Curtea Constituțională

Decizia nr. 642/2016 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 374/2006 privind suspendarea serviciului public cu specific silvic pentru proprietarii terenurilor forestiere pentru care au fost emise documentele prevăzute la art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 03 martie 2017

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată

sau autentifică-te

  •  
Valer Dorneanu - președinte
Marian Enache - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Livia Doina Stanciu - judecător
Simona-Maya Teodoroiu - judecător
Varga Attila - judecător
Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 374/2006 privind suspendarea serviciului public cu specific silvic pentru proprietarii terenurilor forestiere pentru care au fost emise documentele prevăzute la art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, excepție ridicată de Ecaterina Susana Roy Chowdhury în Dosarul nr. 1.430/119/2014 al Curții de Apel Brașov - Secția contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.647D/2015.

2. La apelul nominal răspunde avocat Mădălina Berechet, pentru autoarea excepției de neconstituționalitate, cu împuternicire avocațială la dosar. Lipsesc celelalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Având cuvântul, reprezentanta autoarei excepției solicită admiterea acesteia, susținând, în esență, că dispozițiile Legii nr. 374/2006 contravin, în principal, prevederilor art. 1 alin. (5) și art. 44 din Constituție. Totodată, susține că art. 2 din Legea nr. 374/2006 este neconstituțional, deoarece, în primul rând, conferă Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor posibilitatea de a contesta titlul de proprietate emis chiar de această autoritate publică, invocându-și astfel propria culpă. Or, proprietarul nu a fost de rea-credință, iar transferul culpei de la autoritatea publică la proprietar este un abuz, contrar jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la garantarea dreptului de proprietate. Totodată, susține că, în ipoteza în care art. 2 din Legea nr. 374/2006 s-ar interpreta în sensul că ar viza și subdobânditorii de bună-credință, se încalcă aceleași dispoziții constituționale. De asemenea arată că art. 3 și art. 4 din Legea nr. 374/2006 contravin dispozițiilor art. 44 și art. 1 alin. (5) din Constituție, deoarece suspendarea serviciului public cu specific silvic poate dura sine die (în speță, durează de peste de 2 ani), ceea ce încalcă atributul de folosință al dreptului de proprietate. Depune extrase de la Înalta Curte de Casație și Justiție referitoare la formularea unor cereri de strămutare a cauzelor.

4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate.

C U R T E A,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

5. Prin Încheierea din 6 noiembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 1.430/119/2014, Curtea de Apel Brașov - Secția contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1-6 din Legea nr. 374/2006 privind suspendarea serviciului public cu specific silvic pentru proprietarii terenurilor forestiere pentru care au fost emise documentele prevăzute la art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991. Excepția a fost invocată de recurenta-reclamantă Ecaterina Susana Roy Chowdhury, într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului formulat împotriva Sentinței civile nr. 49 din 26 ianuarie 2015 a Tribunalului Covasna prin care s-a respins ca nefondată acțiunea având ca obiect atât anularea solicitării de suspendare a serviciului public cu specific silvic făcute de Comisia Județeană Covasna pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cât și a deciziilor emise de I.T.R.S.V. (Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare Brașov) prin care s-a dispus măsura suspendării acestui serviciu cu privire la suprafața de teren forestier pretins a se afla în proprietatea reclamantei.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia susține, referitor la neconstituționalitatea prevederilor art. 1-4 din Legea nr. 374/2006, în primul rând, că acestea încalcă dispozițiile art. 44, art. 136 alin. (5) și art. 1 alin. (5) din Constituție, în măsura în care se interpretează că suspendarea serviciului public cu specific silvic se poate dispune în mod legal în condițiile în care dosarele având ca obiect acțiuni în constatarea nulității actelor de reconstituire a dreptului de proprietate sunt suspendate în temeiul art. 413 alin. 1 din Codul de procedură civilă. Cu privire la încălcarea art. 44 și art. 136 alin. (5) din Constituție arată că, potrivit dispozițiilor de lege criticate, s-ar ajunge la o suspendare sine die a serviciului silvic. Altfel spus, neconstituționalitatea vizează ipoteza în care (i) dosarul având ca obiect constatarea nulității actelor de reconstituire a dreptului de proprietate este suspendat pro causa ca depinzând de un alt dosar, în temeiul art. 413 alin. (1) din Codul de procedură civilă, iar, ulterior, (ii) serviciul public cu specific silvic este suspendat ca urmare a existenței pe rol a dosarului având ca obiect constatarea nulității actelor de reconstituire a dreptului de proprietate. Consideră că dispozițiile de lege criticate sunt neconstituționale în condițiile în care măsura de suspendare a serviciului public cu specific silvic se poate dispune ca urmare a existenței pe rol a unor dosare suspendate, întrucât s-ar produce în fapt o suspendare sine die a serviciului public cu specific silvic. Suspendarea serviciului public cu specific silvic în atare condiții va conduce la o extindere a cadrului legal neprevăzută de lege, prin care măsura de suspendare a serviciului public cu specific silvic - esențialmente provizorie conform Legii nr. 374/2006 - ar deveni, în fapt, definitivă. Or, această interpretare este vădit contrară dispozițiilor art. 44 și art. 136 alin. (5) din Constituție, instituindu-se o evidentă interferență în conținutul juridic al dreptului de proprietate privată prin suspendarea nelimitată a folosinței - jus utendi și jus fruendi - ca atribut al dreptului de proprietate. În esență, prevederile de lege criticate sunt neconstituționale în măsura în care se dispune suspendarea prerogativelor dreptului de proprietate privată ca urmare a existenței pe rol a unui dosar suspendat sine die, întrucât ar echivala cu o privare de proprietate, în lipsa unei cauze de utilitate publică și fără acordarea de despăgubiri. Totodată, susține că dispozițiile de lege criticate contravin și art. 1 alin. (5) din Constituție, fiind lipsite de claritate și de previzibilitate, deoarece nu prevăd expressis verbis dacă măsura suspendării serviciului public cu specific silvic se aplică și în ipoteza în care dosarul având ca obiect constatarea nulității actelor de reconstituire a dreptului de proprietate este suspendat. În acest sens invocă dispozițiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, jurisprudența Curții Constituționale (Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, Decizia nr. 1.595 din 14 decembrie 2011 și Decizia nr. 418 din 3 iulie 2014), precum și, în temeiul art. 11 și art. 20 din Constituție, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 29 martie 2000, pronunțată în Cauza Rotaru împotriva României, paragrafele 52 și 55, și Hotărârea din 8 iunie 2006, pronunțată în Cauza Lupșa împotriva României, paragraful 32).

7. În al doilea rând, autoarea excepției susține că prevederile art. 1-4 din Legea nr. 374/2006 încalcă dispozițiile art. 1 alin. (5), art. 44, art. 11, art. 148 și art. 53 din Constituție, în măsura în care se interpretează că suspendarea serviciului public cu specific silvic se poate dispune și asupra altor persoane titulare ale dreptului de proprietate decât cele pentru care au fost emise documentele prevăzute la art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997. Astfel, susține că dispozițiile de lege criticate prevăd suspendarea serviciului public cu specific silvic numai în ceea ce privește destinatarul originar pe numele căruia au fost emise documentele prevăzute la art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997. Or, în măsura în care aceste dispoziții legale ar fi interpretate ca fiind aplicabile și persoanelor care au dobândit ulterior dreptul de proprietate de la titularii originari, consideră că este încălcat dreptul de proprietate al subdobânditorului, astfel cum este ocrotit de art. 44 din Constituție. O astfel de interpretare este contrară și dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Constituție, în condițiile în care Legea nr. 374/2006 prevede măsura de suspendare a serviciului public cu specific silvic numai pentru destinatarii originari pe numele cărora au fost emise actele de reconstituire. Or, este neconstituțională interpretarea conform căreia suspendarea serviciului silvic se poate extinde și către persoana care a dobândit ulterior, cu bună-credință, dreptul de proprietate asupra fondului forestier. O asemenea măsură față de dobânditorii ulteriori ai dreptului de proprietate asupra fondului forestier nu este prevăzută de lege, astfel încât este contrară art. 1 alin. (5) din Constituție. Cu privire la încălcarea art. 11 și art. 148 din Constituție consideră că eventuala sancționare a dobânditorilor subsecvenți și de bună-credință ai fondului forestier ar reprezenta o încălcare a principiului securității raporturilor juridice, întrucât dobânditorii ulteriori nu sunt vizați de dispozițiile art. 1-4 din Legea nr. 374/2006. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că accesibilitatea și previzibilitatea normei juridice constituie o garanție a principiului securității juridice. Astfel, într-o bogată jurisprudență, Curtea de contencios al drepturilor omului a subliniat importanța asigurării accesibilității și previzibilității legii, inclusiv sub aspectul stabilității acesteia, instituind și o serie de repere pe care legiuitorul trebuie să le aibă în vedere pentru asigurarea acestor exigențe (a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 aprilie 1979, pronunțată în Cauza Sunday Times împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Hotărârea din 20 mai 1999, pronunțată în Cauza Rekvenyi împotriva Ungariei, Hotărârea din 29 martie 2000, pronunțată în Cauza Rotaru împotriva României, Decizia din 3 mai 2005, pronunțată în Cauza Dammann împotriva Elveției). Cât privește încălcarea art. 53 din Constituție arată că dispoziții asemănătoare se regăsesc și în documentele internaționale și europene, precum art. 4 din Pactul internațional relativ la drepturile civile și politice, art. 52 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și art. 15 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care permit derogarea statului de la obligațiile asumate privind drepturile cetățenilor numai în caz de război sau alt pericol public care amenință viața națiunii și numai în măsura în care situația o impune. În consecință, interpretarea textelor de lege criticate, conform căreia suspendarea serviciului silvic se poate extinde și către persoane care au dobândit ulterior, cu bună- credință, dreptul de proprietate asupra fondului forestier, reprezintă o ingerință în dreptul de proprietate, în vădită coliziune cu dispozițiile art. 53 din Constituție.

8. Referitor la neconstituționalitatea dispozițiilor art. 5 și art. 6 din Legea nr. 374/2006, autoarea excepției susține că acestea încalcă art. 1 alin. (5) și art. 53 din Constituție, în măsura în care se interpretează că dobânditorii ulteriori ai dreptului de proprietate asupra fondului forestier pot fi sancționați contravențional. Astfel, întrucât Legea nr. 374/2006 prevede că serviciul public cu specific silvic la nivel național se suspendă numai pentru proprietarii terenurilor forestiere pentru care au fost emise documentele prevăzute la art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997, consideră că este neconstituțională interpretarea conform căreia sancțiunile contravenționale pentru nepredarea fondului forestier pot fi suportate de subdobânditorii ulteriori ai fondului forestier - și anume persoanele care au dobândit fondul forestier de la proprietarii terenurilor forestiere pentru care au fost emise documentele prevăzute la art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997. Într-o atare situație ar fi încălcate atât dispozițiile art. 1 alin. (5), cât și cele ale art. 53 din Constituție, deoarece ingerința nu este prevăzută de lege. Mutatis mutandis, o asemenea ingerință reprezintă, în realitate, o sancțiune penală, fiind aplicabile dispozițiile art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și întreaga jurisprudență a Curții Europene a Drepturilor Omului construită pe aceste dispoziții convenționale. În acest sens Curtea de la Strasbourg a statuat în identificarea noțiunii autonome de "acuzație penală" criteriile care stau la baza acestei calificări: (i) clasificarea faptei potrivit dreptului național, (ii) natura faptei incriminate și (iii) natura și gravitatea sancțiunii. Acest ultim criteriu are valoare determinantă în stabilirea aplicabilității directe a dreptului convențional, chiar dacă, potrivit clasificării din dreptul intern sau potrivit naturii faptei incriminate, domeniul este unul extra-penal (a se vedea în acest sens Hotărârea din 28 septembrie 1999, pronunțată în Cauza Ozturk împotriva Germaniei, Hotărârea din 24 martie 2009, pronunțată în Cauza Dorota și Zbigniew Nowak împotriva Poloniei, și Decizia din 9 octombrie 2003, pronunțată în Cauza Szott - Medynska și alții împotriva Poloniei). Mai mult, în raport cu natura și gravitatea sancțiunii, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, unele proceduri având caracter civil/administrativ conform normelor de drept național sunt asimilate unor proceduri penale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 4 octombrie 2007, pronunțată în Cauza Anghel împotriva României). De asemenea, Curtea Constituțională a dat prevalență și a confirmat cele statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Decizia nr. 500 din 15 mai 2012. A fortiori trebuie inclusă în noțiunea de "acuzație penală" și sancțiunea instituită ca urmare a răspunderii contravenționale reglementate de art. 5 din Legea nr. 374/2006, astfel că se impune constatarea neconstituționalității dispozițiilor de lege criticate.

9. Curtea de Apel Brașov - Secția contencios administrativ și fiscal apreciază că dispozițiile de lege criticate nu contravin prevederilor invocate din Legea fundamentală. Astfel, legiuitorul este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, având latitudinea să instituie limitări rezonabile în valorificarea acestuia. Limitările aduse exercițiului dreptului de folosință sunt în acord cu dispozițiile art. 44 și art. 136 din Constituție. Aplicarea prevederilor legii criticate este obligatorie în situația formulării unor cereri de chemare în judecată având ca obiect constatarea nulității absolute a unor acte de reconstituire a dreptului de proprietate și nu este de natură a aduce atingere dreptului de proprietate privată și nici altor drepturi și libertăți garantate de Constituție. Acest drept este desființat doar în situația admiterii acțiunii în constatare a nulității absolute a actelor de reconstituire a dreptului de proprietate. Prevederile legale criticate reglementează procedura suspendării serviciului public cu specific silvic pentru proprietarii terenurilor forestiere restituite în favoarea persoanelor care nu aveau acest drept. Suspendarea acestui serviciu urmează a înceta la momentul clarificării situației juridice a terenurilor forestiere în discuție, nefiind o suspendare nelimitată în timp, iar pe perioada operării ei, paza acestor terenuri se asigură de Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, cheltuielile fiind avansate de la bugetul de stat și decontate de către proprietarii stabiliți prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile. Prin urmare, durata suspendării serviciului silvic este în speță determinată de soluționarea cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 4.972/305/2013 aflat pe rolul Judecătoriei Sfântu Gheorghe, cauză care la rândul ei este suspendată până la soluționarea cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 23.945/211/2014 de pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, nefiind deci o suspendare sine die, cum susține autoarea excepției. Instanța de judecată apreciază, totodată, că Legea nr. 374/2006 nu încalcă dispozițiile Constituției, întrucât prin acest act normativ se dă eficiență art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997, în sensul că sunt lovite de nulitate absolută actele emise cu încălcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991. Așa cum s-a statuat prin Decizia Curții Constituționale nr. 451 din 12 aprilie 2011, dispozițiile Legii nr. 374/2006 nu produc o interferență în domeniul dreptului de proprietate privată cât timp aceste dispoziții legale au ca finalitate oprirea tăierii abuzive a pădurilor, prin folosirea "mascată" a serviciilor silvice, servicii ce implică doar acțiuni premergătoare exploatării lemnului. Cât privește pretinsa lipsă de claritate a prevederilor art. 1-4 din Legea nr. 374/2006, instanța apreciază că aceasta este nemotivată, mai ales că suspendarea serviciului silvic astfel cum a fost dispusă de autoritatea anume competentă este însăși expresia respectării prevederilor Legii nr. 374/2006. Cu privire la neconstituționalitatea art. 5 și art. 6 din Legea nr. 374/2006, instanța reține că aceste prevederi nu au legătură cu speța dedusă judecății, deoarece nu a fost aplicată vreo sancțiune contravențională care să fi fost atacată cu plângere.

10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

11. Guvernul consideră că autorul excepției de neconstituționalitate solicită, pe de-o parte, interpretarea normelor legale în materie, în sensul că prevederile Legii nr. 374/2006 "sunt neconstituționale în măsura în care s-ar interpreta că suspendarea serviciului silvic se poate dispune ca urmare a existenței pe rol a unor dosare suspendate, întrucât s-ar produce în fapt o suspendare sine die a serviciului public cu specific silvic" și iar, pe de altă parte, modificarea sau completarea acestor norme, astfel încât excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă. De altfel, Curtea Constituțională s-a pronunțat în sensul constituționalității dispozițiilor de lege criticate prin Decizia nr. 451 din 12 aprilie 2011.

12. Avocatul Poporului precizează că își menține punctul de vedere astfel cum a fost cuprins în deciziile Curții Constituționale nr. 451 din 12 aprilie 2011 și nr. 1.153 din 13 septembrie 2011, în sensul constituționalității dispozițiilor de lege criticate.

13. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile reprezentantei autoarei excepției de neconstituționalitate, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

14. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

15. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă prevederile Legii nr. 374/2006 privind suspendarea serviciului public cu specific silvic pentru proprietarii terenurilor forestiere pentru care au fost emise documentele prevăzute la art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, care au următorul conținut:

"

Art. 1. -

Serviciul public cu specific silvic la nivel național pentru proprietarii terenurilor forestiere pentru care au fost emise documentele prevăzute laart. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, cu modificările și completările ulterioare, se suspendă în condițiile prezentei legi.

Art. 2. -

Comisiile județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor identifică proprietarii terenurilor forestiere pentru care au fost emise documentele prevăzute la art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare, și introduc la instanțele judecătorești competente acțiuni în constatarea nulității documentelor respective, dacă acestea nu au fost introduse de persoanele prevăzute la art. III alin. (2) din Legea nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare, care au obligația de a face cunoscut comisiilor introducerea acțiunii în constatarea nulității.

Art. 3. -

(1) Comisiile județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor comunică inspectoratelor teritoriale de regim silvic și de vânătoare care sunt proprietarii terenurilor forestiere situate pe raza unității administrativ- teritoriale pentru care s-a invocat nulitatea titlurilor de proprietate la instanțele judecătorești.

(2) Comunicarea prevăzută la alin. (1) se face cu precizarea clară a datelor de identificare a terenurilor forestiere, în conformitate cu amenajamentul silvic.

(3) Inspectoratele teritoriale de regim silvic și de vânătoare suspendă serviciul public silvic pentru proprietarii terenurilor forestiere pe baza comunicării prevăzute la alin. (1).

Art. 4. -

(1) Suspendarea prevăzută la art. 3 alin. (3) încetează la data comunicării de către comisiile județene pentru stabilirea drepturilor de proprietate privată asupra terenurilor a hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile, favorabile proprietarilor, care clarifică situația juridică a terenurilor forestiere, către inspectoratele teritoriale de regim silvic și de vânătoare.

(2) Hotărârile judecătorești prevăzute la alin. (1) se aduc la cunoștință comisiilor județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de către proprietari și de către autoritățile parte în procese.

(3) Pe perioada suspendării serviciului silvic prevăzut la art. 3 alin. (3) paza terenurilor forestiere se asigură de Regia Națională a Pădurilor - Romsilva.

(4) Cheltuielile determinate de asigurarea pazei prevăzute la alin. (3) se suportă de la bugetul de stat și se decontează în condițiile art. 17 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 139/2005 privind administrarea pădurilor din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 38/2006, și ale art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 483/2006 pentru aprobarea atribuțiilor ocoalelor silvice de stat și ale celor constituite ca structuri proprii, a obligațiilor ce revin deținătorilor de păduri, în vederea respectării regimului silvic, precum și a Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 139/2005 privind administrarea pădurilor din România.

Art. 5. -

Prestarea serviciului public cu specific silvic cu încălcarea prevederilor prezentei legi constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei.

Art. 6. -

(1) Constatarea contravențiilor prevăzute la art. 5 se face de către personalul silvic cu atribuții de control din cadrul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură și de structurile subordonate.

(2) Dispozițiile referitoare la contravenții, prevăzute la art. 5, se completează cu dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare."

Dispozițiile art. III alin. (1) și (2) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 299 din 4 noiembrie 1997, cu modificările și completările ulterioare, la care fac referire textele de lege criticate, au următorul conținut:

"

(1) Sunt lovite de nulitate absolută, potrivit dispozițiilor legislației civile, aplicabile la data încheierii actului juridic, următoarele acte emise cu încălcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare, și ale prezentei legi:

a) actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate, în favoarea persoanelor care nu erau îndreptățite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri, cum sunt:

(i) actele de reconstituire în favoarea unor persoane care nu au avut niciodată teren în proprietate predat la cooperativa agricolă de producție sau la stat sau care nu au moștenit asemenea terenuri;

(ii) actele de reconstituire și constituire în favoarea altor persoane asupra vechilor amplasamente ale foștilor proprietari, solicitate de către aceștia, în termen legal, libere la data solicitării, în baza Legii nr. 18/1991 pentru terenurile intravilane, a Legii nr. 1/2000 și a prezentei legi, precum și actele de constituire pe terenuri scoase din domeniul public în acest scop;

(iii) actele de reconstituire și constituire a dreptului de proprietate în favoarea altor persoane asupra terenurilor proprietarilor care nu au fost înscriși în cooperativa agricolă de producție, nu au predat terenurile statului sau acestea nu au fost preluate de stat prin acte translative de proprietate;

(iv) actele de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate emise după eliberarea titlului de proprietate fostului proprietar pe vechiul amplasament, transcris în registrele de transcripțiuni și inscripțiuni sau, după caz, intabulat în cartea funciară, precum și actele de înstrăinare efectuate în baza lor;

(v) actele de reconstituire și constituire a dreptului de proprietate în măsura în care au depășit limitele de suprafață stabilite de art. 24 alin. (1) din Legea fondului funciar nr. 18/1991;

(vi) actele de reconstituire a dreptului de proprietate asupra unor terenuri forestiere pentru persoanele care nu au deținut anterior în proprietate astfel de terenuri;

b) actele de constituire a dreptului de proprietate pe terenurile agricole aflate în domeniul public sau privat al statului ori în domeniul public al comunelor, orașelor sau municipiilor;

c) actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate în intravilanul localităților, pe terenurile revendicate de foștii proprietari, cu excepția celor atribuite conform art. 23 din lege;

d) actele de constituire a dreptului de proprietate pe terenurile agricole constituite ca izlaz comunal;

e) actele de constituire a dreptului de proprietate, în condițiile art. 20, în localitățile în care s-a aplicat cota de reducere prevăzută de lege;

f) actele de constituire a dreptului de proprietate, în condițiile art. 20 și în cazul în care în localitatea respectivă nu s-a constituit dreptul de proprietate persoanelor îndreptățite de lege;

g) transferurile de terenuri dintr-o localitate în alta, efectuate cu încălcarea condițiilor prevăzute de lege, în scopul ilicit de a spori prin aceasta valoarea terenului primit ca urmare a transferului;

h) actele de vânzare-cumpărare privind construcțiile afectate unei utilizări sociale sau culturale - case de locuit, creșe, grădinițe, cantine, cămine culturale, sedii și altele asemenea - ce au aparținut cooperativelor agricole de producție, cu încălcarea dispozițiilor imperative prevăzute la ultimul alineat al art. 28 din lege.

[...]

(2) Nulitatea poate fi invocată de primar, prefect, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și de alte persoane care justifică un interes legitim, iar soluționarea cererilor este de competența instanțelor judecătorești de drept comun."

16. Autoarea excepției de neconstituționalitate susține că dispozițiile de lege criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, art. 11 privind dreptul internațional și dreptul intern, art. 44 alin. (1) - (4) privind dreptul de proprietate privată, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, art. 136 alin. (5) privind inviolabilitatea proprietății private și art. 148 privind integrarea în Uniunea Europeană.

17. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține, în primul rând, referitor la pretinsa neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 și art. 6 din Legea nr. 374/2006 - raportată la art. 1 alin. (5) și art. 53 din Constituție, în măsura în care se interpretează că dobânditorii ulteriori ai dreptului de proprietate asupra fondului forestier pot fi sancționați contravențional -, că litigiul în cadrul căruia a fost invocată excepția de neconstituționalitate are ca obiect soluționarea recursului formulat împotriva Sentinței civile nr. 49 din 26 ianuarie 2015 a Tribunalului Covasna prin care s-a respins ca nefondată acțiunea având ca obiect atât anularea solicitării de suspendare a serviciului public cu specific silvic făcute de Comisia Județeană Covasna pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cât și a deciziilor emise de ITRSV (Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare Brașov) prin care s-a dispus măsura suspendării acestui serviciu cu privire la suprafața de teren forestier pretins a se afla în proprietatea reclamantei. Autoarea excepției critică dispozițiile art. 5 și 6 din Legea nr. 374/2006, susținând că acestea sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează că dobânditorii ulteriori ai dreptului de proprietate asupra fondului forestier pot fi sancționați contravențional. Or, Curtea constată că, din moment ce în speță nu s-a pus în discuție nicio sancțiune contravențională, art. 5 și 6 din Legea nr. 374/2006 nu au legătură cu cauza în cadrul căreia s-a invocat excepția de neconstituționalitate.

18. Întrucât, potrivit art. 29 alin. (1) teza finală din Legea nr. 47/1992, dispozițiile de lege care formează obiect al excepției de neconstituționalitate trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 și 6 din Legea nr. 374/2006 este inadmisibilă.

19. Referitor la neconstituționalitatea prevederilor art. 1-4 din Legea nr. 374/2006, raportat la art. 44 și art. 136 alin. (5) din Constituție, autoarea excepției arată că aceste prevederi sunt neconstituționale în măsura în care se dispune suspendarea prerogativelor dreptului de proprietate privată ca urmare a existenței pe rol a unui dosar suspendat sine die, întrucât ar echivala cu o privare de proprietate - interferând în conținutul juridic al dreptului de proprietate privată prin suspendarea nelimitată a folosinței - jus utendi și jus fruendi - ca atribut al dreptului de proprietate, în lipsa unei cauze de utilitate publică și fără acordarea de despăgubiri. Cu privire la aceste susțineri, Curtea reține că, așa cum a constatat prin Decizia nr. 451 din 12 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 17 iunie 2011, nu poate fi primită critica potrivit căreia Legea nr. 374/2006 instituie o interferență în conținutul juridic al dreptului de proprietate privată prin suspendarea folosinței - jus utendi și jus fruendi - ca atribut al dreptului de proprietate asupra imobilului. Astfel, Curtea a reținut că legiuitorul a decis suspendarea serviciului public cu specific silvic pentru proprietarii terenurilor forestiere restituite în favoarea persoanelor care nu aveau acest drept. Serviciul public cu specific silvic implică marcarea arborilor, eliberarea de documente pentru transport și valorificare, precum și paza pădurilor, în caz de solicitare. Aceste acțiuni reprezintă etapa premergătoare exploatării lemnului de către personalul silvic care funcționează în cadrul ocoalelor silvice. Această reglementare își propune să oprească tăierea abuzivă a pădurilor, realizată prin folosirea "mascată" a serviciilor silvice. Suspendarea serviciului public cu specific silvic încetează la momentul clarificării situației juridice a terenurilor forestiere, iar pe perioada suspendării, paza acestor terenuri se asigură de Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, cheltuielile fiind asigurate de la bugetul de stat și decontate de către proprietari stabiliți prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile. Totodată, Curtea a mai reținut că, potrivit actului normativ criticat, comisiile județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor identifică proprietarii terenurilor forestiere pentru care au fost emise documentele prevăzute la art. III din Legea nr. 169/1997 și invocă în fața instanțelor judecătorești nulitatea acestor acte, în situația în care nu au invocat-o proprietarii în cauză. Proprietarii au obligația de a anunța comisiile despre invocarea nulității. Comisiile județene comunică inspectoratelor teritoriale de regim silvic și de vânătoare care sunt proprietarii pădurilor situate pe raza unității administrativ-teritoriale pentru care s-a invocat nulitatea titlurilor de proprietate. Comunicarea trebuie să cuprindă precizarea clară a datelor de identificare a terenurilor forestiere, conform amenajamentului silvic. Așa fiind, legiuitorul a prevăzut, pentru anumite situații speciale, cum este cea din actul normativ criticat, posibilitatea suspendării serviciului public cu specific silvic pentru proprietarii terenurilor forestiere pentru care au fost emise documentele prevăzute la art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997, dispoziții legale ce precizează o dată în plus sancțiunea nulității actelor translative de proprietate încheiate cu încălcarea normelor legale imperative. Or, cum un act nul nu poate produce efecte, fiind desființat de la data încheierii lui, un asemenea act nu poate să constituie temeiul dobândirii valabile a dreptului de proprietate.

20. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudența Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în decizia menționată își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

21. Referitor la critica de neconstituționalitate a prevederilor art. 1-4 din Legea nr. 374/2006, raportat la art. 1 alin. (5) din Constituție, autoarea excepției susține că dispozițiile de lege criticate sunt lipsite de claritate și de previzibilitate, deoarece nu prevăd expressis verbis dacă măsura suspendării serviciului public cu specific silvic se aplică și în ipoteza în care dosarul având ca obiect constatarea nulității actelor de reconstituire a dreptului de proprietate este suspendat. Cu privire la această critică se reține că, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale referitoare la art. 1 alin. (5) din Constituție, una dintre cerințele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative (Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, paragraful 225). În acest sens, Curtea a constatat, de principiu, că orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar și precis pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanțele speței, consecințele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală și o anumită suplețe poate chiar să se dovedească de dorit, suplețe care nu afectează însă previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, Decizia Curții Constituționale nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, Decizia Curții Constituționale nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, sau Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013).

22. Aplicând aceste considerente la speța de față, Curtea reține că, potrivit art. 1 din legea criticată, serviciul public cu specific silvic la nivel național pentru proprietarii terenurilor forestiere pentru care au fost emise documentele prevăzute la art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997 se suspendă, iar, potrivit art. 4 alin. (1) din lege, suspendarea încetează la data comunicării de către comisiile județene pentru stabilirea drepturilor de proprietate privată asupra terenurilor a hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile, favorabile proprietarilor, care clarifică situația juridică a terenurilor forestiere, către inspectoratele teritoriale de regim silvic și de vânătoare. Așadar, Curtea constată că textele criticate sunt formulate cu o precizie suficientă, ce permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanțele speței, consecințele ce pot rezulta dintr-un act determinat. Astfel, suspendarea serviciului public cu specific silvic la nivel național pentru proprietarii terenurilor forestiere pentru care au fost emise documentele prevăzute la art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997 încetează la data comunicării hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile, favorabile proprietarilor, care clarifică situația juridică a terenurilor forestiere în discuție. Având în vedere toate acestea, faptul că dosarul având ca obiect constatarea nulității actelor de reconstituire a dreptului de proprietate a terenurilor forestiere în discuție este suspendat, în baza art. 413 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă (potrivit căruia instanța poate suspenda judecata când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți) nu poate să conducă la constatarea neconstituționalității textelor de lege din perspectiva invocată de autoarea excepției de neconstituționalitate.

23. În al doilea rând, autoarea excepției susține că prevederile art. 1-4 din Legea nr. 374/2006 încalcă dispozițiile art. 1 alin. (5), art. 44, art. 11, art. 148 și art. 53 din Constituție, în măsura în care se interpretează că suspendarea serviciului public cu specific silvic se poate dispune și asupra altor persoane titulare ale dreptului de proprietate decât cele pentru care au fost emise documentele prevăzute la art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997. Curtea reține că această critică reprezintă, în fapt, o chestiune de interpretare și aplicare a textelor de lege criticate la cazul concret dedus judecății instanței în fața căreia s-a invocat excepția de neconstituționalitate. Astfel cum rezultă din actele dosarului, mai exact din încheierea de sesizare a Curții Constituționale, la data de 19 decembrie 2013, reclamanta a încheiat un contract de donație, autentificat de un notar public, prin care a donat fiilor săi, în cote egale, dreptul de proprietate asupra unui teren cuprins în Titlul de proprietate nr. 6.699/2007. Potrivit textelor de lege criticate se suspendă serviciul public cu specific silvic la nivel național pentru proprietarii terenurilor forestiere pentru care au fost emise documentele prevăzute la art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997. Așadar, aspectul invocat de autoarea excepției de neconstituționalitate, și anume dacă dispozițiile de lege criticate se aplică numai în ceea ce privește destinatarul originar pe numele căruia au fost emise documentele prevăzute la art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997, este un aspect ce ține de interpretarea și aplicarea legii la cazul dedus judecății, iar nu o problemă de constituționalitate a textelor de lege criticate.

24. În final, cu privire la susținerile reprezentantei autoarei excepției de neconstituționalitate din ședința publică, referitoare la neconstituționalitatea posibilității Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de a contesta titlul de proprietate, Curtea constată că nu poate primi aceste susțineri, deoarece au fost invocate direct în fața Curții Constituționale. Or, așa cum reiese din dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, părțile trebuie să își motiveze, în scris sau oral, excepția de neconstituționalitate ridicată, adică să indice prevederile și/sau principiile din Constituție pretins a fi încălcate de dispozițiile de lege criticate. Astfel invocată în fața instanței de judecată, excepția de neconstituționalitate trebuie pusă în discuția părților, iar instanța de judecată trebuie să își formuleze opinia cu privire la temeinicia excepției, toate acestea fiind menționate în încheierea de sesizare a Curții Constituționale. Potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, de exemplu, prin Decizia nr. 24 din 27 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 24 februarie 2004, Curtea a reținut că "litigiul constituțional se desfășoară numai în limitele determinate prin încheierea de sesizare, fără ca acestea să poată fi modificate de vreuna dintre părți."

25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

D E C I D E:

1. Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 și 6 din Legea nr. 374/2006 privind suspendarea serviciului public cu specific silvic pentru proprietarii terenurilor forestiere pentru care au fost emise documentele prevăzute la art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, excepție ridicată de Ecaterina Susana Roy Chowdhury în Dosarul nr. 1.430/119/2014 al Curții de Apel Brașov - Secția contencios administrativ și fiscal.

2. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de aceeași autoare în același dosar și constată că dispozițiile art. 1-4 din Legea nr. 374/2006 privind suspendarea serviciului public cu specific silvic pentru proprietarii terenurilor forestiere pentru care au fost emise documentele prevăzute la art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991 sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Brașov - Secția contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 1 noiembrie 2016.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean
;
se încarcă...