Curtea Constituțională

Decizia nr. 404/2016 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 10.01.2017

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată

Augustin Zegrean - președinte
Valer Dorneanu - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Simona-Maya Teodoroiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Fabian Niculae - magistrat-asistent

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865, excepție ridicată de Maria Soare și Ion Stoleru în Dosarul nr. 4.379/2/2014 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.696D/2015, de Societatea "Rodexim Company" - S.R.L. din București în Dosarul nr. 1.689/2/2015/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția I civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 108D/2016 și de Ioan Sion-Covaciu în Dosarul nr. 488/35/2015/a1 al Curții de Apel Oradea - Secția I civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 117D/2016.

2. Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 24 mai 2016, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu, și au fost consemnate în încheierea din acea dată, când Curtea, având în vedere obiectul excepției de neconstituționalitate din dosarele nr. 1.696D/2015, nr. 108D/2016 și nr. 117D/2016, a dispus, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, conexarea dosarelor nr. 108D/2016 și nr. 117D/2016 la Dosarul nr. 1.696D/2015. La aceeași dată, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, Curtea, în conformitate cu dispozițiile art. 57 și art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a amânat pronunțarea pentru data de 15 iunie 2016, dată la care a pronunțat prezenta decizie.

C U R T E A,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

3. Prin Decizia civilă nr. 9.440 din 18 decembrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 4.379/2/2014, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865, excepție ridicată de Maria Soare și Ion Stoleru într-un dosar având ca obiect soluționarea unei cereri de revizuire.

4. Prin Încheierea din 26 noiembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 1.689/2/2015/a1, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865, excepție ridicată de Societatea "Rodexim Company" - S.R.L. din București într-un dosar având ca obiect soluționarea unei cereri de revizuire.

5. Prin Încheierea din 26 ianuarie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 488/35/2015/a1, Curtea de Apel Oradea - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865, excepție ridicată de Ioan Sion-Covaciu într-un dosar având ca obiect soluționarea unei cereri de revizuire.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia arată, în esență, că liberul acces la justiție este încălcat prin recunoașterea dreptului de a se adresa instanței de judecată doar persoanelor în a căror cauză s-a invocat și s-a admis excepția de neconstituționalitate, astfel încât doar aceste persoane își pot apăra drepturile și interesele legitime deduse judecății, atât timp cât decizia de admitere a unei astfel de excepții pronunțată de Curtea Constituțională produce efecte erga omnes.

7. Se mai susține că dispozițiile legale criticate sunt constituționale numai în măsura în care se interpretează că de efectele admiterii excepției de neconstituționalitate beneficiază și partea care a invocat excepția de neconstituționalitate într-un litigiu soluționat definitiv anterior admiterii excepției de neconstituționalitate, indiferent de soluția asupra excepției invocată de partea respectivă. În alte condiții, principiul egalității este încălcat prin crearea unui regim privilegiat părților din litigiile în care s-a invocat și s-a admis excepția de neconstituționalitate față de părțile din procesele în care s-a invocat aceeași excepție, însă excepția nu a fost admisă sau nu a fost judecată, deși în ambele situații părțile au dat dovadă de aceeași diligență.

8. Se arată că, prin raportare la art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865, se pot delimita două situații juridice: persoanele care au invocat excepția de neconstituționalitate în cauzele în care au fost părți și persoanele care nu și-au valorificat acest drept și nu au dovedit diligență prin invocarea excepției de neconstituționalitate, admisă ulterior. Aceste situații juridice sunt diferite și se impune aplicarea unui tratament diferențiat în sensul că de efectele admiterii excepției trebuie să beneficieze doar prima categorie, respectiv persoanele care au invocat excepția de neconstituționalitate. Deși sub aspect obiectiv există două situații juridice diferite - criteriul distinctiv fiind scopul legii - respectiv situația persoanelor care au dat dovadă de diligență și și-au luat toate garanțiile procesuale prin invocarea excepției de neconstituționalitate și situația persoanelor care au adoptat o conduită procesuală pasivă prin nevalorificarea acestui drept legal, nu există nicio justificare pentru aplicarea aceluiași tratament juridic ambelor situații comparate. Principiul egalității este încălcat și sub această formă, prin aplicarea aceluiași tratament juridic unor situații obiective care prin natura lor sunt diferite.

9. Limitarea dreptului de a formula cerere de revizuire doar la sfera persoanelor care au deținut calitatea de părți în cauzele în care s-a admis excepția de neconstituționalitate invocată constituie o încălcare flagrantă a principiului constituțional care consacră liberul acces la justiție al tuturor persoanelor care se află în aceeași situație juridică.

10. În Dosarul nr. 108D/2016, autoarea susține că a fost diligentă și a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor legale care i-au fost aplicate, dar instanța de contencios constituțional, prin Decizia nr. 984 din 22 noiembrie 2012, a respins excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, excepție pe care a admis-o, ulterior, prin Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015. Se arată că accesul liber la justiție este încălcat prin recunoașterea dreptului de a se adresa instanței de judecată doar persoanelor în a căror cauză s-a invocat și s-a admis excepția de neconstituționalitate, astfel încât doar aceste persoane își pot apăra drepturile și interesele legitime deduse judecății, atât timp cât decizia de admitere a unei astfel de excepții pronunțată de Curtea Constituțională produce efecte erga omnes. În cererea de revizuire, autorul a arătat că, deși a ridicat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor legale care i-au fost aplicate, instanța judecătorească nu s-a pronunțat cu privire la sesizarea Curții Constituționale.

11. Curtea de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, având în vedere că deciziile de admitere a unor excepții de neconstituționalitate pronunțate de Curtea Constituțională sunt general obligatorii de la data publicării în Monitorul Oficial al României, având putere numai pentru viitor, conform art. 147 alin. (4) din Constituție. Dreptul de a invoca o excepție de neconstituționalitate poate fi valorificat de toate părțile unui proces, în condițiile legii. Persoanele care și-au valorificat acest drept și cele care nu au făcut-o nu se află în aceeași situație juridică.

12. Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția I civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este întemeiată. În susținerea acestui punct de vedere, Înalta Curte arată că prin sintagma "invocate în acea cauză" din cuprinsul textului de lege, principiul egalității, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituția României, este încălcat.

13. Astfel, se instituie un regim privilegiat părților din litigiile în care s-a invocat și s-a admis excepția de neconstituționalitate față de părțile din procesele în care s-a invocat această excepție, însă excepția nu a fost admisă sau nu a fost judecată, deși, în ambele situații, părțile au dat dovadă de aceeași diligență.

14. Instanța apreciază ca fiind relevantă în cauză și împrejurarea că, în ambele sesizări privind excepția de neconstituționalitate a art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, invocată de Societatea "Rodexim Company" - S.R.L. în Decizia nr. 984 din 22 noiembrie 2012 și de Romulus Vasile, Lucian Vasile și Cătălin Vasile în Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015, motivarea a fost similară.

15. Curtea de Apel Oradea - Secția I civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece aplicarea în cauză a Deciziei Curții Constituționale nr. 279 din 23 aprilie 2015 ar echivala cu atribuirea de efecte ex tunc actului jurisdicțional al Curții și ar nega autoritatea de lucru judecat de care se bucură hotărârile judecătorești devenite irevocabile, ceea ce este inadmisibil.

16. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

17. Guvernul apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Acesta reliefează jurisprudența relevantă a Curții Constituționale (Decizia nr. 1.106 din 22 septembrie 2010,Decizia nr. 998 din 22 noiembrie 2012, Decizia nr. 130 din 7 martie 2013 și Decizia nr. 474 din 21 noiembrie 2013), concluzionând că, în ceea ce privește cauzele soluționate până la publicarea deciziei Curții Constituționale și în care nu a fost dispusă sesizarea Curții Constituționale cu o excepție având ca obiect o dispoziție dintr-o lege sau ordonanță declarată neconstituțională, acestea reprezintă o facta praeterita, de vreme ce cauza a fost definitiv și irevocabil soluționată. Din momentul introducerii cererii în instanță și până la soluționarea definitivă a cauzei, norma incidentă a beneficiat de o prezumție de constituționalitate, care nu a fost răsturnată decât ulterior pronunțării hotărârii prin care s-a tranșat în mod definitiv litigiul, așa încât incidența deciziei de admitere a instanței de contencios constituțional într-o atare cauză ar echivala cu atribuirea de efecte ex tunc actului jurisdicțional al Curții, cu încălcarea dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală, și ar nega, în mod nepermis, autoritatea de lucru judecat care este atașată hotărârilor judecătorești definitive.

18. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

C U R T E A,

examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile părții prezente, concluziile scrise depuse de autoarea excepției din Dosarul nr. 108D/2016, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

19. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

20. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie prevederile art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865, prevederi ce au următorul conținut:

"

Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul se poate cere în următoarele cazuri:

[...]

10. dacă, după ce hotărârea a devenit definitivă, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției invocate în acea cauză, declarând neconstituțională legea, ordonanța ori o dispoziție dintr-o lege sau dintr-o ordonanță care a făcut obiectul acelei excepții ori alte dispoziții din actul atacat, care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate de prevederile menționate în sesizare."

21. Curtea observă că la data de 15 februarie 2013 au intrat în vigoare majoritatea dispozițiilor din noul Cod de procedură civilă. Având în vedere considerentele Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, dar și dispozițiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, Curtea urmează să analizeze dispozițiile legale criticate din Codul de procedură civilă din 1865, întrucât continuă să își producă efecte în cauze.

22. În opinia autorilor excepției, prevederile criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (3) și (5) privind statul de drept și obligativitatea respectării Constituției, art. 11 privind dreptul internațional și dreptul intern, art. 15 privind universalitatea drepturilor, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 referitor la accesul liber la justiție și dreptul părților la un proces echitabil, art. 22 alin. (1) și (2) privind dreptul la viață și la integritate fizică și psihică, art. 23 alin. (11) - (13) privind libertatea individuală, art. 24 referitor la dreptul la apărare și în art. 124 privind înfăptuirea justiției.

23. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține faptul că s-a mai pronunțat asupra dispozițiilor legale criticate, prin raportare la critici relativ similare, constatând că acestea sunt constituționale. Astfel, Curtea a statuat în cadrul considerentelor deciziilor sale că revizuirea întemeiată pe dispozițiile art. 322 din Codul de procedură civilă din 1865 sau art. 509 din Codul de procedură civilă poate fi exercitată de cel căruia i s-a admis excepția și de cel căruia excepția i-a fost respinsă ca devenită inadmisibilă, fără a face distincție că hotărârea a cărei revizuire se cere vizează sau nu fondul. În cadrul procesului judiciar, excepția de neconstituționalitate se înscrie în rândul excepțiilor de procedură prin care se urmărește împiedicarea unei judecăți care s-ar întemeia pe o dispoziție legală neconstituțională. Constatarea neconstituționalității unui text de lege ca urmare a invocării unei excepții de neconstituționalitate trebuie să profite autorilor acesteia și nu poate constitui doar un instrument de drept abstract, întrucât și-ar pierde caracterul concret (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 766 din 5 iunie 2011, citată anterior, sau Decizia nr. 338 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 699 din 14 noiembrie 2013). Neconstituționalitatea unei dispoziții legale nu are numai o funcție de prevenție, ci și una de reparație, întrucât ea vizează în primul rând situația concretă a cetățeanului lezat în drepturile sale prin norma criticată (a se vedea Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016, paragrafele 29 și 30).

24. De asemenea, prin Decizia nr. 48 din 4 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 15 aprilie 2014, Curtea a statuat, prin raportare la faptul că deciziile de admitere a unor excepții de neconstituționalitate pronunțate de instanța de contencios constituțional nu își produc efectele cu privire la procese soluționate înainte de pronunțarea și publicarea unor astfel de decizii, că soluția adoptată de legiuitor este justă, în alte condiții ajungându-se la afectarea siguranței circuitului juridic. Atât timp cât partea nu manifestă diligență și nu înțelege să ridice o excepție de neconstituționalitate în fața instanței competente, potrivit legii, și atât timp cât nu există o decizie de constatare a neconstituționalității publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, dispozițiile legale aplicabile acelui litigiu beneficiază de prezumția de constituționalitate. În momentul în care Curtea constată ca fiind neconstituționale aceste dispoziții legale, prezumția de constituționalitate este răsturnată, iar dispozițiile legale respective nu mai pot fi aplicate în acel proces.

25. Prin Decizia nr. 126 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 11 martie 2016, instanța de contencios constituțional a statuat în sensul că o decizie prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate profită, în exercitarea căii de atac a revizuirii, persoanelor care au invocat excepția de neconstituționalitate în cauze soluționate definitiv până la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei prin care se constată neconstituționalitatea și autorilor aceleiași excepții, invocate anterior publicării deciziei Curții, în alte cauze, soluționate definitiv. Curtea a amintit că a interpretat, pe cale jurisprudențială, în mod extensiv, dispozițiile Codului de procedură civilă din 1865 și ale Codului de procedură penală din 1968, astfel cum acestea au fost modificate și completate prin Legea nr. 177/2010, lărgindu-le practic sfera de aplicare sub aspectul hotărârilor supuse revizuirii, ținând cont de faptul că legiuitorul a reglementat calea de atac a revizuirii unei hotărâri judecătorești definitive pronunțate în cauzele în care a fost invocată și ulterior admisă o excepție de neconstituționalitate, în scopul acordării mijloacelor de apărare în vederea realizării drepturilor și intereselor părților în fața justiției.

26. Curtea a constatat că jurisprudența sa este o reflectare a dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Constituție, potrivit cărora "Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor". Aceste prevederi constituționale, reluate, la nivel legal, prin art. 11 alin. (3) și art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, consacră efectele deciziilor Curții Constituționale, respectiv aplicarea pentru viitor și caracterul general obligatoriu al acestora.

27. În ceea ce privește efectele unei decizii de admitere a excepției de neconstituționalitate, Curtea a reținut că "decizia de constatare a neconstituționalității face parte din ordinea juridică normativă, prin efectul acesteia prevederea neconstituțională încetându-și aplicarea pentru viitor" (Decizia nr. 847 din 8 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 605 din 14 august 2008). În aceste condiții, decizia de constatare a neconstituționalității se va aplica în privința raporturilor juridice ce urmează a se naște după publicarea sa în Monitorul Oficial - facta futura, însă, având în vedere faptul că excepția de neconstituționalitate este, de principiu, o chestiune prejudicială, o problemă juridică a cărei rezolvare trebuie să preceadă soluționarea litigiului cu care este conexă (a se vedea Decizia nr. 660 din 4 iulie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 2 august 2007) și un mijloc de apărare care nu pune în discuție fondul pretenției deduse judecății (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 5 din 9 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 74 din 31 ianuarie 2007), Curtea reține că aceasta nu poate constitui doar un instrument de drept abstract, prin aplicarea deciziilor de constatare a neconstituționalității numai raporturilor juridice care urmează a se naște, deci unor situații viitoare ipotetice, întrucât și-ar pierde esențialmente caracterul concret. Așadar, Curtea reține că aplicarea pentru viitor a deciziilor sale vizează atât situațiile juridice ce urmează a se naște - facta futura, cât și situațiile juridice pendinte și, în mod excepțional, astfel cum vom arăta, acele situații care au devenit facta praeterita.

28. În aceste condiții, Curtea reține că o decizie de admitere a excepției de neconstituționalitate se aplică în cauzele aflate pe rolul instanțelor judecătorești la momentul publicării acesteia - cauze pendinte, în care respectivele dispoziții sunt aplicabile - indiferent de invocarea excepției până la publicarea deciziei de admitere, întrucât ceea ce are relevanță în privința aplicării deciziei Curții este ca raportul juridic guvernat de dispozițiile legii declarate neconstituționale să nu fie definitiv consolidat. În acest mod, efectele deciziei de admitere a instanței de contencios constituțional se produc erga omnes. În privința cauzelor care nu se află pe rolul instanțelor judecătorești la momentul publicării deciziei de admitere a Curții, fiind vorba despre un raport juridic epuizat - facta praeterita, Curtea reține că partea nu mai poate solicita aplicarea deciziei de admitere, întrucât decizia de admitere a Curții nu poate constitui temei legal pentru o acțiune în justiție, în caz contrar consecința fiind extinderea efectelor deciziei Curții pentru trecut.

29. Curtea a reținut însă că, în mod excepțional, aplicarea pentru viitor a deciziilor sale vizează și cauzele în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, indiferent dacă până la momentul publicării în Monitorul Oficial a deciziei prin care se constată neconstituționalitatea acestea au fost soluționate definitiv și irevocabil, de vreme ce, prin exercitarea căii extraordinare de atac a revizuirii, decizia Curții Constituționale se va aplica acestor cauze. Cererea de revizuire urmează a fi soluționată în acord cu decizia Curții care modifică sau înlătură, după caz, pentru viitor toate efectele juridice pe care norma neconstituțională le produce cu privire la acel raport juridic. Astfel cum a statuat Curtea în jurisprudența sa, "soluția legislativă care consacră dreptul persoanelor prevăzute de lege de a exercita calea de atac a revizuirii nu intră în coliziune cu prevederile constituționale privind efectele ex nunc ale deciziei de admitere a Curții, revizuirea putând fi exercitată numai după publicarea în Monitorul Oficial al României a actului Curții. Efectele unei decizii de admitere pronunțate de instanța de contencios constituțional se întind inter partes numai ex nunc, deoarece revizuirea este cea care în mod direct produce efecte pentru trecut, și nu decizia de admitere a Curții Constituționale, aceasta din urmă fiind numai un instrument, un motiv legal pentru reformarea viitoare a hotărârilor judecătorești care s-au întemeiat pe dispoziția declarată neconstituțională. Prin urmare, decizia de admitere a Curții Constituționale mediază revizuirea, și nu invers, iar efectele pentru trecut de remediere a aspectelor dintr-o hotărâre judecătorească definitivă ce nu au putut fi prevenite sunt o consecință a căii de atac extraordinare, și nicidecum a actului emis de instanța de contencios constituțional" (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 1.106 din 22 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, Decizia nr. 998 din 22 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 17 ianuarie 2013, Decizia nr. 130 din 7 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 225 din 19 aprilie 2013, și Decizia nr. 474 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 21 ianuarie 2014). Totodată, Curtea a stabilit că o decizie de admitere a excepției de neconstituționalitate se aplică și în cauzele în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate până la data publicării, altele decât cea în care a fost pronunțată decizia Curții Constituționale, soluționate definitiv prin hotărâre judecătorească, ipoteză ultimă în care decizia de admitere constituie motiv de revizuire.

30. În schimb, Curtea a reținut că, în ceea ce privește cauzele soluționate până la publicarea deciziei Curții Constituționale și în care nu a fost dispusă sesizarea Curții Constituționale cu o excepție având ca obiect o dispoziție dintr-o lege sau ordonanță declarată neconstituțională, acestea reprezintă o facta praeterita, de vreme ce cauza a fost definitiv și irevocabil soluționată. Curtea reține că, din momentul introducerii cererii în instanță și până la soluționarea definitivă a cauzei, norma incidentă a beneficiat de o prezumție de constituționalitate, care nu a fost răsturnată decât ulterior pronunțării hotărârii prin care s-a tranșat în mod definitiv litigiul. Așa încât Curtea a constatat că incidența deciziei de admitere a instanței de contencios constituțional într-o atare cauză ar echivala cu atribuirea de efecte ex tunc actului jurisdicțional al Curții, cu încălcarea dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală, și ar nega, în mod nepermis, autoritatea de lucru judecat care este atașată hotărârilor judecătorești definitive.

31. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței Curții, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

32. Distinct de cele de mai sus, Curtea reține faptul că aspectul reliefat de autorul excepției de neconstituționalitate din Dosarul nr. 117D/2016, potrivit căruia a ridicat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor legale care i-au fost aplicate, dar instanța judecătorească nu s-a pronunțat cu privire la sesizarea Curții Constituționale, nu are relevanță pentru controlul de constituționalitate. Astfel, autorul excepției a avut posibilitatea de a formula recurs împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

33. De asemenea, Curtea constată că dispozițiile art. 22 alin. (1) și (2) privind dreptul la viață și la integritate fizică și psihică și art. 23 alin. (11) - (13) privind libertatea individuală nu sunt incidente în cauze.

34. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALÃ

În numele legii

D E C I D E:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Maria Soare și Ion Stoleru în Dosarul nr. 4.379/2/2014 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, de Societatea "Rodexim Company" - S.R.L. din București în Dosarul nr. 1.689/2/2015/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția I civilă și de Ioan Sion-Covaciu în Dosarul nr. 488/35/2015/a1 al Curții de Apel Oradea - Secția I civilă și constată că prevederile art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865 sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția I civilă și Curții de Apel Oradea - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 15 iunie 2016.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
pentru AUGUSTIN ZEGREAN
În temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, semnează
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Fabian Niculae
;
se încarcă...