Parlamentul României

Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 01.01.2016

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pagina 4 din 6

Cumpără forma actualizată

sau autentifică-te

  •  

(2) Pensia se plătește personal titularului, tutorelui sau curatorului acestuia, persoanei căreia i s-a încredințat ori i s-a dat în plasament copilul urmaș sau, după caz, mandatarului desemnat prin procură specială.

Art. 67. -

(1) Plata pensiei se face, în funcție de opțiunea pensionarului, prin mandat poștal, în cont curent sau în cont de card, în condițiile stabilite prin convențiile încheiate între casele de pensii sectoriale și Compania Națională "Poșta Română" - S.A. ori, după caz, între casele de pensii sectoriale și bănci.

(2) Prevederile alin. (1) se aplică și în situația celorlalte drepturi bănești pentru stabilirea și plata cărora competența revine, potrivit legii, caselor de pensii sectoriale.

(3) Casele de pensii sectoriale transmit lunar, la domiciliul beneficiarilor din România, prin Compania Națională "Poșta Română" - S.A., taloanele de plată a drepturilor prevăzute la alin. (1) și (2), indiferent de modalitatea de plată pentru care au optat beneficiarii acestora.

Art. 68. -

(1) Cheltuielile cu transmiterea către beneficiari a drepturilor prevăzute la art. 67 alin. (1) și (2), precum și cele cu transmiterea taloanelor de plată la domiciliul beneficiarilor din România se suportă din bugetul de stat, prin stabilirea unor procente și tarife conform legilor bugetare anuale.

(2) Procentul prevăzut în situația în care achitarea drepturilor se face la domiciliul beneficiarilor se stabilește astfel încât cheltuielile totale de transmitere să nu depășească 1% din valoarea totală a sumelor plătite.

(3) Comisionul bancar prevăzut în situația în care plata drepturilor se face în cont curent sau în cont de card se stabilește astfel încât cheltuielile totale de transmitere să nu depășească 0,15% din valoarea totală a sumelor plătite.

Art. 69. -

(1) Beneficiarii drepturilor bănești stabilite de casele de pensii sectoriale, care nu au domiciliul în România, pot opta pentru transferul în străinătate al acestor drepturi, în condițiile legii.

(2) Pensiile militare de stat sau alte drepturi de asigurări sociale cuvenite beneficiarilor stabiliți în străinătate pot fi transferate în alte țări, în condițiile reglementate prin instrumente juridice cu caracter internațional la care România este parte, în moneda țărilor respective ori într-o altă monedă asupra căreia s-a convenit.

(3) Cheltuielile generate de transferul în străinătate al pensiilor militare de stat sau altor drepturi de asigurări sociale, inclusiv comisioanele de schimb valutar, se suportă de beneficiar, cu excepția plăților care intră sub incidența Ordonanței de urgentă a Guvernului nr. 113/2009 privind serviciile de plată, aprobată cu modificări prin Legea nr. 197/2010, cu modificările și completările ulterioare, în cazul acestora din urmă comisioanele fiind suportate, proporțional, de către beneficiar și de către casele de pensii sectoriale.

Art. 70. -

Procedurile referitoare la efectuarea operațiunilor de plată a drepturilor bănești se aprobă prin ordine ale conducătorilor caselor de pensii sectoriale.

Art. 71. -

(1) În sistemul pensiilor militare de stat, plata pensiei încetează începând cu luna următoare celei în care a intervenit una dintre următoarele cauze:

a) pensionarul a decedat;

b) pensionarul nu mai îndeplinește condițiile legale în temeiul cărora i-a fost acordată pensia;

c) pensionarul de invaliditate, pensionarul urmaș prevăzut la art. 48 lit. c), precum și cel prevăzut la art. 50 alin. (1) și-au redobândit capacitatea de muncă, potrivit legii;

d) au expirat 12 luni de la data la care pensionarul de invaliditate, pensionarul de urmaș prevăzut la art. 48 lit. c) sau cel prevăzut la art. 50 alin. (1) nu s-a prezentat, din motive imputabile lui, la revizuirea medicală obligatorie;

e) au expirat 12 luni de la data la care pensionarul de invaliditate, pensionarul urmaș prevăzut la art. 48 lit. c) sau cel prevăzut la art. 50 alin. (1) nu s-a prezentat, din motive imputabile lui, la convocarea prevăzută la art. 44;

f) copilul, beneficiar al unei pensii de urmaș, a împlinit vârsta de 26 de ani, cu excepția situației prevăzute la art. 48 lit. c);

g) pensionarul urmaș a fost condamnat, printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru infracțiunea de omor sau tentativă de omor, comisă asupra susținătorului.

(2) Datele referitoare la decesul persoanei, de natură să conducă la încetarea plății pensiei, în conformitate cu prevederile alin. (1) lit. a), se comunică de Ministerul Afacerilor Interne, prin Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date.

(3) Instanțele judecătorești au obligația să comunice, în scris, informațiile de natură să conducă la încetarea plății pensiei, în termen de 10 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii pronunțate în situația prevăzută la alin. (1) lit. g), casei de pensii sectoriale în evidențele căreia se află pensionarul condamnat.

Art. 72. -

(1) În sistemul pensiilor militare de stat, plata pensiei se suspendă începând cu luna următoare celei în care a intervenit una dintre următoarele cauze:

a) pensionarul și-a stabilit domiciliul pe teritoriul altui stat, cu care România a încheiat convenție de reciprocitate în domeniul asigurărilor sociale dacă, potrivit prevederilor acesteia, pensia se plătește de către celălalt stat;

b) pensionarul de invaliditate sau pensionarul urmaș prevăzut la art. 48 lit. c) ori cel prevăzut la art. 50 alin. (1) nu se prezintă la revizuirea medicală obligatorie sau la convocarea comisiilor centrale de expertiză medico-militară ale Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne ori Serviciului Român de Informații;

c) copilul beneficiar al unei pensii de urmaș, prevăzut la art. 48 lit. a), a împlinit vârsta de 16 ani și nu face dovada continuării studiilor;

d) soțul supraviețuitor, beneficiar al unei pensii de urmaș, realizează venituri brute lunare pentru care, potrivit legii, asigurarea este obligatorie, dacă acestea sunt mai mari de 35% din câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat;

e) soțul supraviețuitor, beneficiar al unei pensii de urmaș, s-a recăsătorit;

f) soțul supraviețuitor, beneficiar al unei pensii militare de stat, optează pentru o altă pensie, potrivit legii, din sistemul public de pensii sau dintr-un alt sistem de asigurări sociale, neintegrat sistemului public de pensii;

g) pensionarul de invaliditate, încadrat în gradul I sau II, se încadrează în muncă, cu excepția situației în care a fost ales consilier local ori județean;

h) pensionarul de invaliditate, gradul III, se încadrează în muncă depășind jumătate din programul normal de lucru al locului de muncă respectiv, cu excepția situației în care a fost ales consilier local sau județean.

(2) În situația copilului, beneficiar al unei pensii de urmaș, în condițiile prevăzute la art. 48 lit. b), care nu face dovada continuării studiilor, plata pensiei se suspendă începând cu data de 1 octombrie a anului în curs.

(3) Plata indemnizației pentru însoțitor prevăzute la art. 41 alin. (1) se suspendă pe perioada în care pensionarul este internat într-o instituție de asistență socială sau într-o unitate medicală specializată, în care se asigură supraveghere și îngrijire permanente, cu excepția situațiilor în care pensionarul este nevăzător.

(4) Suspendarea plății pensiei și/sau a indemnizației pentru însoțitor se poate face și la cererea pensionarului, situație în care suspendarea plății se face începând cu luna următoare celei în care a fost înregistrată cererea.

Art. 73. -

În sistemul pensiilor militare de stat, reluarea plății pensiei se face, la cerere, după cum urmează:

a) începând cu luna următoare celei în care a fost înlăturată cauza care, potrivit legii, a dus la suspendarea plății pensiei, dacă cererea a fost depusă în termen de 30 de zile de la data la care cauza suspendării a fost înlăturată;

b) începând cu luna următoare celei în care a fost depusă cererea, dacă depunerea acesteia s-a făcut după expirarea termenului prevăzut la lit. a);

c) de la data începerii anului școlar, în situația în care suspendarea plății pensiei s-a făcut în temeiul prevederilor art. 72 alin. (1) lit. c);

d) începând cu luna următoare celei în care a fost depusă cererea de reluare a plății pensiei în cazul prevăzut la art. 72 alin. (4).

Art. 74. -

(1) Încetarea, suspendarea sau reluarea plății pensiei, precum și orice modificare a drepturilor de pensie se fac prin decizie emisă de casele de pensii sectoriale, în condițiile respectării regimului juridic al deciziei de înscriere la pensie.

(2) Nu constituie modificare a drepturilor de pensie măsurile de indexare și actualizare a pensiilor generate de evoluția estimată a indicelui prețurilor de consum corelată cu creșterile medii salariale, acordate prin hotărâri ale Guvernului, cu excepția primei actualizări reglementate de art. 60 alin. (1).

Art. 75. -

Prevederile prezentei legi referitoare la stabilirea și modificarea drepturilor, la încetarea, suspendarea și reluarea plății acestora se aplică și indemnizațiilor acordate prin legi speciale, ale căror stabilire și plată se află, potrivit legii, în competența materială a caselor de pensii sectoriale, cu excepția situațiilor în care legea specială de reglementare dispune altfel.

Art. 76. -

(1) În sistemul pensiilor militare de stat pot cumula pensia cu venituri provenite din situații pentru care asigurarea este obligatorie, în condițiile legii, următoarele categorii de pensionari:

a) pensionarii militari care beneficiază de pensie de serviciu;

b) nevăzătorii;

c) pensionarii de invaliditate gradul III, precum și copiii beneficiari ai unei pensii de urmaș, încadrați în gradul III de invaliditate;

d) copiii beneficiari ai unei pensii de urmaș, prevăzuți la art. 48 lit. a) și b).

(2) Soțul supraviețuitor, beneficiar al unei pensii de urmaș, poate cumula pensia cu venituri din activități profesionale pentru care asigurarea este obligatorie, potrivit legii, dacă acestea nu depășesc 35% din câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.
Modificări (1)

Art. 77. -

Pensionarii militari care realizează stagii de cotizare în sistemul public de pensii sau care realizează vechime în muncă în sistemele proprii de asigurări sociale neintegrate sistemului public de pensii și care nu au fost valorificate la stabilirea pensiei militare de stat pot solicita stabilirea drepturilor de pensie în sistemul public de pensii ori în sistemele proprii de asigurări sociale neintegrate sistemului public de pensii, în condițiile protocoalelor încheiate între entitățile implicate.

Art. 78. -

(1) Deciziile de pensii pentru limită de vârstă și anticipate ale pensionarilor militari rechemați în activitate sau care au redobândit calitatea de polițiști ori funcționari publici cu statut special în instituții din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională se revocă.

(2) Prevederile alin. (1) se aplică din ziua în care militarul, polițistul sau funcționarul public cu statut special a fost rechemat în activitate ori a redobândit calitatea de polițist sau funcționar public cu statut special.

(3) Instituțiile prevăzute la alin. (1) au obligația de a comunica caselor de pensii sectoriale, în termen de 15 zile, persoanele care beneficiază de pensie militară și au fost rechemate în activitate sau au redobândit calitatea de polițist ori funcționar public cu statut special.

(4) La o nouă trecere în rezervă/încetare a raporturilor de muncă, vechimea care se ia în considerare la stabilirea pensiei militare de stat este cea valorificată la pensionarea anterioară, la care se adaugă timpul servit după rechemarea în activitate, respectiv timpul lucrat în calitate de polițist sau funcționar public cu statut special.

(5) În situația prevăzută la alin. (4), baza de calcul al pensiei este cea stabilită la art. 28.

Art. 79. -

Beneficiarii drepturilor prevăzute de prezenta lege sunt obligați să comunice casei de pensii sectoriale, în evidențele căreia se află, orice schimbare în situația proprie, de natură să conducă la modificarea condițiilor în funcție de care i-a fost stabilită sau i se plătește pensia, în termen de 15 zile de la data apariției acesteia.

Art. 80. -

(1) Sumele neîncasate de către pensionar, reprezentând pensia pe luna în care a avut loc decesul și/sau, după caz, drepturi restante de pensie, cuvenite și neîncasate până la deces, se plătesc soțului supraviețuitor, copiilor, părinților ori, în lipsa acestora, celorlalți moștenitori, în condițiile dreptului comun.

(2) Sumele prevăzute la alin. (1) pot fi solicitate în cadrul termenului general de prescripție.

CAPITOLUL III Alte drepturi de asigurări sociale

Art. 81. -

(1) În sistemul pensiilor militare de stat, în afara pensiilor se mai pot acorda, în condițiile prezentei legi, următoarele drepturi:

a) tratament balnear și de recuperare, în condițiile legii;

b) ajutor de deces, conform prevederilor legale, în cazul decesului militarului, polițistului sau funcționarului public cu statut special, pensionarului militar ori al unui membru al familiei acestuia.

(2) Ajutorul de deces se acordă unei singure persoane, care face dovada că a suportat cheltuielile ocazionate de deces și care poate fi, după caz, soțul supraviețuitor, copilul, părintele, tutorele, curatorul sau, în lipsa acestora, oricare persoană care face această dovadă.

(3) Dovada prevăzută la alin. (2) se poate face prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

(4) Cuantumul ajutorului de deces se stabilește anual, prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.

(5) În cazul decesului unui membru de familie, ajutorul de deces se acordă dacă acesta nu era asigurat sau nu avea calitatea de pensionar la data decesului.

(6) Se consideră membru de familie, în sensul alin. (5):

a) soțul/soția;

b) copiii proprii, copiii adoptați, copiii aflați în plasament familial sau cei încredințați spre creștere și educare familiei, în vârstă de până la 18 ani ori, dacă își continuă studiile, până la terminarea acestora, fără a depăși vârsta de 26 de ani, precum și copiii incapabili de muncă, indiferent de vârstă, dacă și-au pierdut capacitatea de muncă înaintea vârstelor menționate.

Art. 82. -

(1) Ajutorul de deces se suportă din bugetul de stat și se acordă, la cerere, pe baza certificatului de deces.

(2) Acordarea ajutorului de deces nu este condiționată de realizarea unei anumite vechimi în serviciu.

Art. 83. -

Ajutorul de deces se achită în termen de 24 de ore de la solicitare de:

a) angajator, în cazul decesului militarului, polițistului sau funcționarului public cu statut special, respectiv al unui membru de familie al acestuia;

b) casa de pensii sectorială sau centrul militar zonal/județean/sector în cazul decesului pensionarului, respectiv al unui membru de familie al acestuia.

Art. 84. -

(1) Ajutorul de deces se achită persoanei îndreptățite sau mandatarului desemnat, prin procură specială, de către aceasta.

(2) Ajutorul de deces poate fi solicitat, pe baza actelor justificative, în cadrul termenului general de prescripție, calculat de la data decesului.

(3) Cuantumul ajutorului de deces solicitat potrivit alin. (2) se achită la nivelul cuvenit la data decesului stabilit conform legii.

CAPITOLUL IV Casele de pensii sectoriale

Art. 85. -

(1) Casele de pensii sectoriale se înființează în subordinea sau în cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne și Serviciului Român de Informații, după caz, ca structuri cu personalitate juridică și cu sediul în municipiul București.

(2) Casele de pensii sectoriale prevăzute la alin. (1) sunt succesoare de drept ale caselor de pensii sectoriale din Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne și Serviciul Român de Informații.

Art. 86. - Puneri în aplicare (1)

Atribuțiile, organizarea și funcționarea caselor de pensii sectoriale se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne și Serviciului Român de Informații, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Art. 87. -


Pentru a vedea documentul fără paginare, ai nevoie de un abonament Lege5!

;
se încarcă...