Curtea Constituțională

Decizia nr. 523/2016 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 113 alin. (4) și (5) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 12.01.2017

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată

Valer Dorneanu - președinte
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Simona-Maya Teodoroiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Fabian Niculae - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 113 alin. (4) și (5) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de Marinela Tiron și Mihai Tiron în Dosarul nr. 2.205/55/2015 al Tribunalului Arad - Secția I civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.799D/2015.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Acesta menționează jurisprudența relevantă a Curții Constituționale, respectiv Decizia nr. 1.021 din 14 iulie 2011 și Decizia nr. 47 din 12 februarie 2013.

C U R T E A,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 10 noiembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 2.205/55/2015, Tribunalul Arad - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 113 alin. (4) și (5) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de Marinela Tiron și Mihai Tiron într-un dosar având ca obiect obligația de a face, respectiv încheierea unui contract de vânzare-cumpărare.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia arată, în esență, că legea permite ca, din culpa altei persoane, respectiv a vânzătorului, promitentul-cumpărător al unui imobil să se afle în imposibilitatea de a-și exercita toate atributele dreptului de proprietate. Accesul justițiabililor este pur formal și nu le dă dreptul la un proces echitabil, cât timp promitentul vânzător își poate invoca propria culpă, iar prin acțiunea formulată instanța nu îl poate obliga pe vânzător, întrucât constată tocmai culpa acestuia. Cu alte cuvinte, prin acțiunea formulată, instanța nu îl poate obliga pe promitentul-vânzător să își achite obligațiile fiscale, în timp ce promitentul-cumpărător este obligat, fără vină, să suporte toate consecințele negative.

6. Autorii excepției arată că măsura criticată nu este indispensabilă scopului urmărit, și anume colectarea creanțelor fiscale. În plus, textele legale nu îndeplinesc cerințele de precizie, claritate si previzibilitate.

7. Tribunalul Arad - Secția I civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Instanța menționează jurisprudența relevantă în materie a Curții Constituționale, respectiv Decizia nr. 1.021 din 14 iulie 2011 și Decizia nr. 47 din 12 februarie 2013.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată și arată, în legătură cu natura juridică a antecontractului de vânzare-cumpărare, ca acesta reprezintă o promisiune de a vinde sau/și de a cumpăra, un acord de voință ce precedă încheierea unei vânzări și care are menirea de a conferi părților certitudinea că niciuna dintre ele nu va renunța la intenția realizării contractului preconizat. Uneori însă promisiunea asumată prin antecontract nu tinde în mod direct la certificarea încheierii în viitor a contractului, ci prin ea este angajată o obligație a cărei existență depinde, în mod esențial, de un viitor contract a cărui perfectare este incertă.

10. Astfel, antecontractul de vânzare-cumpărare și contractul propriu-zis de vânzare-cumpărare sunt lucruri complet diferite. Principala distincție între antecontract și contract este că cel dintâi dă naștere fie la daune-interese compensatorii, fie la obligarea promitentului-vânzător, care refuză, nejustificat, să își respecte obligațiile asumate chiar și fără acordul lui, în timp ce prin contractul de vânzare se transferă însuși dreptul de proprietate. Or, prevederile legale criticate nu sunt de natură a încălca dreptul de proprietate al cumpărătorului atât timp cât izvorul dreptului nu s-a născut, respectiv contractul nu a fost perfectat. În plus, se arată că pentru paguba suferită de neperfectare, promitentul-cumpărător este îndreptățit la daune- interese.

11. Referitor la pretinsa încălcare a prevederilor art. 21 din Constituție, se arată că posibilitatea de a solicita pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract autentic de vânzare- cumpărare are rolul de a suplini acordul promitentului-vânzător și presupune, bineînțeles, ca antecontractul să îndeplinească cerințele de valabilitate și că singura piedică la perfectare este refuzul nejustificat al promitentului-vânzător. Or, în lipsa certificatului de atestare fiscală nu este îndeplinită o cerință prevăzută de lege. De altfel, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, accesul liber nu presupune că instanțele judecătorești pot fi sesizate oricum și oricând.

12. În ceea ce privește pretinsa critică de neconstituționalitate în raport cu prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție, se arată că situația incertă este determinată de specificul naturii juridice a antecontractului, și nu de către norma juridică. De altfel, se arată ca excepția nu a fost motivată, drept pentru care Guvernul consideră că excepția urmează a fi respinsă ca inadmisibilă sub acest aspect. Guvernul menționează jurisprudența relevantă a Curții Constituționale, respectiv Decizia nr. 305 din 10 iulie 2003 și Decizia nr. 1.069 din 14 iulie 2009.

13. Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Acesta arată că, în lipsa certificatului de atestare fiscală, proprietatea nu poate fi vândută, iar potențialul cumpărător nu poate acuza o limitare a dreptului de proprietate, acesta nefiind transferat. Mai mult, condiția plății obligațiilor fiscale nu este disproporționată în raport cu scopul urmărit, întrucât contribuția la cheltuielile publice prin impozite și taxe este una dintre îndatoririle fundamentale ale cetățenilor, consacrată de art. 56 din Legea fundamentală. Totodată, chiar dreptul de proprietate obligă la respectarea celorlalte sarcini care potrivit legii revin proprietarului, conform art. 44 alin. (7) teza ultimă din Constituție.

14. Condiționarea înstrăinării clădirilor, terenurilor și a mijloacelor de transport de stingerea tuturor creanțelor fiscale locale ale titularului dreptului de proprietate poate fi considerată o măsură de protecție a bugetelor locale, care nu este de natură să încalce dreptul de proprietate. Aplicarea cerinței procesului echitabil se impune numai în legătură cu procedura de desfășurare a procesului, iar nu și în ceea ce privește cadrul juridic sancționator, adică în domeniul dreptului substanțial.

15. Cât privește pretinsa încălcare a art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, prin neîndeplinirea cerințelor de claritate, precizie și previzibilitate, Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt suficient de clare și de previzibile. Folosirea expresiei "trebuie să prezinte" instituie într-un mod de netăgăduit o normă imperativă pentru contribuabili. De asemenea, sancțiunea nulității de drept a actelor prin care se înstrăinează clădiri, terenuri și mijloace de transport cu încălcarea obligației menționate reprezintă o normă imperativă clară.

16. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

17. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

18. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 113 alin. (4) și (5) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, care au următorul conținut:

"

(4) Pentru înstrăinarea dreptului de proprietate asupra clădirilor, terenurilor și a mijloacelor de transport, contribuabilii trebuie să prezinte certificate de atestare fiscală prin care să se ateste achitarea tuturor obligațiilor fiscale de plată datorate autorității administrației publice locale în a cărei rază se află înregistrat fiscal bunul ce se înstrăinează, potrivit alin. (2), inclusiv sumele reprezentând amenzi existente în evidența organului fiscal. Pentru bunul care se înstrăinează, impozitul datorat este cel recalculat pentru a reflecta perioada din an în care impozitul se aplică persoanei care înstrăinează, potrivit Codului fiscal.

(5) Actele prin care se înstrăinează clădiri, terenuri, respectiv mijloace de transport, cu încălcarea prevederilor alin. (4), sunt nule de drept."

19. Curtea constată faptul că dispozițiile legale criticate au fost abrogate prin art. 354 lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015. Însă, având în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea va analiza dispozițiile criticate, ținând cont că ele continuă să producă efecte juridice în dosar.

20. În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5) în componenta sa privind calitatea legii, în art. 21 privind dreptul la un proces echitabil și în art. 44 privind dreptul de proprietate.

21. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că s-a mai pronunțat asupra dispozițiilor legale criticate prin raportare la critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 1.021 din 14 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 711 din 10 octombrie 2011, și Decizia nr. 47 din 12 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 10 aprilie 2013, Curtea, prin raportare la prevederile art. 44 din Constituție, a constatat că dispozițiile legale criticate prevăd că înstrăinarea unui teren sau a unei construcții nu poate fi efectuată, sub sancțiunea nulității absolute a actului translativ de proprietate, până când titularul dreptului de proprietate asupra terenului respectiv nu are stinse orice creanțe fiscale locale, cu excepția obligațiilor fiscale aflate în litigiu, cuvenite bugetului local al unității administrativ-teritoriale unde este amplasat terenul sau al celei unde își are domiciliul fiscal contribuabilul în cauză.

22. Curtea a constatat, de asemenea, că nu poate reține critica de neconstituționalitate formulată, întrucât aceasta neagă legiuitorului competența conferită prin Constituție de a reglementa cadrul în care titularul unui drept are posibilitatea să și-l valorifice, luând în considerare drepturile și interesele legitime ale celorlalți titulari, pe care este ținut să le respecte. În jurisprudența sa constantă instanța de contencios constituțional a statuat că absolutizarea exercițiului unui drept ar avea ca revers negarea drepturilor altor titulari, cărora autoritatea statală le datorează în egală măsură ocrotire, situație de neconceput într-un stat de drept.

23. Întrucât chiar textul constituțional referitor la garantarea dreptului de proprietate statornicește că limitele și conținutul acestuia sunt stabilite prin lege, exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea unor condiții, care, dacă nu sunt respectate, fac ca valorificarea respectivului drept să nu mai fie posibilă. Curtea a constatat că, departe de a constitui o negare a dreptului în sine, asemenea exigențe dau expresie ordinii de drept, precum și drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, cărora statul este ținut să le acorde ocrotire în egală măsură.

24. Totodată, Curtea a constatat că, prin Decizia nr. 1.069 din 14 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 567 din 14 august 2009, a statuat că rațiunea care a stat la baza soluției legislative criticate a fost crearea unui climat de stabilitate și securitate juridică, precum și preocuparea statului de a găsi metode eficiente pentru a determina contribuabilul să își execute obligațiile fiscale, indiferent de natura și cuantumul lor. Astfel, Curtea a reținut că o asemenea măsură este expresia obligației pozitive a statului de a asigura ritmicitatea și certitudinea alimentării bugetelor locale cu sumele de bani aferente obligațiilor fiscale care revin în sarcina contribuabililor. Prin urmare, faptul că legiuitorul a condiționat înstrăinarea unui teren sau a unei clădiri de stingerea tuturor creanțelor fiscale locale ale titularului dreptului de proprietate nu echivalează cu instituirea unei incapacități de a vinde sau de a dona bunul imobil în cauză, ci, din contră, o asemenea condiționare este menită să asigure în mod eficient îndeplinirea unei obligații legale și constituționale a persoanelor fizice sau juridice, și anume plata sarcinilor fiscale, indiferent de natura lor, la bugetele locale. Așa fiind, Curtea a constatat că dispozițiile de lege care instituie obligativitatea dobândirii certificatului de atestare fiscală drept condiție pentru înstrăinarea dreptului de proprietate asupra clădirilor, terenurilor și a mijloacelor de transport sunt constituționale.

25. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței Curții, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în această decizie își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

26. Curtea reține că, în cauza de față, autorii excepției de neconstituționalitate sunt promitenții-cumpărători din cadrul unei promisiuni de vânzare cu privire la un imobil. Cu alte cuvinte, dreptul de proprietate nu a fost încă transmis, astfel încât nu se poate invoca încălcarea acestui drept. Faptul că promitentul - vânzător nu și-a îndeplinit obligația de plată a taxelor fiscale aferente bunului vândut este o problemă de aplicare a legii, instanța judecătorească urmând să analizeze situația și să stabilească eventuala culpă a acestuia. În aceste condiții și pentru motivele arătate mai sus, nu se poate reține nici încălcarea art. 21 din Constituție privind accesul liber la justiție, oricare parte având posibilitatea de a-și valorifica drepturile sale fundamentale în fața unei instanțe judecătorești.

27. În ceea ce privește presupusa încălcare a prevederilor art. 1 alin. (5) în componenta sa privind calitatea legii, Curtea reține că dispozițiile legale criticate sunt foarte clare, ele reglementând conduita pe care trebuie să o urmeze părțile aflate în ipoteza normei legale. Din analiza prevederilor legale ale art. 113 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală reiese faptul că persoana care înstrăinează dreptul de proprietate asupra clădirilor, terenurilor și a mijloacelor de transport este cea care trebuie să prezinte certificatul de atestare fiscală.

28. În consecință, Curtea nu poate reține încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5) în componenta sa privind calitatea legii, ale art. 21 privind dreptul la un proces echitabil și ale art. 44 privind dreptul de proprietate.

29. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALÃ

În numele legii

D E C I D E:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Marinela Tiron și Mihai Tiron în Dosarul nr. 2.205/55/2015 al Tribunalului Arad - Secția I civilă și constată că dispozițiile art. 113 alin. (4) și (5) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Arad - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 5 iulie 2016.

PREȘEDINTELE INTERIMAR AL CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Fabian Niculae

;
se încarcă...