Curtea Constituțională

Decizia nr. 698/2016 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 06.03.2017

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată

sau autentifică-te

  •  
Valer Dorneanu - președinte
Marian Enache - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Livia Doina Stanciu - judecător
Varga Attila - judecător
Oana Cristina Puică - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Kolotelo Dmetro Mihailovici, Litviin Vadim Victorovici, Mushchuk Dmytro și Nikiforiuk Yurii Huntarsovici în Dosarul nr. 4.477/285/2015/a1 al Tribunalului Suceava - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.404D/2015.

2. La apelul nominal lipsesc autorii excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Se prezintă traducătorul autorizat pentru limba ucraineană Tetiana Toma.

3. Președintele dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 1.459D/2015, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepție ridicată, din oficiu, de judecătorul de cameră preliminară în Dosarul nr. 15.666/302/2015 al Judecătoriei Sectorului 5 București - Secția I penală.

4. La apelul nominal se prezintă personal părțile Lucian Constantin și Andrei Lucian Văduva, lipsind cealaltă parte, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

5. Curtea, având în vedere că excepțiile de neconstituționalitate ridicate în dosarele nr. 1.404D/2015 și nr. 1.459D/2015 au obiect identic, pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor. Părțile prezente sunt de acord cu conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind întrunite condițiile pentru conexare.

6. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.459D/2015 la Dosarul nr. 1.404D/2015, care este primul înregistrat.

7. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul părților prezente. Acestea lasă la aprecierea Curții soluționarea cauzei.

8. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate. Astfel, invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale, și anume Decizia nr. 145 din 17 martie 2016. Mai mult, arată că, în speță, termenul de 5 zile prevăzut de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală a fost respectat, având în vedere că, în prima cauză, rechizitoriul a fost înregistrat pe rolul instanței la 9 septembrie 2015, în timp ce măsura preventivă expira la 14 septembrie 2015, iar, în cea de-a doua, rechizitoriul a fost înregistrat pe rolul instanței la 10 septembrie 2015, în condițiile în care măsura preventivă expira la 16 septembrie 2015. Consideră că termenul de 5 zile prevăzut de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală este un termen procedural regresiv, care se calculează pe zile pline, iar nu pe zile libere. În acest sens, arată că art. 269 din Codul de procedură penală - referitor la calculul termenelor procedurale - trebuie interpretat strict, în sensul că nu este aplicabil termenelor de regresiune, ci doar termenelor de succesiune, întrucât, potrivit alin. (4) al articolului menționat, când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul expiră la sfârșitul primei zile lucrătoare care urmează. Or, din referirea la ziua care "urmează", reiese că art. 269 din Codul de procedură penală nu vizează termenele de regresiune, având în vedere că aceste termene nu se raportează la zilele următoare celei de la care încep să curgă, ci la zilele anterioare celei în care se împlinesc. Prin urmare, termenele procedurale de regresiune se calculează pe zile pline în scopul ocrotirii drepturilor procesuale ale participanților în procesul penal - inclusiv ale procurorului, sens în care invocă Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015, paragraful 34.

C U R T E A,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:

9. Prin Încheierea din 16 septembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 4.477/285/2015/a1, Tribunalul Suceava - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Kolotelo Dmetro Mihailovici, Litviin Vadim Victorovici, Mushchuk Dmytro și Nikiforiuk Yurii Huntarsovici cu ocazia soluționării contestației împotriva încheierii judecătorului de cameră preliminară cu privire la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive, ca urmare a trimiterii în judecată a inculpaților.

10. Prin Încheierea din 11 septembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 15.666/302/2015, Judecătoria Sectorului 5 București - Secția I penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată, din oficiu, de judecătorul de cameră preliminară cu ocazia verificării legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive, ca urmare a trimiterii în judecată a unui inculpat.

11. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin, în esență, că dispozițiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală încalcă prevederile constituționale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil și ale art. 24 privind dreptul la apărare, precum și prevederile art. 6 paragraful 3 referitor la drepturile acuzatului din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în măsura în care s-ar interpreta că termenul de 5 zile este un termen de recomandare, și nu unul imperativ. Arată că sunt aplicabile, mutatis mutandis, considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 336 din 30 aprilie 2015. În acest sens, autorii excepției Kolotelo Dmetro Mihailovici, Litviin Vadim Victorovici, Mushchuk Dmytro și Nikiforiuk Yurii Huntarsovici consideră că "termenul prevăzut la alin. (1) al art. 207 din Codul de procedură penală este un termen legal și imperativ, care fixează durata minimă până la care procurorul poate sesiza judecătorul de cameră preliminară cu rechizitoriu și respectiv cu dosarul cauzei", iar consecințele nerespectării acestui termen sunt "cele prevăzute de art. 268 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală, care duc implicit la nulitatea manierei în care a fost sesizată instanța de fond, procurorul fiind decăzut din exercițiul pe care tocmai l-a formulat". Cei patru autori ai excepției susțin că procurorul nu a înaintat instanței rechizitoriul împreună cu dosarul cauzei cu cel puțin 5 zile înainte de data expirării măsurii arestării preventive, având în vedere că, în cauză, rechizitoriul a fost înregistrat pe rolul instanței la 9 septembrie 2015, iar măsura preventivă expira la 14 septembrie 2015. Consideră că "au fost încălcate dispozițiile art. 269 alin. (1) din Codul de procedură penală, care stabilesc maniera de calcul a celor 5 zile, astfel cum au fost consfințite de Decizia nr. 336 a Curții Constituționale, care modifică și dă o interpretare generală clară", în sensul că "termenul de 5 zile este un termen întreg".

12. Tribunalul Suceava - Secția penală apreciază, având în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 336 din 30 aprilie 2015, că excepția de neconstituționalitate este întemeiată. Astfel, pentru egalitate de tratament juridic, urmează a se constata că termenul de 5 zile prevăzut de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală este un termen imperativ, iar nu de recomandare. Consideră că, dacă se păstrează practica dezvoltată în privința inexistenței unei sancțiuni pentru nerespectarea termenului de 5 zile mai sus menționat, permițând, astfel, ca rechizitoriul prin care este trimis în judecată un inculpat arestat preventiv să poată fi depus la instanță oricând în intervalul de 5 zile, se încalcă prevederile art. 16, art. 21 alin. (3), art. 24 și 124 din Constituție.

13. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

14. Guvernul consideră că dispozițiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituționale în măsura în care nerespectarea termenului "cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia" atrage incidența art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală. Arată că atât considerentele, cât și soluția Deciziei Curții Constituționale nr. 336 din 30 aprilie 2015 sunt valabile, mutatis mutandis, și în cazul prezentei excepții de neconstituționalitate.

15. Avocatul Poporului consideră că dispozițiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt neconstituționale, în măsura în care se interpretează că termenul de 5 zile înainte de expirarea duratei măsurii preventive este un termen de recomandare, iar nu un termen imperativ. În acest sens, arată că, așa cum a statuat Curtea Constituțională prin Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015, în această materie, dreptul la apărare, prin importanța pe care o are, excedează sferei intereselor inculpatului, interesând întreg procesul penal și activitatea judiciară în general. Astfel, ținând cont de faptul că rațiunea termenului de depunere a rechizitoriului, împreună cu dosarul cauzei, la judecătorul de cameră preliminară - în cazul în care procurorul dispune trimiterea în judecată a inculpatului față de care s-a luat o măsură preventivă - este aceea de a asigura respectarea dreptului fundamental la apărare al inculpatului arestat și de a verifica din oficiu legalitatea și temeinicia măsurii preventive, consideră că și acest termen are natura juridică a unui termen peremptoriu. Arată că aceasta este singura interpretare care poate determina compatibilitatea normelor procesual penale criticate cu prevederile constituționale ale art. 24 și ale art. 124, precum și ale art. 20 raportat la prevederile art. 6 paragraful 3 lit. b) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

16. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

C U R T E A,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susținerile părților prezente, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

17. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

18. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, având următorul cuprins: "Când procurorul dispune trimiterea în judecată a inculpatului față de care s-a dispus o măsură preventivă, rechizitoriul, împreună cu dosarul cauzei, se înaintează judecătorului de cameră preliminară de la instanța competentă, cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia".

19. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorii excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil și ale art. 24 privind dreptul la apărare, precum și a prevederilor art. 6 paragraful 3 referitor la drepturile acuzatului din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

20. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la aceleași prevederi din Constituție și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, invocate și în prezenta cauză, și față de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 145 din 17 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 10 iunie 2016, Curtea a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală. Prin decizia menționată, Curtea a reținut că trimiterea la instanța competentă, de către procuror, a rechizitoriului, împreună cu dosarul cauzei, declanșează procedura de cameră preliminară. În cazul în care inculpatul trimis în judecată se află, la momentul sesizării instanței, sub puterea unei măsuri preventive dispuse în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară, primind dosarul, are obligația ca, din oficiu, fără a exista vreo cerere din partea procurorului sau a inculpatului, să procedeze la verificarea - cu respectarea procedurii reglementate de art. 207 din Codul de procedură penală -, a legalității și temeiniciei măsurii preventive căreia îi este supus inculpatul, indiferent de felul acesteia (control judiciar, control judiciar pe cauțiune, arest la domiciliu sau arestare preventivă), și să decidă dacă se impune sau nu ca măsura preventivă să fie menținută. În acest scop, rechizitoriul cuprinde, în mod obligatoriu, date referitoare la măsurile preventive luate în cursul urmăririi penale, așa cum rezultă din dispozițiile art. 328 alin. (1) raportate la art. 286 alin. (2) lit. e) teza finală din Codul de procedură penală. Rechizitoriul poate să cuprindă, potrivit art. 330 din Codul de procedură penală, și propunerea de luare, menținere, revocare sau de înlocuire a unei măsuri preventive. Acest text se referă la dreptul procurorului de a formula cereri în legătură cu măsurile preventive, cereri pe care le poate face fie prin rechizitoriu, odată cu sesizarea instanței, fie ulterior, în cursul procedurii de cameră preliminară. Dreptul procurorului de a formula astfel de cereri nu trebuie însă confundat cu sesizarea din oficiu în baza căreia judecătorul de cameră preliminară verifică, potrivit art. 207 alin. (2) din Codul de procedură penală, legalitatea și temeinicia măsurii preventive (paragraful 14 din Decizia nr. 145 din 17 martie 2016).

21. De asemenea, Curtea a reținut că, atunci când inculpatul trimis în judecată este supus unei măsuri preventive, sesizarea instanței competente trebuie făcută de procuror, conform art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei măsurii preventive, iar judecătorul de cameră preliminară trebuie să verifice, din oficiu, legalitatea și temeinicia măsurii preventive în termen de 3 zile de la înregistrarea dosarului și înainte de expirarea duratei acesteia, potrivit art. 207 alin. (2) din Codul de procedură penală. Așadar, dispozițiile de lege menționate stabilesc termene atât pentru procuror - un termen în interiorul căruia să înainteze rechizitoriul, împreună cu dosarul cauzei, către judecătorul de cameră preliminară, astfel încât acesta să aibă timpul necesar și suficient pentru a face aceste verificări anterior expirării duratei măsurii preventive -, cât și pentru judecătorul de cameră preliminară (paragraful 15 din Decizia nr. 145 din 17 martie 2016).

22. Cu privire la un termen regresiv similar celui prevăzut de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, Curtea s-a pronunțat prin Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 19 mai 2015, prin care a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituționale în măsura în care nerespectarea termenului "cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive" atrage incidența art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală. Prin această decizie, Curtea a reținut că, potrivit art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală, propunerea de prelungire a arestării preventive împreună cu dosarul cauzei se depun la judecătorul de drepturi și libertăți cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia, alin. (2) al aceluiași articol, în prima și ultima teză, stabilind că judecătorul de drepturi și libertăți fixează termen pentru soluționarea propunerii de prelungire a arestării preventive înainte de expirarea duratei măsurii, avocatul inculpatului este încunoștințat și i se acordă, la cerere, posibilitatea de a studia dosarul cauzei (paragraful 19 din Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015). În ceea ce privește natura juridică a termenului regresiv reglementat de art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală (art. 159 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968) și consecințele nerespectării acestuia, Curtea a observat că practica judiciară cvasiunanimă a calificat termenul de minimum 5 zile de sesizare a instanței pentru prelungirea arestării preventive ca fiind un termen de recomandare (paragraful 21 din Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015). Ținând cont de faptul că rațiunea termenului de depunere a propunerii de prelungire a duratei arestării preventive este aceea de a asigura respectarea dreptului fundamental la apărare al inculpatului arestat și de a elimina arbitrariul în ceea ce privește dispunerea prelungirii măsurii privative de libertate, Curtea a constatat că acest termen are natura juridică a unui termen peremptoriu, aceasta fiind singura interpretare care poate determina compatibilitatea normelor procesual penale criticate cu dispozițiile constituționale și convenționale referitoare la dreptul la apărare și cu dispozițiile constituționale privind înfăptuirea justiției (paragraful 48 din Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015). Curtea a concluzionat că "nerespectarea termenului de depunere a propunerii de prelungire a arestării preventive la judecătorul de drepturi și libertăți «cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive» este de natură să cauzeze o vătămare procesuală, concretizată în încălcarea dreptului fundamental la apărare al inculpatului arestat, așa încât sunt incidente normele procesual penale ale art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală, sancțiunea pentru nerespectarea acestui termen fiind decăderea procurorului din exercițiul dreptului de a depune propunerea de prelungire a duratei arestului preventiv și nulitatea absolută a actului făcut peste termen" (paragraful 49 din Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015).

23. Prin Decizia nr. 145 din 17 martie 2016, mai sus citată, Curtea a constatat că termenul prevăzut de dispozițiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală are aceeași natură juridică cu cel prevăzut de art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală, fiind un termen peremptoriu, dar, spre deosebire de situația avută în vedere la pronunțarea Deciziei nr. 336 din 30 aprilie 2015 - când instanța de contencios constituțional a intervenit pe fondul unei practici judiciare cvasiunanime și de durată, aparținând inclusiv Înaltei Curți de Casație și Justiție, practică judiciară care a dat textului valențe neconstituționale -, în cazul termenului stabilit de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală nu se poate vorbi despre o atare interpretare a dispozițiilor de lege criticate, interpretare care să fie, în același timp, ulterioară publicării deciziei mai sus menționate. Prin urmare, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, care pune în discuție o problemă de interpretare și aplicare a legii, ce trebuie să aparțină instanțelor judecătorești, este inadmisibilă (paragraful 19 din Decizia nr. 145 din 17 martie 2016).

24. În același sens sunt și deciziile nr. 251 din 5 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 452 din 16 iunie 2016, și nr. 276 din 10 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 28 iulie 2016.

25. Distinct de cele arătate mai sus, prin Decizia nr. 276 din 10 mai 2016, menționată anterior, Curtea a reținut că dispozițiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt clare, precise și previzibile, îndeplinind condițiile referitoare la calitatea legii, și că nerespectarea termenului de 5 zile prevăzut în cuprinsul acestora este de natură să cauzeze o vătămare procesuală, concretizată în încălcarea dreptului fundamental la apărare al inculpatului supus măsurii preventive, așa încât sunt incidente prevederile art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală, sancțiunea pentru nerespectarea acestui termen fiind decăderea organelor judiciare competente din exercițiul dreptului de a proceda la menținerea măsurii preventive în cauză și nulitatea absolută a actului făcut peste termen (paragraful 18 din Decizia nr. 276 din 10 mai 2016).

26. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate pronunțată de Curte prin deciziile mai sus menționate, precum și considerentele care au fundamentat această soluție își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

27. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate,

CURTEA CONSTITUȚIONALÃ

În numele legii

D E C I D E:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Kolotelo Dmetro Mihailovici, Litviin Vadim Victorovici, Mushchuk Dmytro și Nikiforiuk Yurii Huntarsovici în Dosarul nr. 4.477/285/2015/a1 al Tribunalului Suceava - Secția penală și, din oficiu, de judecătorul de cameră preliminară în Dosarul nr. 15.666/302/2015 al Judecătoriei Sectorului 5 București - Secția I penală.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Suceava - Secția penală și Judecătoriei Sectorului 5 București - Secția I penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 29 noiembrie 2016.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Oana Cristina Puică

*

OPINIE CONCURENTÃ

1. Considerăm că soluția adoptată, cu unanimitate de voturi, prin Decizia Curții Constituționale nr. 698 din 29 noiembrie 2016 - aceea de respingere ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală - trebuia motivată în sensul că, din perspectiva interesului procesual al invocării acestei excepții, nu este îndeplinită condiția existenței legăturii cu soluționarea cauzei, întrucât termenul de 5 zile prevăzut de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală a fost respectat în ambele cauze penale în care a fost ridicată prezenta excepție de neconstituționalitate. Astfel, în Dosarul nr. 4.477/285/2015/a1 al Tribunalului Suceava - Secția penală, rechizitoriul a fost înregistrat pe rolul instanței la 9 septembrie 2015, în timp ce măsura preventivă expira la 14 septembrie 2015, iar, în Dosarul nr. 15.666/302/2015 al Judecătoriei Sectorului 5 București - Secția I penală, rechizitoriul a fost înregistrat pe rolul instanței la 10 septembrie 2015, în condițiile în care măsura preventivă expira la 16 septembrie 2015.

În ambele cauze penale, procurorul a respectat termenul de 5 zile prevăzut de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, având în vedere că acest termen are o natură juridică mixtă - substanțială și procedurală - și se calculează pe zile pline, iar nu pe zile libere.

2. Cu privire la termenul stabilit de dispozițiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, Curtea Constituțională a reținut, pe de o parte, că acesta este - ca și termenul prevăzut de art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală - un termen peremptoriu (Decizia nr. 145 din 17 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 10 iunie 2016, paragraful 19, Decizia nr. 251 din 5 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 452 din 16 iunie 2016, paragraful 28, și Decizia nr. 276 din 10 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 28 iulie 2016, paragraful 17), iar, pe de altă parte, că nerespectarea lui este de natură să cauzeze o vătămare procesuală, concretizată în încălcarea dreptului fundamental la apărare al inculpatului supus măsurii preventive, așa încât sunt incidente dispozițiile art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală, sancțiunea pentru nerespectarea acestui termen fiind decăderea organelor judiciare competente din exercițiul dreptului de a proceda la menținerea măsurii preventive în cauză și nulitatea absolută a actului făcut peste termen (Decizia nr. 276 din 10 mai 2016, paragraful 18).

Jurisprudența mai sus menționată a Curții Constituționale se referă, așadar, numai la caracterul obligatoriu/peremptoriu al termenului prevăzut de dispozițiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, iar nu și la modul de calcul al acestui termen.

3. Art. 160 din Codul de procedură din 1968 avea următorul cuprins: "Când procurorul dispune, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpatului aflat în stare de arest, dosarul se înaintează instanței competente cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea mandatului de arestare sau, după caz, a duratei pentru care a fost dispusă prelungirea arestării". Majoritatea instanțelor de judecată au considerat că termenul prevăzut de art. 160 din Codul de procedură penală din 1968 era un termen de recomandare, astfel că nu s-a pus problema modului exact de calcul al acestuia. În mod similar, în literatura de specialitate discuțiile s-au purtat doar asupra caracterului peremptoriu sau de recomandare al termenului de 5 zile instituit de art. 160 din vechiul Cod de procedură penală, motiv pentru care nici doctrina nu s-a pronunțat cu privire la natura juridică a acestui termen, respectiv dacă este procedural sau substanțial.

4. În cazul în care termenul de 5 zile prevăzut de dispozițiile art. 207 alin. (1) din noul Cod de procedură penală este considerat a fi unul substanțial, el se calculează pe zile pline, neavând relevanță faptul că expiră într-o zi lucrătoare sau într-una nelucrătoare, conform dispozițiilor art. 271 din Codul de procedură penală cu privire la calculul termenelor în cazul măsurilor privative sau restrictive de drepturi.

În schimb, în cazul în care s-ar interpreta că acest termen este unul pur procedural, el s-ar calcula pe zile libere, ceea ce ar însemna că înaintarea rechizitoriului, împreună cu dosarul cauzei, ar trebui efectuată de către procuror cu 7 zile înainte de expirarea duratei măsurii preventive, iar, în cazul în care termenul procedural s-ar împlini într-o zi nelucrătoare, el s-ar proroga până în prima zi lucrătoare care urmează, depunerea rechizitoriului impunându-se a fi făcută cu 8 sau 9 ori chiar cu mai multe zile înainte de expirarea măsurii, atunci când sunt sărbători legale sau zile declarate nelucrătoare, potrivit art. 269 din Codul de procedură penală referitor la calculul termenelor procedurale.

5. Observăm, pe de o parte, că termenul prevăzut de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală este reglementat în materia măsurilor preventive, unde se discută, în general, despre termene substanțiale. Pe de altă parte, termenul în discuție vizează un act procesual, și anume trimiterea la instanța competentă, de către procuror, a rechizitoriului, împreună cu dosarul cauzei, act procesual care declanșează procedura de cameră preliminară, iar în astfel de cazuri este vorba, în general, despre termene procedurale. Întrucât termenul prevăzut de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală împrumută caracteristici atât de la termenele procedurale, cât și de la termenele substanțiale, apreciem că el are o natură juridică mixtă.

Doctrina a reținut că deosebirea dintre termenele procedurale și cele substanțiale este determinată de interesul protejat, adică de rațiunea avută în vedere la instituirea lor, în sensul că termenele procedurale protejează interese pur procedurale, fiind necesare pentru sistematizarea și disciplinarea activităților procesuale, în timp ce termenele substanțiale proteguiesc interese extraprocesuale și vizează situațiile care atrag restrângerea ori îngrădirea unor drepturi sau interese, așa cum este cazul termenelor care privesc măsurile preventive și măsurile asigurătorii.

Cu privire la rațiunea instituirii termenului prevăzut de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală (ratio legis), considerăm că legiuitorul a urmărit, pe de o parte, ocrotirea dreptului la apărare al inculpatului supus unei măsuri preventive (control judiciar, control judiciar pe cauțiune, arest la domiciliu sau arestare preventivă), care este un interes procedural, iar, pe de altă parte, protejarea libertății fizice (de mișcare) a inculpatului și a drepturilor sale fundamentale privind libera circulație, viața intimă, familială și privată, libertatea întrunirilor, munca și protecția socială a muncii și libertatea economică - ce pot fi afectate prin luarea unei măsuri preventive, așa cum a reținut Curtea Constituțională în jurisprudența sa (Decizia nr. 712 din 4 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 15 ianuarie 2015, paragraful 20, și Decizia nr. 614 din 4 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 962 din 28 noiembrie 2016, paragrafele 13, 15, 19 și 26) - care reprezintă interese extraprocesuale. Astfel, termenul de 5 zile prevăzut de dispozițiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală este reglementat în materia măsurilor preventive tocmai pentru a asigura mai multe garanții inculpatului atunci când este pusă în discuție privarea sa de libertate sau limitarea libertății individuale și a drepturilor fundamentale arătate mai sus. De fapt, scopul ultim al termenului analizat este protejarea libertății inculpatului și a celorlalte drepturi fundamentale menționate anterior - în cazul în care față de el s-a dispus o măsură preventivă în cursul urmării penale -, iar dreptul la apărare este doar un mijloc prin care se asigură această protecție.

Este adevărat că sancțiunea decăderii - pe care Curtea Constituțională a reținut-o, prin Decizia nr. 276 din 10 mai 2016, mai sus citată, paragraful 18, ca fiind incidentă în cazul nerespectării termenului instituit de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală - este specifică termenelor procedurale, având în vedere că art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală prevede că ea intervine pentru nerespectarea termenului stabilit de lege pentru exercitarea "unui drept procesual". Apreciem însă că, prin instituirea termenului analizat, legiuitorul nu s-a îngrijit numai de ocrotirea dreptului la apărare al inculpatului supus unei măsuri preventive și de desfășurarea cu celeritate a procesului penal, ci, mai ales, a urmărit să asigure inculpatului mijloace eficiente în scopul protejării libertății acestuia, precum și a celorlalte drepturi fundamentale amintite mai sus. Rațiunea legii fiind aceea de a proteja, prin instituirea acestui termen, în primul rând, drepturi extraprocesuale - și anume pe cele privind libertatea individuală, libera circulație, viața intimă, familială și privată, libertatea întrunirilor, munca și protecția socială a muncii și libertatea economică - termenul ar trebui să fie considerat substanțial, iar nu procedural, cu toate consecințele ce decurg dintr-o atare calificare. În acest sens, potrivit art. 271 din Codul de procedură penală, în calculul termenelor privind măsurile preventive sau orice măsuri restrictive de drepturi, ziua de la care începe și cea la care se sfârșește termenul intră în durata acestuia.

Astfel, apreciem că termenul de 5 zile instituit de dispozițiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală nu poate fi considerat unul pur procedural, ci mai degrabă unul substanțial sau, cel puțin, cu o natură juridică mixtă, care are un regim juridic diferit față de termenele procedurale și se calculează pe zile pline.

Având în vedere modul de calcul al termenului de 5 zile prevăzut de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, rezultă că, în speță, acest termen a fost respectat, întrucât, într-una din cauze, rechizitoriul a fost înregistrat pe rolul instanței la 9 septembrie 2015, în timp ce măsura preventivă expira la 14 septembrie 2015, iar, în cealaltă, rechizitoriul a fost înregistrat pe rolul instanței la 10 septembrie 2015, în condițiile în care măsura preventivă expira la 16 septembrie 2015.

Or, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești [...] privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei". Curtea Constituțională a statuat, în jurisprudența sa, că "legătura cu soluționarea cauzei" presupune atât aplicabilitatea dispozițiilor de lege criticate în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, adică pertinența excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, condiții ce trebuie întrunite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigențele impuse de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Prin urmare, condiția incidenței textului de lege criticat în soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței judecătorești nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat, în primul rând, interesul procesual al invocării excepției de neconstituționalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității dispozițiilor de lege criticate (Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014, paragraful 15, și Decizia nr. 465 din 23 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 29 octombrie 2014, paragraful 20).

Ținând cont de prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală este inadmisibilă, întrucât nu este îndeplinită condiția existenței legăturii cu soluționarea cauzei.

Judecător,
dr. Livia Doina Stanciu
;
se încarcă...