, iar nu în baza antecontractului, în temeiul căruia s-a născut doar o obligație de a face, antecontractul dând naștere unui drept de creanță, nu unui drept real. Invocă în acest sens jurisprudența Curții Constituționale, și anume deciziile nr. 38 din 3 februarie 2015 și nr. 755 din 16 decembrie 2014.

13. Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale, sens în care menționează că își păstrează punctul de vedere astfel cum a fost reținut în Decizia Curții Constituționale nr. 746 din 3 noiembrie 2015.

14. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

C U R T E A,

examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

15. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

16. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă prevederile art. 3, 4, 5 și 9 din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan și de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 178 din 12 martie 2014, cu modificările și completările ulterioare, prevederi care au următorul conținut:

- Art. 3:

"

(1) Terenurile agricole situate în extravilan pe o adâncime de 30 km față de frontiera de stat și țărmul Mării Negre, către interior, precum și cele situate în extravilan la o distanță de până la 2.400 m față de obiectivele speciale pot fi înstrăinate prin vânzare-cumpărare doar cu avizul specific al Ministerului Apărării Naționale, eliberat în urma consultării cu organele de stat cu atribuții în domeniul siguranței naționale, prin structurile interne specializate menționate la art. 6 alin. 1 din Legea nr. 51/1991 privind securitatea națională a României, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Prevederile alin. (1) nu se aplică preemptorilor.

(3) Avizele prevăzute la alin. (1) vor fi comunicate în termen de 20 de zile lucrătoare de la înregistrarea cererii de solicitare de către vânzător. Procedura și alte elemente privind obținerea avizului specific al Ministerului Apărării Naționale se reglementează prin normele metodologice de aplicare a legii. În cazul neîndeplinirii acestei obligații de a emite avizul, se consideră ca fiind favorabil.

(4) Terenurile agricole situate în extravilan, în care se află situri arheologice, în care au fost instituite zone cu patrimoniu arheologic reperat sau zone cu potențial arheologic evidențiat întâmplător, pot fi înstrăinate prin vânzare doar cu avizul specific al Ministerului Culturii, respectiv al serviciilor publice deconcentrate ale acestuia, după caz, emis în termen de 20 de zile lucrătoare de la înregistrarea cererii de solicitare de către vânzător. Procedura și alte elemente privind obținerea avizului specific al Ministerului Culturii se reglementează prin normele metodologice de aplicare a legii. În cazul neîndeplinirii acestei obligații, avizul se consideră ca fiind favorabil.";

- Art. 4:

"

(1) Înstrăinarea, prin vânzare, a terenurilor agricole situate în extravilan se face cu respectarea condițiilor de fond și de formă prevăzute de Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, și a dreptului de preempțiune al coproprietarilor, arendașilor, proprietarilor vecini, precum și al statului român, prin Agenția Domeniilor Statului, în această ordine, la preț și în condiții egale.

(2) Prin excepție de la dispozițiile alin. (1), înstrăinarea, prin vânzare, a terenurilor agricole situate în extravilan pe care sunt situate situri arheologice clasate se face potrivit prevederilor Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările ulterioare.

(3) Solicitarea și utilizarea certificatului de carte funciară în contractele translative de proprietate privind bunurile imobile și alte drepturi reale fac pe deplin dovada bunei-credințe atât a părților din contract, cât și pentru profesionistul instrumentator, cu privire la calitatea de proprietar a vânzătorului asupra imobilului supus vânzării conform descrierii din cartea funciară.";

- Art. 5:

"

(1) În toate cazurile în care se solicită pronunțarea unei hotărâri judecătorești care ține loc de contract de vânzare- cumpărare, acțiunea este admisibilă numai dacă antecontractul este încheiat potrivit prevederilor Legii nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare, și ale legislației în materie, precum și dacă sunt întrunite condițiile prevăzute la art. 3, 4 și 9 din prezenta lege, iar imobilul ce face obiectul antecontractului este înscris la rolul fiscal și în cartea funciară.

(2) Cererea de înscriere în cartea funciară a dreptului de proprietate se respinge dacă nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de prezenta lege.";

- Art. 9: "Avizul final necesar încheierii contractului de vânzare în formă autentică de către notarul public sau pronunțării de către instanță a unei hotărâri judecătorești care ține loc de contract de vânzare se emite de către structurile teritoriale pentru terenurile cu suprafața de până la 30 de hectare inclusiv, iar pentru terenurile cu suprafața de peste 30 de hectare, de către structura centrală."

17. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justiție, art. 44 privind dreptul de proprietate privată și art. 53 privind restrângerea exercitării unor drepturi sau al unor libertăți, precum și dispozițiilor art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 1 privind protecția proprietății private din Primul Protocol adițional la Convenție, art. 10 privind dreptul la un proces echitabil din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art. 14 pct. 1 privind dreptul la un proces echitabil din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice. De asemenea, deși nu menționează în mod expres dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituție privind principiul neretroactivității legii, autorul excepției susține că prevederile de lege criticate retroactivează.

18. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că Legea nr. 17/2014 statuează că înstrăinarea, prin vânzare, a terenurilor agricole situate în extravilan se face cu respectarea condițiilor de fond și de formă prevăzute de Codul civil și a dreptului de preempțiune al coproprietarilor, arendașilor, proprietarilor vecini, precum și al statului român, prin Agenția Domeniilor Statului, în această ordine, la preț și în condiții egale [art. 4 alin. (1) din Legea nr. 17/2014], precum și dacă sunt întrunite condițiile prevăzute la art. 3, 4 și 9 din lege. Scopurile acestei legi sunt: asigurarea securității alimentare, protejarea intereselor naționale și exploatarea resurselor naturale, în concordanță cu interesul național; stabilirea unor măsuri privind reglementarea vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan; comasarea terenurilor agricole în vederea creșterii dimensiunii fermelor agricole și constituirea exploatațiilor viabile economic. În aceste condiții, în ceea ce privește transferul dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole extravilane, se creează în sarcina vânzătorilor și a cumpărătorilor obligația de a respecta cadrul legal în vigoare la data transferului dreptului de proprietate (a se vedea în acest sens Decizia nr. 38 din 3 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 187 din 19 martie 2015, paragrafele 23 și 24). Potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 17/2014, în toate cazurile în care se solicită pronunțarea unei hotărâri judecătorești care ține loc de contract de vânzare, acțiunea este admisibilă numai dacă antecontractul este încheiat potrivit prevederilor Codului civil și ale legislației în materie, precum și dacă sunt întrunite condițiile prevăzute la art. 3, 4 și 9 din Legea nr. 17/2014 (privind existența avizelor specifice eliberate de Ministerul Apărării Naționale și de Ministerul Culturii și a avizului final care atestă parcurgerea procedurii de exercitare a dreptului de preempțiune reglementat prin legea specială, eliberat de structurile teritoriale sau de structura centrală din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale), iar imobilul ce face obiectul antecontractului este înscris la rolul fiscal și în cartea funciară. Totodată, potrivit art. 16 din lege, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 68/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 352 din 13 mai 2014, "Înstrăinarea prin vânzare-cumpărare a terenurilor agricole situate în extravilan fără respectarea dreptului de preempțiune, potrivit art. 4, sau fără obținerea avizelor prevăzute la art. 3 și 9 este interzisă și se sancționează cu nulitatea relativă."

19. Referitor la critica autorului excepției privind încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituție, deoarece dispozițiile de lege criticate care instituie condiții pentru vânzarea terenurilor agricole situate în extravilan se aplică și antecontractelor de vânzare încheiate înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 17/2014, Curtea constată că prin Decizia nr. 38 din 3 februarie 2015, precitată, paragrafele 25 și 26, a statuat că aplicarea prevederilor Legii nr. 17/2014, în vigoare la data realizării transferului dreptului de proprietate, respectiv la data pronunțării hotărârii judecătorești care să țină loc de act autentic de vânzare, nu echivalează cu încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție, ci este în concordanță cu principiul activității legii civile. Întrucât promisiunea de vânzare nu este translativă de proprietate, nu se poate reține încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție, având în vedere că legea nu retroactivează, ci vizează doar condițiile privind transferul dreptului de proprietate a terenurilor agricole situate în extravilan după intrarea în vigoare a Legii nr. 17/2014.

20. Prin Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 9 februarie 2015, paragraful 20, Curtea a statuat că beneficiarul unei promisiuni neexecutate de vânzare este titularul unui drept de creanță, corelativ obligației de a vinde asumate de promitent în temeiul antecontractului, iar nu titularul unui drept de proprietate. Transferul acestuia nu s-a realizat în momentul perfectării antecontractului, ci se va realiza în viitor, la momentul încheierii contractului de vânzare, respectiv al pronunțării hotărârii judecătorești care să țină locul acordului de voință nerealizat. Cu alte cuvinte, valabilitatea antecontractului de vânzare este supusă legii în vigoare la data încheierii sale, iar efectul specific al acestuia, referitor la transmiterea în viitor a dreptului de proprietate, respectiv la momentul încheierii contractului de vânzare, este supus legii în vigoare la data încheierii acestui din urmă contract. Așadar, îndeplinirea condițiilor legale pentru încheierea contractului de vânzare, respectiv pentru pronunțarea hotărârii judecătorești care să țină loc de contract nu poate fi raportată la un moment anterior, reprezentat de acela al încheierii antecontractului de vânzare, având în vedere că acesta din urmă nu este translativ de proprietate, ci la momentul realizării transferului dreptului de proprietate, moment care este supus legii în vigoare, potrivit principiului tempus regit actum.

21. De asemenea, prin Decizia nr. 83 din 26 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 196 din 24 martie 2015, paragraful 22, Curtea a reținut că art. 5 din Legea nr. 17/2014 stabilește atribuțiile de natură procedurală ale instanței de judecată de a verifica, pe lângă îndeplinirea condițiilor de validitate ale antecontractului, și condițiile reglementate de art. 3, 4 și 9 din Legea nr. 17/2014, cu modificările și completările ulterioare, după caz. Așadar, de aplicare imediată în domeniul temporal propriu al Legii nr. 17/2014 sunt condițiile necesar a fi întrunite pentru transferul dreptului de proprietate, art. 5 stabilind în sarcina instanței de judecată obligația verificării îndeplinirii acestora la momentul pronunțării hotărârii judecătorești care să țină loc de act autentic.

22. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate referitoare la art. 44 privind dreptul de proprietate privată și la art. 1 privind protecția proprietății private din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prin Decizia nr. 147 din 17 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 368 din 12 mai 2016, paragraful 18, Curtea a observat, pe de o parte, că, potrivit prevederilor constituționale, dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului sunt garantate, însă conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite prin lege. Pe de altă parte, problema garantării și ocrotirii constituționale a dreptului de proprietate asupra bunului imobil ce face obiectul promisiunii de vânzare nu se poate invoca în favoarea unei persoane care nu este titularul acestui drept, ce ar urma să se nască ulterior (Decizia nr. 36 din 3 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 199 din 25 martie 2015, și Decizia nr. 1.382 din 20 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 47 din 20 ianuarie 2012). Or, autorul excepției de neconstituționalitate se află în această ipoteză, întrucât promisiunea de vânzare nu este translativă de proprietate.

23. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudența Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

24. Cu privire la critica de neconstituționalitate raportată la art. 16 alin. (1) din Constituție, Curtea reține că autorul excepției susține că prevederile de lege criticate instituie discriminare între promitentul-cumpărător nepreemptor și promitentul-cumpărător preemptor, deoarece acesta din urmă are posibilitatea de a obține avizele impuse de Legea nr. 17/2014 și de a-și valorifica astfel dreptul de creanță prin solicitarea către instanță de a pronunța o hotărâre judecătorească ce ține loc de contract de vânzare. Or, această critică nu este întemeiată, de vreme ce preemptorul este titularul dreptului de preempțiune care poate să cumpere cu prioritate un teren agricol situat în extravilan, față de care deține calitatea de coproprietar, arendaș, proprietar vecin sau statul român prin Agenția Domeniilor Statului, în ordinea stabilită de lege. Astfel, calitatea de preemptor nu conferă dreptul de a solicita avizele la care se referă Legea nr. 17/2014, acestea putând fi solicitate de vânzător, potrivit art. 3 alin. (3) din lege, în conformitate cu care "Avizele prevăzute la alin. (1) vor fi comunicate în termen de 20 de zile lucrătoare de la înregistrarea cererii de solicitare de către vânzător". Așadar, contrar celor susținute de autorul excepției, nu există nicio diferență de tratament între cele două categorii de promitenți-cumpărători sub aspectul posibilității de a-și valorifica dreptul de creanță izvorât din promisiunea bilaterală.

25. Referitor la critica de neconstituționalitate raportată la art. 21 privind accesul liber la justiție și art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, prin raportare la art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, autorul excepției susține că prevederile de lege criticate instituie în sarcina justițiabilului obligații noi, cum sunt obținerea extrasului de carte funciară și avizul pentru exercitarea dreptului de preempțiune, ceea ce îngrădește accesul liber la justiție. Cu privire la această critică, Curtea reține că principiul fundamental al accesului liber la justiție permite oricărei persoane să se adreseze justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime. Or, autorul excepției, în calitate de promitent-cumpărător, s-a adresat instanței solicitând pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de contract de vânzare, în temeiul art. 1.669 din Codul civil, având așadar posibilitatea efectivă de a-și apăra dreptul de creanță, acceptând, așa cum rezultă din notele scrise depuse la dosar în susținerea excepției de neconstituționalitate, că există posibilitatea ca, întemeindu-se pe art. 1.272 alin. (1) din Codul civil, promitentul-cumpărător să obțină obligarea promitentului- vânzător la efectuarea formalităților de înscriere a terenului în cartea funciară și la rolul fiscal. De altfel, așa cum a reținut Curtea prin Decizia nr. 480 din 18 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I nr. 609 din 12 august 2015, paragraful 16, dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenție, presupune respectarea unor principii fundamentale, precum contradictorialitatea, dreptul de apărare, egalitatea procesuală, cu toate consecințele ce decurg din acestea, iar prevederile art. 5 din Legea nr. 17/2014 reglementează o condiție de admisibilitate a unei acțiuni în justiție. Având în vedere acestea, textul de lege criticat nu este de natură a contraveni dispozițiilor convenționale invocate. În ceea ce privește invocarea art. 6 din Convenție prin raportare la prevederile art. 3, 4 și 9 din Legea nr. 17/2014, Curtea a reținut că textul convențional invocat nu are incidență în cauză.

26. De altfel, prin Decizia nr. 24 din 26 septembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a stabilit că instanța de judecată poate dispune îndeplinirea formalităților în vederea obținerii avizelor prevăzute la art. 3 și 9 din Legea nr. 17/2014, cu modificările și completările ulterioare, de la autoritățile competente și parcurgerii procedurii privind respectarea dreptului de preempțiune prevăzut de art. 4 din același act normativ, în cursul judecății.

27. În final, Curtea observă că dispozițiile art. 53 din Legea fundamentală nu au incidență în cauză, deoarece nu s-a constatat restrângerea exercițiului vreunui drept sau al vreunei libertăți fundamentale.

28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

D E C I D E:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Dumitru Ionescu în Dosarul nr. 1.332/232/2014 al Judecătoriei Răcari și constată că dispozițiile art. 3, 4, 5 și art. 9 din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan și de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Răcari și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 17 noiembrie 2016.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean
;
se încarcă...