Președintele României

Decretul nr. 272/2017 privind conferirea Ordinului și Medaliei Naționale Serviciul Credincios

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 01.03.2017

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată

sau autentifică-te

  •  

În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) și ale art. 100 din Constituția României, republicată, ale art. 4 alin. (1), ale art. 9 lit. A și B și ale art. 10 din Legea nr. 29/2000 privind sistemul național de decorații al României, republicată, precum și ale Legii nr. 517/2003 privind conferirea decorațiilor de război,

având în vedere propunerea ministrului apărării naționale,

în semn de recunoștință și apreciere pentru curajul, devotamentul și spiritul de sacrificiu de care au dat dovadă pe timpul îndeplinirii unor misiuni în Teatrul de operații militare din Afganistan, culminând cu incidentul din data de 26 septembrie 2016, în timpul căruia au fost răniți,

Președintele României d e c r e t e a z ă:

Art. 1. -

Se conferă Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari, de război, sublocotenentului Oprea Ion-Alin Florin.

Art. 2. -

Se conferă Medalia Națională Serviciul Credincios clasa a II-a, cu însemn pentru militari, de război, plutonierului Romilă Anton Eduard-Vlad.

Art. 3. -

Se conferă Medalia Națională Serviciul Credincios clasa a III-a, cu însemn pentru militari, de război:

- caporalului clasa a III-a Neagu Ion Marcel;

- fruntașului Tarnovschi Ion Costică-Victor.

PREȘEDINTELE ROMÂNIEI
KLAUS-WERNER IOHANNIS
În temeiul art. 100 alin. (2) din
Constituția României, republicată,
contrasemnăm acest decret.
PRIM-MINISTRU
SORIN MIHAI GRINDEANU

București, 28 februarie 2017.

Nr. 272.

;
se încarcă...