Tribunalul Gorj

Sentința nr. 187/2017 - contestație decizie concediere

În versiunea gratuită textul este afisat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului sau cumpărați documentul în formă completă.

Cumpără forma completă

sau autentifică-te

  •  

SURSA: portal.just.ro

Ședința publică din data de 09 februarie 2017

Pe rol fiind pronunțarea în cauza privind pe reclamantul Ș.V. împotriva pârâtei SC P.S.E.F.S. SRL, având ca obiect contestație decizie concediere.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită, din ziua dezbaterilor.

Cauza a fost dezbătută în fond la data de 26.01.2017, când cei prezenți au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi (încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință), și instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 09.02.2017, când a hotărât următoarele:

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 08.03.2016 pe rolul Tribunalului Gorj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. x/95/2016, reclamantul Ș.V. a formulat contestație împotriva deciziei de desfacere a contractului individual de muncă nr. 104 din 16.02.2016 emisa de SC P.S.E.F.S. SRL, solicitând să se constate nelegalitatea și netemeinicia măsurii concedierii prin decizia nr. 104 din data de 16.02.2016 emisa de pârâtă, anularea acesteia, reîncadrarea pe funcția avută în conformitate cu art. 80 alin. (2) C. muncii, obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat conform art. 80 alin. (1) C. muncii, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a fost salariatul pârâtei din data de 28.02.1989 si până la data concedierii.

Pe cale de excepție, a invocat prescripția termenului de aplicare a sancțiunii disciplinare arătând că în conformitate cu art. 252 C. muncii „Angajatorul dispune de aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisa in forma scrisa in termen de maxim 6 luni de la data săvârșirii abaterii disciplinare ori după cum se poate observa din decizia de concediere abaterea disciplinara de care este acuzat pe nedrept ar fi avut loc la data de 31.02.2015, iar sancțiunea i s-a aplicat la data de 16.02.2016, după o perioada de peste 12 luni de zile.

Că, prin decizia nr. 16/2012 a Înaltei Curți de Casație si Justiție publicata in M. Of. nr. 817 din 5 decembrie 2012 s-a statuat c㠄Momentul de la care începe să curgă termenul de 30 zile calendaristice pentru aplicarea sancțiunii disciplinare este data înregistrării raportului fiind al cercetării disciplinare prealabile la registratura unității sau cel mult 6 luni de la data săvârșirii faptei”. Deși, după ce a fost in concediu de odihna, a lucrat efectiv câteva luni de zile, totuși nu a fost convocat la cercetarea disciplinara prealabila decât la data de 06.01.2016 când a primit convocatorul motiv pentru care consideră ca s-a prescris termenul de aplicare a sancțiunii disciplinare, întrucât putea sa fie chiar chemat din concediu de odihna.

Curtea constituționala a statuat ca in situația in care nu ar exista un termen de prescripție al aplicării sancțiunii disciplinare „aplicarea sancțiunii, in cazul angajatului la o societate comerciala, ar echivala cu imprescriptibilitatea răspunderii, consecința inacceptabila si absurda din perspectiva principiilor generale ale răspunderii juridice”. Termenul de o luna de zile prevăzut de C. muncii trebuie sa fie înăuntrul termenului de 6 luni de la data săvârșirii faptei. Atât termenul de 6 luni cat si termenul de 30 zile sunt termene de prescripție a răspunderii disciplinare.

Față de aceste aspecte, a solicitat admiterea excepției si să se constate faptul că decizia de concediere a fost emisă peste termenul prevăzut de lege.

A mai arătat reclamantul că, în situația in care se va trece peste această excepție decizia de concediere nr. 104 din 16.02.2016 emisa de pârâtă este nelegala si netemeinica întrucât constatarea faptei care a făcut obiectul cercetării disciplinare prealabile nu s-a efectuat in mod corect deoarece supunerea sa la testul cu aparatul etilotest nu este o proba certa care să facă dovada ca se afla la serviciu sub influenta băuturilor alcoolice întrucât așa cum a arătat in declarația data, fusese la o petrecere cu o seara înainte însa trecuseră mai mult de 12 ore de la data întreruperii consumului de alcool. Deși a solicitat in mod expres șefilor săi sa i se recolteze probe biologice de sânge, aceștia au refuzat consemnând in procesul-verbal încheiat ca ar fi refuzat acest lucru fapt care nu este adevărat întrucât refuzul de a recolta probe biologice de sânge se efectuează chiar in prezenta medicului care urma sa-i recolteze probe biologice de sânge, respectiv unitatea medicala unde era condus in acest scop.

Că, singurele probe certe prin care se poate determina existenta alcoolului in sânge reprezintă probele biologice de sânge care in cazul de fata nu exista si in consecința nu exista nici abaterea disciplinara reținuta in sarcina sa.

In dovedirea acțiunii, înțelege să se folosească de proba cu martori si solicită ca pârâta sa depună la dosarul cauzei verificarea metrologica a aparatului etilotest folosit.

Față de aceste aspecte, a solicitat admiterea contestației și anularea deciziei de concediere.

..........


În versiunea gratuită textul este afisat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului sau cumpărați documentul în formă completă.

;
se încarcă...